OPUS 25, o expoziţie de excepţie care nu trebuie ratată

Galeria Pod a Centrului de Cultură şi Artă (strada E. Ungureanu nr. 1) va fi inaugurată cu expoziţia „OPUS 25” semnată de sculptorul timişorean Linda-Saskia Menczel, şi este deschisă publicului în perioada 25 octombrie – 25 noiembrie 2023.

„OPUS 25” marchează o carieră artistică întinsă pe ultimul sfert de veac, prezentând lucrări de sculptură din mai multe etape de creație şi oferă o privire asupra coerenţei tematice a sculptoriței, care s-a devotat tematic statutului ontologic privilegiat al umanității din tradiția iudeo-creștină şi a sentimentului de reverenţă în fața cosmosului. Temele artistei sunt un răspuns vizual la marile întrebări ale umanității: de unde venim, cine suntem și ce menire avem.

Evenimentul este în aceeaşi măsură dedicat doamnei Ina Cosoroabă, unul dintre cei mai însemnaţi colecţionari români şi prieten devotat al artiştilor, pe care lumea culturală a pierdut-o mult prea repede.
Expoziţia va fi gazda unor evenimente culturale inedite, Linda-Saskia Menczel va susţine un artist-talk în care va dezvălui semnificaţia inscripţiilor şi a simbolisticii din lucrările sale alături de lansare unei cărți autobiografice, două concerte de muzică de cameră, o expoziţie de fotografie şi o a doua lansare de carte realizată de elevii pe care îi coodonează.

De asemenea artista va întâmpina personal publicul în cadrul evenimentelor „Întâlnire cu artistul” care vor fi anunţate şi în mass-media, şi unde se pot programa şi grupuri de vizitatori.

Calendarul evenimentelor OPUS 25:

25 octombie 2023 / ora 18.00
Vernisajul expoziţiei „OPUS 25”
Invitaţi:
Prof. Dr. Ştefan Dună – colecţionar
Tania Ţunaş Stavilă – realizator emisiuni culturale
Corala Contrast – dirijor Pr. Prof. Vasile Bădescu
Serena Voaideş – pian

4 noiembrie 2023 / ora 18.00
Concert „OMAGIU”
Invitaţi:
Alexandra Guţu – violoncel
Mihaela Işpan – mezzosoprană
Adriana Dogariu – pian
Rareş Păltineanu – pian

9 noiembrie 2023 / ora 18.00
Lansare volumului „ MIRACOLUL CLIPEI” – un album de fotografie al Liceului Teologic Ortodox “Sfântul Antim Ivireanul” – editura Eurostampa 2023
Invitaţi:
Prof. Oana Codruţa Tomescu – inspector şcolar arte
Prof. Daniela Liliana Buzatu – inspector școlar religie
Pr. Nichifor Tănase – consilier educaţional al Mitropoliei Banatului
Prof. Adela Panait – director al LTOSFA
Casian Mihnevici – grafic designer/autor

14 noiembrie 2023 / ora 18.00
Concert “Sonorități Liturgice”
Trio Cosmin Rafael Bălean
Invitaţi:
Cosmin Rafael Balean – duduk
Cristina Struţa – pian
Ana Maria Stanoia – soprană

23 noiembrie 2023/ ora 19.00
Artist Talk – inscripţii revelate/ Expoziţie de fotografie – “Sculptura revelată”/ Lansare de carte: Linda-Saskia Menczel – în propriile cuvinte”
Invitati:
Vasile Bogdan – scriitor, realizator emisiuni culturale
Costel Huţanu – fotografie

Galeria Pod va fi deschisă publicului:
luni-vineri 10-13 și 17-20
Sâmbătă: 11-17
Duminică: 16-20

„Întâlnirea cu artistul”: sâmbătă 11-14 ; duminică 17-20; luni 11-13

Programare grupuri: 0769 292 655; 0724 009 454

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.