Parcarea Modex rămâne blocată până luni

Protestul fermierilor, care are loc în zona zero a Timișoarei, poate continua, pentru încă cinci zile. Așadar, parcarea Modex, din Piața Huniade, rămâne și în perioada viitoare, timp de câteva zile, de ”expoziția” de tractoare.

Primăria Timișoara a și aprobat deja prelungirea, așa că dacă vreți să parcați în spațiul din centrul Timișoarei va trebui să găsiți alte soluții. Din fericire, protestul este unul pașnic, nu duce la blocări de drumuri sau alte acțiuni similare. 

Vă reamintim că în urmă cu o săptămână, pe 18 ianuarie, mai multe tractoare au ocupat parcarea Modex, cu aprobarea Primăriei Timișoarei, după ce Dominic Fritz anunța acest lucru, pentru susținerea democrației. Odată instalate, utilajele agricole au rămas în Piața Huniade, dar protestul nu a mai presupus prea multe elemente, cu excepția unei întâlniri – dezbatere între fermieri, sub un cort amplasat în Piața Operei.

Organizatorii au cerut prelungirea protestului și au primit aprobarea municipalității. Între timp, fermierii din Timiș au trimis la București o delegație de șapte persoane, pentru a se întâlni cu ministrul Agriculturii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Poli - Rapid

Poli şi Rapid joacă un amical vineri, pe stadionul Dan Păltinişanu. Este un duel între old-boys, iar prezenţa spectatorilor, incertă

Echipa de old-boys a Rapidului va întreprinde la finalul acestei săptămâni un turneu cu două meciuri demonstrative la Timișoara și Arad, anunţă clubul giuleştean. Vineri, 27 septembrie, de la ora 16:000, Rapid o va înfrunta pe Politehnica Timișoara pe arena Dan Păltinișanu, acesta fiind unul din ultimele meciuri pe acest stadion înainte de demolare. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli şi Rapid joacă un amical vineri, pe stadionul Dan Păltinişanu. Este un duel între old-boys, iar prezenţa spectatorilor, incertă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

Firmele timișene invitate să afle despre beneficiile listării la bursă ca modalitate de dezvoltare și creștere a afacerii

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Bursa de Valori București (BVB), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, organizează în data de 2 octombrie 2024, între orele 10.00 – 12.00, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr.22, Sala Banat (et.I), un eveniment complex de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele timișene invitate să afle despre beneficiile listării la bursă ca modalitate de dezvoltare și creștere a afacerii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe data de 3 octombrie, de la ora 18, Fundația Art Encounters, împreună cu Librăria La Două Bufnițe, Comuna 30 și Alex Higyed, organizează un workshop creative unde puteţi învăța să creaţi dincolo de cuvinte. În acest proces artistic, vă puteţi alege o pagină de text și, cu atenție, veţi decide ce cuvinte să rămână...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creaţie dincolo de cuvinte. Fundația Art Encounters vă invită la un workshop de Blackout Poetry
La mai mult de un an de când a terminat de reparat acoperișul clădirii, Primăria Timișoara a finalizat și lucrările de reabilitare a acoperișului corpului de clădire de pe str. C. Sălceanu, care aparține de Liceul Teoretic „J. L. Calderon”. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 120.000 de euro. „Am făcut lucrări la acoperișul clădirii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a finalizat lucrările de reabilitare de la fosta școală 28
Mandala este o cosmogramă mistică ce concentrează energie spirituală și pentru cel care o creează, și pentru cei care o contemplă, iar pentru cei care-și doresc să-i descopere virtuțile, un loc perfect este splendida expoziție de pictură arabă deschisă în aceste zile la Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzică de handpan și atelier de mandale printre Aripi! O expoziție de neratat
Universitatea Politehnica Timișoara organizează Gala aniversară ELITh, prin care marchează 100 de ani de la prima generație de absolvenți ai Politehnicii. Evenimentul va avea loc pe data de 27 septembrie 2024, începând cu ora 17:00, la Cinema Timiș. Gala va aduce în prim-plan realizările remarcabile ale comunității Alumni UPT și impactul lor la nivel global,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gala Aniversară ELITh UPT are loc vineri
Societatea de Transport Public Timișoara primește cadou, de la Primărie, un cămin vechi și nefolosit, pe care ar trebui să îl repare și să îl folosească sub formă de soluție de cazare pentru șoferii și vatmanii pe care i-a atras la Timișoara din alte localități, pentru a acoperi necesarul pe aceste posturi. Locația era nefolosită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria oferă STPT un cămin pentru găzduirea șoferilor și vatmanilor din afara orașului. Societatea va trebui să îl renoveze
Calitatea coșurilor de gunoi pe care Primăria Timișoara a dat mii de lei pe fiecare este una proastă, e de părere edilul-șef, Dominic Fritz, răspunzând, astfel, unei interpelări a unui consilier local, care acuza faptul că acestea ar fi fost desființate. Acum se gândește o nouă licitație, care să aducă la Timișoara alte coșuri, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz nu e mulțumit de calitatea coșurilor de gunoi care au costat mii de lei bucata
Consilierii județeni au primit, joi, pe lista proiectelor de votat în ședința de plen, un proiect de hotărâre prin care ”privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de până la 257.000.000 lei”, de către Consiliul Județean Timiș. Banii ar urma să fie folosiți pentru plata finanțării unor proiecte proprii, respectiv pentru cofinanțarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș vrea să ia un credit de 257 de milioane de lei. Banii, folosiți pentru demolare stadion, Muzeul Banatului, drumuri
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Bursa de Valori București (BVB), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, organizează în data de 2 octombrie 2024, între orele 10.00 – 12.00, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr.22, Sala Banat (et.I), un eveniment complex de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele timișene invitate să afle despre beneficiile listării la bursă ca modalitate de dezvoltare și creștere a afacerii
Flavius Roşu, primarul comunei Şag, a anunţat că vrea să candideze pentru preşedinţia Asociației Comunelor din România (ACoR) – Filiala Timiş. În acest sens, la Şag se construieşte un nou sediu pentru asociaţia, care acum este condusă de primarul comunei Birda, Marius Stoian. Plasat pe lista PSD Timiş pentru Camera Deputaţilor, Flavius Roşu anunţa, zilele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, îşi depune candidatura pentru preşedinţia Asociația Comunelor din Timiş
Top