Doar din toamnă cu tramvaiele pe Calea Stan Vidrighin

Tramvaiele vor circula din nou pe Calea Stan Vidrighin, spre platforma industrială din Calea Buziașului, cel mai devreme din toamnă. Aceasta dacă totul va merge cum trebuie pe șantierul cu lucrările rămase de executat.

De curând au fost reluate lucrările pe bulevardul amintit, la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, aceasta fiind ultima etapă din proiect, spune primarul Dominic Fritz. El își dorește ca din toamnă pe această porțiune să se circule din nou cu tramvaiele, din toamnă.

Am reînceput lucrările pe Vidrighin, la intersecția cu 1 Decembrie 1918, ultima etapă importantă din proiect. Obiectivul nostru e ca până în toamnă să terminăm șantierul și noile tramvaie să circule din nou de pe Cetății până în sensul giratoriu de la AEM. Acum, refacem de la fundație toată zona intersecției pentru ca din martie să montăm linia de tramvai aici. Reabilitarea completă a bulevardului e unul din șantierele mari pe care le avem în lucru. În decembrie am semnat contractul în valoare de 15 milioane euro, fonduri europene, pentru acest proiect”, a anunțat Fritz.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

observ a spus: (ianuarie 27th, 2024 at 17:42 )

Si doar daca aveam noroc…posibil sa se strice pana atunci asfaltul turnat inca de acum 1 an…de toata jena!!!

Gb a spus: (ianuarie 27th, 2024 at 19:47 )

De pe Cetății până în sens la AEM. Dar tramvaiul 4 a mers de peste 30 de ani până in Ciarda Roșie. Tramvaiele noi nu pot circula pe șinele vechi?
Sau odată cu începerea șantierului de stadionul LEGO si desființarea buclei de întoarcere, toate tramvaiele vor întoarce la AEM și întreg cartierul rămâne fără transport public?

humilis servus a spus: (ianuarie 28th, 2024 at 08:01 )

Dar oropsitul tramvai 6 când își va relua funcționalitatea?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”

Măsurile fiscale adoptate în penultima zi a anului prin „ordonanța trenuleț” afectează majoritatea categoriilor sociale, însă din nou cel mai greu încercat este mediul antreprenorial, afirmă Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timișoara, într-o analiză la sânge privind aşa-zisa “ordonanţă trenuleţ”. Printre efectele negative ale ordonanţei ar putea fi inclusiv emigrarea tinerilor specialişti, spune Drăgan. Florin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean va începe cu turul întâi al Cupei României

22 februarie este ziua în care se va relua activitatea fotbalistică judeţeană. Atunci este programat primul tur al Cupei României. S-au înscris pentru această fază echipe din Municipiu (Liga 6), Promoţie (Liga 6) şi Campionatul Judeţean (Liga 5). Iată şi programul turului 1, aşa cum a fost întocmit de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş: AS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean va începe cu turul întâi al Cupei României
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”

Drumurile pe calea ferată vor fi de acum înainte cu reducere de 90% pentru studenţi doar pe rutele dintre localitatea lor de domiciliu și localitatea unde este facultatea unde studiază. CF Călători, principalul operator feroviar din România, a anunțat cum se va acorda reducerea, care, cel puțin deocamdată, poate fi obținută doar în varianta …...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Șoferii au primit un cadou nedorit la început de an. Benzina și motorina sunt semnificativ mai scumpe

”Cadoul” otrăvit pe care cei care utilizează autovehiculele pentru deplasare îl primesc în fiecare primă zi a noului an nu a lipsit nici în acest an. Așadar, prețurile la benzină și la motorină au fost majorate semnificativ, cu câteva zeci de bani, nu pentru că e război prin vreo țară din deșert, ci pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii au primit un cadou nedorit la început de an. Benzina și motorina sunt semnificativ mai scumpe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Drumurile pe calea ferată vor fi de acum înainte cu reducere de 90% pentru studenţi doar pe rutele dintre localitatea lor de domiciliu și localitatea unde este facultatea unde studiază. CF Călători, principalul operator feroviar din România, a anunțat cum se va acorda reducerea, care, cel puțin deocamdată, poate fi obținută doar în varianta …...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”
22 februarie este ziua în care se va relua activitatea fotbalistică judeţeană. Atunci este programat primul tur al Cupei României. S-au înscris pentru această fază echipe din Municipiu (Liga 6), Promoţie (Liga 6) şi Campionatul Judeţean (Liga 5). Iată şi programul turului 1, aşa cum a fost întocmit de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş: AS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean va începe cu turul întâi al Cupei României
După două victorii în calificări şi încă una pe tabloul principal, pentru timişoreanca Anca Todoni a venit şi momentul primei înfrângeri. Aşadar, în turul 2, sportiva din Banat a pierdut în faţa cehoaicei Linda Noskova, favorita 12 a turneului WTA Brisbane 500. Prima manşă nu a avut isoric, Noskova dominând categoric şi impunându-se în mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua
La ora zero a noului an, barierele din punctul de trecere a frontierei de la Cenad, singurul pe care Timișul îl are cu Ungaria, deci cu spațul de liberă trecere Schengen, au fost ridicate, iar orice șofer poate trece liber spre Europa de Vest. Imediat după momentul important, printr-o ceremonie scurtă, polițiștii de frontieră din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barierele la granița cu Ungaria au fost ridicate. Cenadul nu mai apare pe harta traficului de frontieră
Naționala de rugby a României se va reuni pe 2 ianuarie, la București pentru a pregăti participarea la Campionatul European de Rugby ce va debuta la sfârșitul lunii ianuarie. Stejarii se vor deplasa apoi, pe 3 ianuarie, în Franța, pentru un cantonament de două săptămâni care va avea la Soustons. Pentru această perioadă de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara dă aproape o echipă întreagă la naţională! 14 jucători merg în primul cantonament al Stejarilor
Top