Drumul județean dintre Șag și Sâmihaiu Român va fi modernizat. A fost emisă autorizația de construire

Un nou tronson din centura mică din jurul Timișoarei, formată din drumuri județene, intră în curând în construcție. A fost emisă autorzația de construire pentru proiectul „Modernizarea DJ 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A).

Autorizația de construire necesară finalizării proiectului tehnic a fost emisă vineri iar, ținând cont că este deja semnat contractul pentru proiectare și execuție, lucrările ar putea începe la sfârșitul lunii viitoare. Modernizarea acestui tronson va fi finanțată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, suma alocată fiind de peste 15,5 milioane de lei.

Tronsonul va porni de pe DJ 593, pe raza localității Șag și va continua până la intersecția cu DJ 591A în Sânmihaiu Român, lungime acestuia fiind de 6,53 km. Actualul drum are porțiuni pietruite, dar și secțiuni în care nu are structură rutieră sau sistem de colectare a apelor pluviale. 

Pe lângă îmbunătățirea condițiilor de circulație și siguranța participanților la trafic, ne propunem să scurtăm timpii de parcurs între Sânmihaiu Român și Șag, tronsonul urmând să facă parte din Centura alternativă a Timișoarei” a anunțat Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. 

Proiectul de modernizare va include și execuția unor sensuri giratorii, precum și modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată pe care o traversează. 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ghinea a spus: (februarie 3rd, 2024 at 02:24 )

Foarte bine finalmente..dar restul centura de la stamora care leagă cu Lugojului mă interesează și trece prin giroc …cum stam cu lucrările ..ne chinuim de câțiva ani.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin

Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Străzile și parcurile din zona centrală au devenit epicentrul bucuriei urbane în cea de-a treia zi a festivalului dedicat Timișoarei. Sub sloganul oficial „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi”, duminică, comunitatea locală și turiștii au celebrat împreună valorile multiculturale ale Banatului, într-un maraton artistic care a îmbinat folclorul autentic cu energia pop-rock-ului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Scene de o violență extremă au avut loc sâmbătă noaptea în localitatea Igriș, județul Timiș. O petrecere cu DJ, organizată pe terenul de fotbal din comună, s-a transformat într-un coșmar după ce un agent de pază a fost înjunghiat. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1. Doi bărbați vizibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal sângeros la o petrecere din Timiș: Agent de pază înjunghiat după ce a interzis accesul a doi bărbați
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.