“Cioicioii” vechi şi noi. Mic îndreptar cu studiu de caz inclus despre PNL-ismul de azi

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Foarte probabil nu aţi auzit niciodată de Robert Eugeniu Ciocioi. Mărturisesc, până în urmă cu vreo două-trei zile nu auzisem nici eu. Întâmplător am dat de povestea lui pe un site, poveste care a fost confirmată şi de alte surse. O naraţiune fascinantă, dar, cu unele varaţiuni, atât de simptomatică pentru România de astăzi! Şi care ne explică multe lucruri de ce suntem acolo unde suntem, iar la modul mai particular cum a ajuns PNL să agonizeze pe fundul unei prăpastii.

Acest Robert Cioicioi și-a început grandioasa carieră ca gestionar în cadrul unei firme din Gorj, acolo unde a lucrat între 2001 și 2006, principal acţionar al societăţii fiind sora sa. Gestionând situaţia ca la carte, firma, o pensiune în Runcu – Gorj, intră în faliment în 2006, pentru ca în anul următor să fie radiată din Registrul Comerțului. CV-ul lui Cioicioi intră într-o gaură neagră în 2006, din care iese în 2012 când aflăm că se apucă de o facultate, din cadrul prestigioasei Universităţi „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, acolo unde își ia licența în anul 2016. Avea 36 de ani, din care cel puţin zece ani fără ocupaţie. Având acum şi diplomă, individul are o revelaţie şi îşi descoperă valorile liberale. Aşa că, în acelaşi an 2016, candidează la alegerile locale pe listele PNL pentru un mandat de consilier local, dar fără succes. Urmează un nou an sabatic, iar în vara lui 2017 este numit consilier al primarului PNL al municipiului Târgu-Jiu. Marcel Romanescu, care tocmai câștigase alegerile parțiale din 11 iunie. Eugeniu Ciocioi nu rămâne decât două luni în această funcție.

Urmează o altă perioadă de pauză, până în noiembrie 2018, atunci când, fire intreprinzătoare şi liberală, reintră în afaceri ca administrator la propria firmă. Firma nu e încă în faliment, însă în anul 2022 a avut 0 cifră de afaceri și datorii de 60.000 lei. Din anul 2019, firma nu are niciun angajat oficial.

Dar nu-i nimic, iar cum „partidul e-n toate. e-n cele ce sunt / şi-n cele ce mâine vor râde la soare”, în 2019, odată cu venirea PNL la guvernare, Eugeniu Ciocioi prinde două numiri în consilii de administrație, la Minprest Serv SA, și la Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM SA – IFN. Că doar şi-a demonstrat competenţele în economia reală! În anul 2020, Robert Ciocioi ajunge vicepreședinte al PNL Gorj, pentru ca în august acelaşi an să fie numit vicepreședinte al Autorităţii Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO) pe o perioadă de cinci ani. N-aţi auzit de aşa ceva, dar cică ar reglementa investiţii de miliarde de euro!

În vara lui 2022, printr-un ordin al premierului de la acea vreme, Nicolae Ciucă, Robert Ciocioi preia atribuțiile președintelui acestei autorităţi după ce fostul șef Răzvan Giucă, pus tot de PNL, a fost prins la volanul unui autoturism al instituției sub influența drogurilor şi cu substanțe interzise asupra sa. Pe bune, nu-i nicio fabulaţie, e România în care trăim! În fine, tot în 2022, Ciocioi îşi cumpără o casă de locuit în Târgu Jiu cu o suprafață de 546 mp. Atenţie, toate informaţiile de mai sus sunt din surse deschise, respectiv CV-ul său şi declaraţiile de avere şi interese!

Numele lui Cioicioi a rămas ascuns până la finalul anului trecut, când Guvernul Ciolacu a aprobat proiectul legii pentru exploatarea energiei eoliene din Marea Neagră, lege prin care dezvoltarea sectorului offshore revine sub autoritatea Ministerului Energiei și a ACROPO. Atunci guvernanţii au observat că această autoritate este condusă cu titlu de interimat de eroul nostru. Povestea lui se termină momentan aici, nu se ştie dacă va continua să conducă autoritatea, după ce aceasta a primit noi răspunderi.

Dar este atât de relevantă pentru vremurile pe care le trăim. Un individ, cu facultatea terminată la 36 de ani, care a dat doar gherle în economia reală, cu mulţi ani fără vreo ocupaţie, este pus să conducă o instituţie a statului care reglementează investiţii de miliarde de euro. Fără să aibă nicio legătură cu domeniul în cauză. Fiind numit de PNL, partid de cadre, de elite – nu-i aşa? –, nu de masă, precum PSD.

Tragic este însă faptul că povestea lui Cioicioi, cu unele varaţiuni pe aceeaşi temă, trebuie multiplicată la sute, poate mii de astfel de personaje şi la sute de instituţii ale statului. Unele dintre ele total inutile, înfiinţate doar pentru a le “Cioicioilor” o sinecură. Povestea are şi darul de a revela de ce crapă mai toate în ţara asta condusă de aceşti “Cioicioi”. Iar mai particular şi de ce PNL a ajuns o anexă a PSD, inclusiv la negocierile din aceste zile pentru comasarea alegerilor. Doar are de hrănit batalioane de “Cioicioi”, care la rândul lor hrănesc partidul şi pe cei care i-au pus în funcţii. Parandărăt ar spune cei din sudul ţărrii. Doar vorbim de partidul condus (şi) de Iulian Dumitrescu…

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (februarie 9th, 2024 at 13:03 )

LIBERALII din Romania: gunoaie galbene
Cu exceptia primarului din Buzias de exemplu si a unor cazuri izolate, si liberalismul timisean e jos de tot.

Ciucoii vechi și ciolăcoii noi a spus: (februarie 10th, 2024 at 11:16 )

obiceiuri tradiționale din Hotzisthan

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă
Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.