Un vot complicat

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Se apropie ziua cu urna și avem câteva certitudini. Alianța politică PSD-PNL se va lăuda cu victoria în europarlamentare, deși raportul de resurse și organizare față de ceilalți competitori este mult mai mare decât diferența ce-o vom vedea în rezultatul votului. Singura miză internă ce-a mai rămas în contul acestor alegeri deloc interesante pentru cetățeanul român este reconfigurarea partidelor în funcție de rezultatele slabe înregistrate. Astfel că ar fi de așteptat ca o grupare din PNL să încerce să dea de pământ cu Ciucă, Bode și echipa liberală ce-a transformat partidul în „ospătarii” preferați ai PSD. Dar rezultate proaste pot înregistra și alte partide mai mici, motiv pentru care nu vor veni zile neapărat bune după analiza alegerilor pentru un George Simion sau Cătălin Drulă.

Mai avem o certitudine și în localele din Timiș. PSD va rupe plapuma și va dezvălui un mare număr de primari în zona rurală prea puțin metropolitană, dar numărul aleșilor va fi impresionant, astfel că Alfred Simonis, candidatul alianței PSD-PNL la președinția consiliului județean, ar putea pune încă câteva floricele la coroniță, în cazul victoriei personale, dar și ca bun administrator de filială ce este. Printre primarii care se așteaptă să fie realeși, iar apele într-acolo curg, este și Dominic Fritz de la Timișoara. În joc mai este ponderea USR în viitorul consiliu municipal și culoarea viceprimarilor rezultați în urma scrutinului și/sau negocierilor postelectorale.

Nu știm încă pe cine vom avea președinte al administrației timișene. Rămâne Alin Nica din partea Dreptei sau vine Alfred Simonis, pentru care s-au despicat mări, s-au dărâmat munții în calea lucrării sale politice. De aici vin însă sentimentele tari ce-ar trebui să le trăim în anii ce urmează votului de duminică. Și elementul de noutate în această ecuația ar fi ambiția, chiar disperarea lui Simonis să nu-și termine prematur viața politică. Căci altfel, Timișul a mai avut conducători PSD la Județ și am supraviețuit în cele din urmă.

Sentimentele tari de care vorbeam sunt în jurul alegerii unui mod de dezvoltare al Timișului pentru următorii ani, un fel de totul sau nimic, pe de o parte, cea a lui Simonis, și continuarea lentă a unei creșteri în așteptarea unei reforme administrativ-fiscale venite din trezirea clasei politice la centru. Iar lentoarea de care vorbeam vine tocmai din lipsa perspectivei și a voinței politice pentru un astfel de demers din partea invocatei clase politice.

În rubrica de mai sus, Ino Ardelean făcea un inventar al proastelor obiceiuri la care s-au dedat și liberalii, la fel sau poate chiar mai rău decât pesediștii. Exemplificând cu câteva momente din viața politică a lui Alin Nica cu care candidatul Dreptei de azi nu ar trebui să fie deloc mândru. Dar un „rechizitoriu” al proastelor obiceiuri politice se poate face și în contul lui Alfred Simonis. Am observa substanța acelui „totul sau nimic” din orizontul de așteptare față de noul PSD al lui Ciolacu, Grindeanu, Simonis și alții care nu ușor țin sub control vechiul PSD al lui Paul Stănescu sau Gabriela Firea. Când își doresc să arate așa ceva. Căci PSD arată modernizat, dar nu este clar ce descoperim dacă dăm la o parte „vopseaua” cu care s-a dat luciul.

Timișenii par ispitiți de ideea tandemului Fritz-Simonis, ca soluție rapidă a dezvoltării zonei. Poate fi varianta câștigătoare, dar nu pentru toți calcul este la fel de simplu. Tradiționaliștii anti-PSD din Timișoara vom avea dificultăți de înghițire a acestei formule combinate din două liste de partide. Unii ar putea spune că e momentul să ne rupem de trecut și să gândim pragmatic. Asta face foarte complicat votul din 9 iunie. Nu uităm că Alfred Simonis poate fi acel Alfred Simonis care a adus bani pentru stadion, spitale și alte investiții, dar nu uităm nici că ar putea fi acel Alfred Simonis care lua cu japca primari ca în timpurile roșii, același Alfred Simonis care punea în practică agenda toxică a lui Liviu Dragnea, în vremuri când noi ieșeam în stradă de atâta indignare.

Cine pe cine va trage în modul celuilalt de lucru în politică? Va fi voioșie administrativă între Dominic Frtiz și Alin Nica, când știm că până acum n-a prea fost vorba de așaceva? Dar între Fritz și Simonis? Vom avea un Fritz bucuros să profite de zbenguiala politică și pumnul bătut în masa guvernului de Simonis, de „laptele și mierea” promise mde pesedist ca mare combinator la poarta Puterii? Sau îi va aduce aminte că suntem în Timișoara, europeni, la urma urmelor? Dar dacă n-are cine să-l asculte?

Vom concluziona că Alfred Simonis este un „animal politic” și așa fac ele, „animalele politice”, când se dezlănțuie (vezi Traian Băsescu). Chiar și-așa, vorbim de un „animal politic” cu gesturi parcă prea lejere pentru cineva care, din conveniență măcar, ar trebui să se ferescă să afișeze calea scurtă (poate și semilegală) de rezolvare a unor probleme. Fie ele rezolvate în favoarea ta, a orașului sau județului în care trăiești. Iar dacă suntem de acord că Alfred Simonis este „animal politic”, ce vom zice de alternativa blândului Alin Nica?

Că a făcut parte din echipa de „ospătari” liberali a lui Ciolacu, Grindeanu, Simonis sau că a avut puterea să iasă din acest joc? Că are potențial de susținere a reformei, că a avut curajul și forța să rupă lanțurile social-democrației puse peste el deodată cu partidul său liberal sau că a făcut asta doar când „ospătarului” i s-a luat „bacșișul”?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Un USR-ist a spus: (iunie 3rd, 2024 at 09:17 )

Absolut la subiect. Și, totuși : ” Eu cu cine votez ? ”

Dumitru R. a spus: (iunie 3rd, 2024 at 09:33 )

Lucrurile sunt mult mai simple. Când vezi fluviul de dejecții propagandistice pornit de la PSDNL, trebuie să-ți amintești lecția secolului XX: N I C I O D A T Ă R O Ș U! Între valorile Europei și mentalitatea de muscal pornit la jaf, nu-i greu de ales. Chiar dacă Europa suferă și pare că uneori o ia pe arătură sub influența SUA, trebuie să ne amintim că din stepă n-a venit nimic bun niciodată. Și dacă mai aveți dubii, citiți stenogramele scăpate în presă din scandalul Coldea. Descurcăreala aparentă a lui Simonis, ușuirea unor șulfe securiste din partidul lui Simion, pozele patetic-marțiale ale lui Geoană sunt prea puțin și țin doar la cei puțin mobilați la IQ.
În esență, ceea ce spunea Ion Rațiu în primăvara lui 1990 a rămas la fel de proaspăt: spre vest sau spre est.

Daniel a spus: (iunie 3rd, 2024 at 09:34 )

Simonis zice multe dar de făcut nu a făcut pe barba sa ci bazat pe relații la centru care oricând se pot evapora mai ales într-un an electoral ca acesta. În plus, la pachet cu Fritz reprezintă combinația parveniților în politică, pe care nu îi recomandă nimic pentru asemenea funcții. Cu Nica măcar se știe la ce ne așteptăm. A avut unele reușite cum a fost centura secundară, legătura la autostradă, noua maternitate, pe lângă cele legate de întreținerea infrastructurii. Că Simonis promite un stadion care nu este deloc necesar mai ales că deja este unul suficient de bun în construcție și pe care nici nu are cine să joace, este irelevant pentru cei care au un anumit nivel de inteligență. Acesta vine la pachet cu bagajul istoric al PSD legat de metehnele lor. Iar legat de faptul că bate cu pumnul în masă guvernului, ca să faci asta trebuie să ai ceva în spate, de preferat un baronat. Oare chiar vrem așa ceva mai ales acum când justiție este controlată ca pe vremea lui Stănoiu? Asta dacă tot e la modă să se vorbească de clanuri, când ajung aceștia la putere nu va mai curge laptele și mierea de dinainte de alegeri ci va urma jaful generalizat și reprimarea celor care au curajul să îi critice și să le dezvăluie combinațiile iar cine este naiv și crede că va găsi sprijin la instituțiile statului cum ar fi poliția și justiția poate să uite. Ponoasele le vom trage tot noi, cetățenii, care ne-am vândut votul bazat pe promisiuni și nu pe realizări.

alin a spus: (iunie 3rd, 2024 at 09:52 )

Fara nici un fel de dubiu, prin prisma realizarilor: Robu Nicolae! Asta daca vrem sa se dezvolte orasul, daca vrem sa o ia pe panta descendenta pe care a luat-o in ultimii 4 ani, votam incompetentii. Clujul a crescut doar dupa ce l-a schjimbat pe Funar. Fritz este Funar 2. A si inceput la fel ca Funar cu diversi dusmani imaginari ai dezvoltarii orasului, cu campanii de lupta contra clanurilor de romi, de parca de aia nu a facut el nimic 4 ani, din cauza romilor… Daca avea macar jumate din competenta lui Robu, mai spuneam, dar Fritz este ZERO, mai mult strica decat face.

Olivu a spus: (iunie 3rd, 2024 at 09:56 )

Nu e ușor să fii alegator responsabil în Timiș(oara).

timișorean atent a spus: (iunie 3rd, 2024 at 11:22 )

Votul nu este complicat de loc.
La Primărie:
Nicolae Robu – expirat politic, vărstnic având 4 bypas-uri, marionetă în mâna lui Blaga (ex-PDL)
Dominic Fritz – tânăr având un mandat în care s-a remarcat rezolvând problema Colterm, lupta reușită cu clanurilr rrome;
La CJT:
Alfred Simonis – singura experiență administrativă este cea de consilier local, cunoscut ca cel care „sparge dinții ” și „f***’i morții mătii” ]n Parlament, aliat cu Grindeanu în distribuirea fondurilor pe criterii clientelare, etc.
Alin Nica – experiență administrativă (4 mandate de primar și 1 mandat de președinte), realizări notabile dovedite (Maternitatea, Expo Brâncuși, infrastructura rutieră, etc.)
Prin urmare alegerea Fritz – Nica va fi una logică și de succes pt. timișeni.

Zdreanță a spus: (iunie 3rd, 2024 at 12:29 )

Pentru paraziții de partid votul este cât se poate de clar,ei respectă regula turmei purtați de interese de grup fără să mai țină cont de sfatul partidului.Pestrițați datorită intereselor locale, paraziții merg doar acolo unde sunt semne de continuitate .România a fost împărțită de la pandemie și până în prezent în două clase:bogați (europenii)și săraci(românii).Prima clasă cuprinde specialii care se găsesc prin aparatul bugetar și oamenii de succes care fac afaceri cu statul.A doua clasă mult mai numeroasă cuprinde clasa muncitoare răsfirată și dezbinată prin mediul privat dar și mult blamata diasporă a cărui interes a scăzut datorită ,,respectării „promisiunilor aleșilor.După noua ordine construită prin dezbinare o eventuală surpriză în alegeri este luată ca o normalitate.Apar două mari întrebări:De ce să mergem la alegeri?Pe cine să votăm?Democrația lui pește!

@alin a spus: (iunie 3rd, 2024 at 12:56 )

așa e, Fritz se luptă cu dușmani imaginari cum ar fi clanurile, în timp ce Robu își arată competența și realizările în relația cu Oculta!!!!!!!!!!
Nu știu cum îți iese o asemănare mai mare între Funar și Fritz decât între Funar și Robu. De fapt știu: aploci metoda clasică a inducerii disonanței cognitive. În traducere simplă: ba tu ești, ba pe-a mă-tii!!! Mai aveai puțin și spuneai că Fritz n-a făcut nimic în cei 12 ani de când e primar, că e bătrân și că ne trebuie un tânăr din Bocsig.

alin a spus: (iunie 3rd, 2024 at 13:41 )

Oameni buni, sa nu ne mai mintim singuri si sa traim cu sperante desarte. Daca avea idee de administratie s-ar fi vazut ceva dupa Fritz in 4 ani si nu era necesar sa apeleze la tertipuri de genul: lupta cu clanurile. Stie si el ca n-are cu ce se lauda, ca n-a facut nimic notabil, de aia face toate bazaconiile acum, inainte de alegeri. N-a fost in stare nici sa continue ce a inceput Robu, a renuntat la o groaza de proiecte, a inchis tot ce se puteea inchide, asta ca sa nu trebuiasca administrat. Asa poate oricine, sa inchida gradina Zoologica, sa nu faca Festivalul Florilor, sa falimenteze Coltermul, sa nu inceapa Solventul la timp, ci sa astepte 2 ani, ca sa para ca el a facut proiectul etc. Ce digitalizare, blablabla, piste de biciclete, zero, oricum, nici macar el nu mai merge cu bitzicla. Imi pare rau pentru oras, fiindca pana la urma toti avem interesul sa avem un bun conducator, care sa creasca si sa dezvolte orasul, dar, sincer, Fritz nici daca ar avea dorinta sa faca, tot n-ar putea. Ca unde nu este capacitate, nu este.

@alin a spus: (iunie 3rd, 2024 at 14:09 )

da,
dar unde dragoste de Robu nu e,
nimic nu e,
nici competență la Fritz nu-i,
nici comunism nu-i,
acolo unde nu ești tu.
…..
Pe scurt, de unde aplecare spre Europa nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Misterul e altul – de ce candidează partidele anti-europene la alegerile pentru parlamentul european???? Poate, pentru euro? Zic și eu așa, ca o ipoteză …

George a spus: (iunie 3rd, 2024 at 14:48 )

Daniele, ți-ai mai adăugat un pseudonim? Alin? Că și asta vrea să ne facă educație electorală…Dar asta da în gropi de-a binelea, n-are pic de grație… Dacă îi citești comentariile pe sărite (ca sa nu te apuce greața de câe tâmpenii debitează), te-ai lămurit că trebuie un consult psihiatric.

Dan a spus: (iunie 3rd, 2024 at 15:11 )

Rolul de presedinte al cjt trebuiebl regandit. In sistemul centralizat din Romania, Simonis e ce trebuie din cauza conexiunii cu guvernul. Pe nica l-am vazut 4 ani: 0 rezultate majore pt timis. Omul nu are delic rezuktate si ne condamna la mediocritate. Uitati-va la cum s-dezvoltat cj cand boc era conectat la centru. Ne trebuie un om ca simonis, cu pragmatism pt Timis, nu unul ca nica (,) care gaseste scuze de ce nu se face treaba. Pe nica l-am avut 4 ani cu pnl la guvernare, e incompotent si foarte lipsit de rezultate. Cand pnl a renuntat la usr nu tin minte sa fi suatinut alianta cu usr. Ba mai mult, l-a reactivat pe robu. Spera sa mai orinda un mandat ca sa faca nimica, de la pnl.

ion a spus: (iunie 3rd, 2024 at 16:59 )

Propaganda PNL tot ne spune ce competent e Robu. Pe bune?

@ion a spus: (iunie 4th, 2024 at 01:23 )

Robu era el narcisist dar era si gospodar. La nivel de primar nu prea conteaza partidul, ci trebuie sa fi gospodar, iar Fritz nu este. „Ca la neamt in spais” era sloganul lui Fritz la alegerile trecute. Acuma ca n-a reusit sa faca nimic notabil pentru randuiala orasului, a devenit justitiarul, luptatorul cu clanurile. Cat de usor pot fi manipulati oamenii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului

Sorana Cîrstea s-a calificat oficial în sferturile de finală de la Roland Garros. Românca a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang în două seturi, scor 6-3, 7-6 (7-4), într-un meci disputat pe Arena Suzanne-Lenglen. Românca ajunsă la 36 de ani a dominat meciul putea termina și primul set mai repede, dar și în manșa secundă, însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă, la granița dintre România, Serbia și Ungaria a avut loc o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium. Acțiunea pare să fi devenit una banală pentru mulți, de această dată Adunarea Generală a Euroregiunea Dunărea-Criș-Mureș-Timiș (DKMT) a avut loc la Kubekhaza, pe partea maghiară. În acest an, partea română a fost reprezentată la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea DKMT a bifat o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami
Construirea unei piste de bob pe structură metalică în zona Bogda ar putea deveni unul dintre proiectele turistice ale județului Timiș în următorii ani. Propunerea aparține consilierului județean liberal Nicolae Bitea, care susține că o astfel de investiție ar putea atrage un număr semnificativ de turiști și ar genera beneficii economice pentru comunitatea locală. Potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pistă de bob în Timiș. Proiectul ar atrage numeroși turiști în zona Bogda
Inovație și sustenabilitate în construcții. Amfiteatrul „Victor Vlad” al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit vineri, 29 mai 2026, cea de-a doua ediție a simpozionului național „Building Construct” și etapa finală a concursului studențesc cu același nume, ajuns la cea de-a IX-a ediție. Dedicată studenților din anul I, competiția a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți la „Building Construct”, simpozion național sub egida UPT
În inima Banatului, acolo unde tradiția, credința și spiritul comunitar se întâlnesc, Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara continuă să fie un reper al voluntariatului creștin. Înființată în anul 1991, organizația reunește femei implicate active în viața Bisericii și a comunității, unite de dorința de a aduce sprijin concret celor aflați în nevoie. De-a lungul anilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeile care transformă credința în faptă: misiunea Societății Femeilor Creștin – Ortodoxe din Timișoara
La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Tradiţii şi obiceiuri
După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
Sute de ani de istorie, într-o primă ediție de excepție. Centrul Multifuncțional din Reșița a găzduit lansarea volumului „Encyclopædia Bannatica. Valori ale Banatului – Personalități, Volumul I. De la origini până la Imperiul Austriac”, semnat de Adrian Bădescu, un proiect editorial de anvergură dedicat personalităților care au construit, de-a lungul secolelor, identitatea uneia dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița a avut parte de un eveniment excepțional: lansarea în inima de foc a orașului a almanahului istoric ENCYCLOPÆDIA BANNATICA/FOTO
Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.