Guvernul va emite mâine o hotărâre privind demolarea stadionului Dan Păltinișanu

Guvernul României va emite în ședința care va avea loc mâine hotărârea de demolare a stadionului Dan Păltinșanu, document necesar licitației pe care Consiliul Județean trebuie să o lanseze pentru punerea la pământ a actualei arene. Această Hotărâre de Guvern era așteptată de către suporterii timișoreni, iar dacă totul decurge bine la CJ Timiș, buldozerele pot intra în actualul stadion în perioada imediat următoare, anunță Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș.

Acest stadion a fost martor la atâtea momente de bucurie, însă acum este timpul să privim spre viitor și să construim ceva demn de moștenirea noastră. Pentru asta, e necesară o Hotărâre de Guvern ca să punem la pământtribunele care stau să cadă. Urmează organizarea licitației pentru găsirea firmei care să demoleze arena,licitație ce trebuie organizată de către Consiliul Județean Timiș. Dacă nu există contestații, pestecâteva săptămâni, buldozerele s-ar putea apuca de lucru”, afirmă Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș. 

Noul stadion Dan Păltinișanu va fi cea mai modernă arenă din România, va avea 30.000 de locuri și este prevăzut fără pistă de atletism. Investiția se ridică la aproximativ 180 de milioane de euro, iar banii provin din fonduri guvernamentale. 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (august 13th, 2024 at 16:30 )

Parcă în campania electorală Simonis spunea că Nica blochează demolarea stadionului și că nu trebuie să aștepte o hotărâre de la guvern deși acesta susținea acest lucru. Asta dacă nu era clar până acum cu cine avem de-a face. La ce manipulări grosolane au avut loc în campanie, nici nu trebuie să ne mire rezultatele alegerilor cât despre cele ale aleșilor nici nu are rost să mai deschidem vreo discuție.

Reos a spus: (august 13th, 2024 at 19:24 )

Oare un stadion nou ar trebui făcut în același loc unde a fost desigur cîndva la marginea orașului dar mai nou cu mai multe spitale în vecinătate,nu de frica unor meciuri mari dar probabil concerte după concerte să scoată cumva pîrleala.

Mihai a spus: (august 14th, 2024 at 15:58 )
Vasile Gheorghe Moise a spus: (august 16th, 2024 at 09:17 )

Buna ziua,
construirea unui stadion cu 30000 de locuri la mai putin de 1 km de centrul orasului, peste drum de marile spitale ale orasului ,este o mare greseala.
Ganditi-va ce va fi cand boxele marilor festivaluri vor bubui sub ferestrele maternitatii si a spitalului judetean .
Suntem la mana unor oameni fara pregatirea necesara, iar vocile oamenilor competenti nu se fac auzite.
Unde sunt marii urbanisti ai Timisoarei ?
Ce spune Primarul orasului , consilierii locali ?
In concluzie,actualul stadion , cu investitii minime ar putea deveni un loc dedicat atletismului olimpic, iar noul stadion sa fie construit intr-un loc care
sa indeplineasca conditiile de afluire si mai ales de defluire corespunzatoare .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.