În etapa a 3-a din Liga 2, CSC Dumbrăviţa de fotbal va juca pe teren propriu cu FCU Craiova 1948, formație retrogradată la finalul sezonului trecut din Superligă. Partida e programată sâmbătă, 17 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, și va fi televizată pe Digi Sport și Prima Sport.
Echipa bănăţeană abordează jocul cu reprezentanta Băniei cu moralul ridicat, după un start bun de sezon. În campionat, CSC a obținut 4 puncte din 6 posibile, după 3-1 cu Metalul Buzău și 1-1 cu CSM Reșița. În Cupa României, alb-verzii au pornit din turul 2 și au ajuns pentru al treilea sezon la rând în play-off, după două victorii cu același scor, 2-1, pe terenul conjudețenelor CSC Peciu Nou și Politehnica Timișoara.
De cealaltă parte, FCU Craiova a început sezonul de Liga 2 cu o înfrângere la CSM Reșița, scor 0-2, urmată de o victorie pe teren propriu în fața Chindiei Târgoviște, scor 1-0. Alb-albaștrii au obținut și ei calificarea în play-off-ul Cupei României, după un succes tot cu 1-0, la mijlocul acestei săptămâni, pe terenul echipei Petrolul Potcoava.
Întreg lotul e valid pentru întâlnirea cu oltenii. Suspendat la jocul de miercuri, cu Politehnica Timișoara, Răzvan Morariu revine la dispoziția staff-ului tehnic.
„Până miercuri, ne-am concentrat doar la jocul cu Poli, din Cupa României, după care am trecut la pregătirea meciului cu FCU Craiova. Cu siguranță, va fi un meci greu, cu una dintre pretendentele la promovare. Au retrogradat din Superligă și sigur vor să revină acolo. Nu au avut un început de campionat foarte bun. Cum ziceam acum câteva săptămâni, probabil nu sunt încă legați și cred că se vede acest lucru în jocul lor. Sperăm să profităm de acest lucru, ne ajută faptul că jucăm acasă și că îi întâlnim atât de repede. Eu sunt convins că pe parcurs își vor reveni, iar jocul lor se va lega foarte bine. Cred că ne ajută acest lucru, faptul că i-am prins într-un moment mai greu pentru ei”, a declarat antrenorul echipei, Cosmin Stan, înaintea acestei confruntări.
CSC Dumbrăvița și FCU Craiova 1948 nu vor fi sâmbătă pentru prima oară față în față. Cele două grupări s-au mai întâlnit în urmă cu aproape cinci ani, tot pe stadionul „Ștefan Dobay”. La 8 noiembrie 2019, oltenii se impuneau cu 2-1 la Dumbrăvița, în etapa a 12-a din Liga 3.
Comentarii prin facebook