Haltere Club invită timişorenii la mişcare!

Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara. Care vă invită, pe gratis, la mişcare. În primul rând, pentru sănătate!

Haltere Club Timișoara, în calitate de organizator, finanțat de Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului ‘Orașul în mișcare’ și a proiectului ‘În mișcare pentru comunitate’, ediția a II-a, oferă sportivilor, dar și amatorilor de sport, acces gratuit în sala de antrenament, între 20-21 septembrie, în intervalul orar 18:00-20:00.

Acțiunea porților deschise este importantă pentru comunitatea celor care ridică greutăți, dar și a celor care fac mișcare.

„Astfel, dorim să atragem oamenii din comunitatea locală, zona Dacia/Circumvalațiunii, spre mișcare, spre sport, ca mod de viață sănătos. Toți cei prezenți vor fi asistați de antrenori profesioniști, vor avea ocazia să se familiarizeze cu o sală de haltere, antrenându-se printre sportivi medaliați, dar și amatori. Sunt așteptați participanți de toate vârstele, de la copii școlari la seniori”, transmit organizatorii.

În plus, în lunile octombrie și noiembrie, în zilele de luni, miercuri și vineri, începând cu orele 17-18, toți copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit la ora de pregătire multilateral.

Accentul se va pune pe învățarea unor exerciții de bază, pentru inițierea și dezvoltarea multilaterală a participanților.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Demarează etapa a doua a probelor la rece pe rețeaua Colterm

Compania de termoficare Colterm continuă pregătirile pentru sezonul de încălzire 2024-2025 și demarează etapa a doua a probelor la rece, ce se va desfășura în perioada 23-27 septembrie. În această etapă, vor fi încărcate cu agent termic alte zone ale orașului, acoperind diverse puncte termice (PT), conform programului anexat. ”Rugăm asociațiile de proprietari/locatari care nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează etapa a doua a probelor la rece pe rețeaua Colterm
iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

Sondaj INSCOP. Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu intră în turul II, Elena Lasconi pe podium. Nicolae Ciucă abia pe locul VI

Potrivit sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda Institutului pentru Libertate și Democrație în septembrie 2024, în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Mircea Geoană, urmat de Marcel Ciolacu și Elena Lasconi. Candidatul PNL Nicolae Ciucă se află abia pe locul VI. La ultimele alegeri INSCOP a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu intră în turul II, Elena Lasconi pe podium. Nicolae Ciucă abia pe locul VI
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli, meci accesibil pe terenul unei nou-promovate

SCM Politehnica Timișoara joacă vineri (21 septembrie), în etapa a IV-a a Ligii Naționale. Alb-violeții evoluează de la ora 18.00, pe terenul echipei CSM Odorheiu Secuiesc, într-a doua deplasare a acestui sezon. Echipa viola are cea mai bună apărare în actualul sezon (cu o medie de 23,33 goluri primite/meci), iar antrenorul principal mizează din nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli, meci accesibil pe terenul unei nou-promovate
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Grup organizat în furt de motorină! Și-au însuțit zeci de tone de combustibil

Luni de zile au furat cu nesimțire de la locul unde lucrau. Acum vor da cu subsemnatul. La data de 16 septembrie, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că anumiți angajați din cadrul unei societăți care prestează servicii de salubrizare, în principal șoferi pe autoutilitarele de lucru sustrag în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup organizat în furt de motorină! Și-au însuțit zeci de tone de combustibil
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Regiunea Vest va avea strategie de adaptare la schimbările climaterice, făcută cu fonduri europene

Un număr de 40 de regiuni și comunități vor participa la un program de 18 luni care presupune o abordare transformatoare pentru adaptarea la condițiile climatice și ceea ce generează ele, de la secetă la incendii sau inundații. Regiunea Vest va beneficia de suportul Uniunii Europene, prin intermediul EIT Climate KIC și proiectul Pathways2Resilience, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea Vest va avea strategie de adaptare la schimbările climaterice, făcută cu fonduri europene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Compania de termoficare Colterm continuă pregătirile pentru sezonul de încălzire 2024-2025 și demarează etapa a doua a probelor la rece, ce se va desfășura în perioada 23-27 septembrie. În această etapă, vor fi încărcate cu agent termic alte zone ale orașului, acoperind diverse puncte termice (PT), conform programului anexat. ”Rugăm asociațiile de proprietari/locatari care nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează etapa a doua a probelor la rece pe rețeaua Colterm
Filmarea unui miniserial la Timișoara va face ceva deranj în traficul din oraș. Mai multe străzi se închid circulației rutiere în acest weekend, din fericire, noaptea. Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în câteva zone centrale din oraș, pe timp de noapte, în perioada 20– 22 septembrie, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara devine platou de filmare pentru un serial. Mai multe străzi din oraș se închid
Asociația care s-a ocupat de buna desfășurare a Timișoara Capitală Europeană a Culturii a încheiat, miercuri seara, calendarul acțiunilor culturale. Și a făcut-o într-un mod deosebit, la Budapesta, cu un triplu eveniment, dedicat celor de la Pro Musica. A fost un miniconcert, o prezentare de carte și o expoziție foto. În fața ambasadorului României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul de acțiuni al TM 2023 s-a încheiat, la Budapesta, cu un triplu eveniment marca Pro Musica
Cea mai așteptată noapte la UPT. Noaptea Campusului Deschis va avea loc în data de 28 septembrie 2024 de la ora 18:00, ca parte a Nopții Cercetătorilor Europeni, în campusul Universității Politehnica Timișoara și propune o serie de laboratoare, expoziții, instalații de artă și ateliere. Intrarea este liberă. Artistul Sebastian Comănescu propune pentru Noaptea Campusului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noaptea Campusului Deschis vine cu un „Catalizator” deosebit
Noul corp de clădire al Școlii Gimnaziale nr. 13, din Calea Șagului, e aproape de deschidere pentru copii. Primăria Timișoara derulează în acest moment operațiunile de recepție a investiției. Cu un număr de elevi în creștere de la an la an, școala din Calea Șagului avea nevoie de noi spații, iar Primăria a ridicat un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corpul nou de clădire de la Școala Gimnazială din Calea Șagului e în procedura de recepție a investiției/FOTO
Potrivit sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda Institutului pentru Libertate și Democrație în septembrie 2024, în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Mircea Geoană, urmat de Marcel Ciolacu și Elena Lasconi. Candidatul PNL Nicolae Ciucă se află abia pe locul VI. La ultimele alegeri INSCOP a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu intră în turul II, Elena Lasconi pe podium. Nicolae Ciucă abia pe locul VI
Un număr de 40 de regiuni și comunități vor participa la un program de 18 luni care presupune o abordare transformatoare pentru adaptarea la condițiile climatice și ceea ce generează ele, de la secetă la incendii sau inundații. Regiunea Vest va beneficia de suportul Uniunii Europene, prin intermediul EIT Climate KIC și proiectul Pathways2Resilience, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea Vest va avea strategie de adaptare la schimbările climaterice, făcută cu fonduri europene
Primăria Timișoara a pregătit o nouă strategie pentru una dintre cele mai interesante noi zone imobiliare din oraș. Sunt 44 de hectare de teren situate în zona unde au fost situate fostele antene radio, pe traseul dintre Piața Mărăști și Calea Aradului. În acest moment, acolo se află Iulius Town, dar zona e una vastă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona Antenelor se transformă total. Vor fi locuințe, birouri și spații comerciale, dar și  școli, grădinițe, drumuri și un centru cultural modern/FOTO
Un incident petrecut în Halta Șagu, din Arad, a blocat circulația feroviară pe ruta Timișoara Nord – Arad. Ultimul vagon din compunerea trenului de călători R 2601 a deraiat, după gararea pe linia 2 din stația amintită. Momentan e afectată circulația a șapte trenuri. Trenul aparține operatorului național de transport feroviar de călători – CFR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traficul feroviar pe ruta Timișoara Nord – Arad e blocat. Un vagon a deraiat
Top