Primăria Timișoara câștigă în instanță lupta cu firma care se ocupa de renovarea Școlii Generale 30

Scoala Generala 30

Scoala Generala 30

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat că administrația locală a câștigat definitiv disputa în instanță cu una dintre firmele problematice cu care s-a aflat în contract. Aceasta are mai multe contracte cu instituțiile publice locale, a primit și certificat negativ de la primărie, iar acum există decizie definitivă în instanță, anunță Lațcău.

Am câștigat definitiv în instanță împotriva  T.T.& CO Solaria Grup SRL. E acea firmă care a păgubit copiii de la gimnazială 30. E acel constructor împotriva căruia am depus plângere penală pentru nereguli grave – acte false depuse pentru reabilitarea școlii Lenau, clădirea de pe Gh. Lazăr. Ei bine, după victoria noastră, NU va mai lucra cu nicio instituție publică în următorii ani”, conform lui Ruben Lațcău.

El spune că firma amintită nu a respectat obligațiile contractuale și nu a răspuns la notificările și avertismentele transmise.

Imaginați-vă un copil care merge spre școală dimineața cu entuziasm. Se apropie și se oprește. În fața lui, un șantier abandonat de un constructor care a ales să blocheze o extindere de școală pentru un pariu politic, pe contracandidat. Un constructor care nu a ținut cont de obligațiile contractuale, nici de notificările pe care le-am transmis, nici de avertismentele repetate, nici de copii, părinți sau profesori, nici de timișoreni, nici de banul public.”, a mai spus Lațcău.

Firma a primit 2,7 milioane de lei penalizări, iar ulterior un certificat negativ, ceea ce nu îi va mai permite să lucreze în domeniul public, mai transmite viceprimarul.

După ce am reziliat contractul și am aplicat penalități de aproape 2,7 milioane de lei pentru întârzierile nejustificate, am dat companiei T.T.& CO Solaria Grup SRL certificat negativ. A contestat decizia noastră în instanță. Am câștigat definitiv și nu va mai putea participa la nicio licitație publică vreme de 3 ani”, a mai anunțat Ruben Lațcău.

Conform acestuia, demersurile municipalității nu sunt urmate de altele similare de la instituții publice afectate de astfel de situații. Mai mult, acuză că este amendată de autorități, care în loc să se preocupe de astfel de firme taxează primăria.

Din păcate, Primăria este aproape singură în astfel de demersuri. Instituțiile care reglementează construcțiile, precum ISC, sunt mai preocupate să amendeze primăria pentru montarea unor coșuri de gunoi (sic!) fără autorizație de construire. Această firmă a venit la lucrări publice cu asigurări false, un fapt confirmat oficial de către ASF. Iar plângere penală pe speță stă într-un sertar de 2 ani și așteaptă, se pare, prescripția. Între timp, până la victoria noastră în instanță, această firmă mai mutilează obiective de patrimoniu ale județului Timiș, cum ar fi Sala 2 a Teatrului Național, clădire de patrimoniu ce ar trebui finalizată până în decembrie. Conacul de la Mocioni sau viitoarea închisoare de la Buziaș sunt alte lucrări eșuate sau pe cale să eșueze din cauza Solaria”, conform viceprimarului Timișoarei.

Șantierul de la Școala 30, blocat de Solaria, va fi reluat. După finalizarea expertizei pentru restul de execuție, urmează licitația pentru lucrările rămase – aproximativ 30% din total.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 11:41 )

Dacă îi lăsau să lucreze în ritmul lor probabil că lucrările ajungeau să fie terminate mai repede dar așa vor fi probleme pe toate șantierele. Acum se va pierde timp cu toate procedurile necesare pentru relicitarea lucrării pentru că nici primăria nu a putut trece peste faptul că firma nu se grăbea. Desigur lucrarea de la pasarela de lângă strada Gelu care nici acum nu este finalizată nu se pune, deși au fost numeroase întârzieri iar fondurile destul de generoase. Probabil că vom vedea noi adăugiri la portofoliul imobiliar al edililor ca urmare a acestor schimbări iar contractele sunt deja cu dedicația bătută în cuie.

jenel a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 11:48 )

si in spatele acestei companii este … ?

Dan a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 12:45 )

E firma PNL-ului, asa-i? Si se vor gasi destui prosti sa puna inca o data stampila pe ei.

George a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 13:46 )

„dedicația bătută în cuie”. Exact cum ești matale bătut în cap.

Kata a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 13:51 )

@danielut, gandeste mai departe de ziua de azi… daca nu-i penalizezi si-i lasi in ritmul lor ajungi ca toate lucarile sa fie “in ritmul lor”, al celor mai neserioase si intarziate firme. Asa exista firme care se pun pe treaba, altele care nu mai participa la licitatii stiind ca nu se incadreaza si pe langa, din banii (de penalitati) obtinuti in instanta, mai faci niste lucrari… 😉

ani a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 13:59 )

Bravo PMT! palaria jos

vest a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 15:37 )

Firma labarala…

Cetatean a spus: (septembrie 23rd, 2024 at 22:36 )

Acest nemernic, Tudor Tisea, administratorul parazitului acesta de societate, ar trebui interzis in acest domeniu de activitate, pe orice firma pe care o mai are sau o va mai avea.
A distrus orice proiect unde a castigat licitatii, este de o nesimtire crasa, cioban de altfel, un jepcar si smenar.
Legea este proasta. Atata timp cat plateste consultati ce ii fac documente si oferte bune la licitatie, neputand sa fie respins, va distruge si alte proiecte.
Aici, PMT are un bravo de la mine, cu toate ca sunt deloc un fan Fritz.

@Daniel a spus: (septembrie 24th, 2024 at 08:12 )

Ești întotdeauna primul la comentarii, iar acestea sunt tot timpul cu dedicație. Ai mult timp liber sau asta e slujba ta?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Top