A doua ediție a Festivalului Taifas aduce din nou filme și cultură balcanică la Timișoara

Între 15 și 20 octombrie 2024, Timișoara va fi gazda celei de-a doua ediții a Festivalului Taifas, dedicat filmului și culturii balcanice. Tema de anul acesta este libertatea, proiectată în lumea Balcanilor, explorată printr-o varietate de activități culturale: proiecții de film, poezie, un concert de muzică lăutărească autentică, delicii din bucătăria balcanică, un Disco Party balcanic și multe alte surprize pentru toți, de la mic la mare.

La Cinema Victoria și Cinema Timiș, timișorenii vor avea ocazia de a vedea o selecție a celor mai apreciate filme din Balcani din ultimul an. Din selecția sau palmaresul celor mai importante festivaluri internaționale de film precum Berlinale, Locarno, Karlovy Vary, Sarajevo sau Veneția, vin filme din Turcia, Grecia, Serbia, Bulgaria, Croația, Bosnia și Herțegovina sau România.

Festivalul se va deschide marți, 15 octombrie, la Cinema Timiș, cu proiecția în exclusivitate a filmului “One of Those Days When Hemme Dies” care tocmai a câștigat la Veneția Premiul Special al Juriului în cadrul secțiunii Orizzonti.

Anul acesta, Festivalul Taifas va dedica o secțiune specială regizorului grec Yorgos Lanthimos, nominalizat în acest an la 11 premii Oscar pentru Poor Things.

Publicul va avea posibilitatea de a vedea pentru prima oară într-o sală de cinema la Timișoara două dintre primele filme ale lui Lanthimos Dogtooth (filmul care a adus Greciei o nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun film într-o limbă străină în 2011) și Alps, inclus de Societatea Internațională a Cinefililor pe lista celor mai bune 10 filme ale anului 2012.

Pentru a completa portretul, organizatorii Taifas invită publicul să aleagă al treilea film din această secțiune, între The Lobster, The Favourite și Poor Things, printr-un comentariu la postarea dedicată de pe pagina de Facebook a festivalului.

Mai multe informații despre program, evenimente și bilete vor fi disponibile în curând, pe Facebook Taifas Festival sau www.taifasfestival.ro.

Cei care doresc să retrăiască magia romanțelor și a folclorului urban sunt așteptați la un concert special cu Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanu, pe 16 octombrie, de la ora 19:00, la Filarmonica Banatul Timișoara. Vor aduce cu ei cele mai îndrăgite cântece de amor, tangouri pasionale, șansonete de dor și jale, dansuri lăutărești și manele.

Hrana – evenimentul gastro-cultural conceput de Alina Săftulescu, revine și în această ediție a Festivalului Taifas. Pe 17 octombrie, la Reciproc, iubitorii de gastronomie vor putea degusta preparate tradiționale din zona Balcanilor, într-o seară care îmbină cultura și savoarea specific regiunii. Evenimentul are un număr limitat de 100 de bilete, care vor fi disponibile în curând pe iabilet.ro.

În cadrul Rezidenței Literare Taifas, patru poeți din București și Timișoara, reprezentând generații diferite, vor aduce perspective variate despre libertate, Balcani și poezie. Timp de 30 de zile, aceștia vor interacționa cu studenți la Librăria La Două Bufnițe și vor susține ateliere de scriere cu tineri de la Comuna 30.

Pe 13 octombrie, la PixelTM, de la ora 21:00, va avea loc Nocturna de Poezie Taifas, un eveniment special în care 37 de poeți locali și din întreaga țară vor recita poezii toată noaptea, alături de publicul invitat să contribuie cu versuri proprii sau ale autorilor preferați.

Taifas mai cuprinde și un simpozion de educație prin film, la care sunt invitate ONG-uri din România și Europa pentru a împărtăși experiențe și strategii de lucru cu filmul și o rezidență de film, având-o ca mentor pe regizoarea Ivana Mladenovic, de origine sârbă, a căror filme produse în România au fost prezente la festivaluri internaționale precum Locarno sau San Sebastian.

În încheierea festivalului Taifas, pe 19 octombrie, un Disco Party Balcanic, găzduit la PixelTM, va energiza publicul cu o seară întreagă de sunete sălbatice și tandre, aducând pe ringul de dans ritmuri din Balcani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism

Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără TVA....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Primul weekend al acestei veri aduce în Iulius Town evenimente dedicate întregii familii, dar și una dintre cele mai așteptate competiții pentru tătici și pitici. „Junior Explorers” îi provoacă pe cei mici la o vânătoare de comori plină de surprize, „Father and Son/Daughter Challenge” îi invită pe tați și pe cei mici să facă echipă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără TVA....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Aproape opt kilometri de drum județean, între Făget și limita cu județul Arad, a intrat în reabilitare. Nu sunt porțiuni de drum închis, dar acum acolo se circulă în regim de șantier. Lucrările ar urma să fie gata în două săptămâni. Un nou drum județean din Timiș a intrat în reparații ample. Este DJ 682,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfalt pe drumul dintre Făget și Săvârșin, până la limita de județ. Lucrările, gata în două săptămâni/VIDEO
Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO
Motive de mândrie. Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă statutul de pol al excelenței academice. Studenta Irina Andreea Avram, din cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi, a obținut Premiul I la cea de-a II-a ediție a Concursului Național de Sustenabilitate Organizațională. Competiția s-a desfășurat recent la București și a reunit studenți din marile centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță! O studentă de la UPT a câștigat Concursul Național de Sustenabilitate Organizațională
De la începutul acestui an, poliţiştii locali au aplicat sancțiuni de 194.140 lei şoferilor de autovehicule de mare tonaj care au circulat prin zone restricționate sau au parcat neregulamentar. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au continuat, în ultima perioadă, acțiunile de verificare a modului în care autovehiculele de mare tonaj respectă legislația privind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de aproape 200 de mii de lei aplicate de poliţiştii locali şoferilor care au parcat neregulamentar sau au intrat în zone restricționate
A treia lege a salarizării în cincisprezece ani. Prima pe care n-o scriem din convingere, ci sub un termen PNRR și 700 de milioane de euro. Exact condiția în care, istoric, am produs unele dintre cele mai fragile legi. Există un test simplu pentru calitatea unei legi. Nu îl găsiți în manualele de drept constituțional....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma pe care o scriem cu pistolul Bruxelles-ului la tâmplă. De ce România rescrie mereu aceeași reformă salarială
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.