Simonis îi răspunde lui Fritz, după ce l-a luat pe Robu consilier: ”Cine sunt consilierii mei este strict problema mea”

Dominic Fritz nu a ”gustat” deloc decizia lui Alfred Simonis de a-l angaja pe Nicolae Robu pe post de consilier al său, la conducerea județului. Nou ales pe funcția de președinte al CJT, liderul PSD Timiș îi transmite colegului său de administrație că e momentul ca disputele să fie lăsate deoparte, odată alegerile finalizate. Robu a luat 40.000 de voturi, în plus are o vastă experiență, spune Simonis ca răspuns la nemulțumirile lui Fritz.

O bună parte dintre timișoreni a decis că Robu era bun de primar, spune noul angajator al lui Nicolae Robu. Am candidat în tandem la alegerile locale, subliniază Simonis.

”Dominic Fritz, ca și mine, ca și alți oameni politici, avem obligația, așa cum am spus, ca odată finalizate alegerile, să încetăm cu disputele. Ați văzut modul în care atât eu, cât și Alin Nica am făcut această tranziție a puterii în aceste luni și modul în care am colaborat și vom colabora în continuare în ceea ce înseamnă folosul județului Timiș. Nu îmi permit să dau sfaturi nimănui despre cum să colaboreze sau cum să se înțeleagă cu foști contracandidați, dar Nicolae Robu, cu bune și cu rele, a luat 40.000 de voturi în municipiul Timișoara. Deci o parte însemnată dintre timișoreni a hotărât că domnul Robu era bun de primar. Contează mai puțin părerea mea sau a lui Dominic Fritz. Pe de altă parte, nu înțeleg care a fost surpriza. Eu cu Nicolae Robu am candidat împreună în tandem. Domnia sa a luat multe voturi pentru a fi primarul municipiu, mai multe decât a luat în 2020 chiar. Faptul că Dominic Fritz a câștigat alegerile nu înseamnă că toți ceilalți trebuie lăsați la o parte și nu ne putem baza pe expertiza și experiența lor”, a declarat Simonis.

Analizând scrutinul pentru locale din urmă cu patru ani, social-democratul concluzionează că Robu nu a pierdut alegerile pentru că nu ar fi făcut treabă.

“Nu m-ați văzut pe mine criticând tot ceea ce a făcut Alin Nica înainte și nu mă veți vedea făcând asta. Înțeleg că Dominic Fritz consideră că tot ce a fost înainte trebuie aruncat la coșul de gunoi. Nu sunt de acord cu această abordare. Nicolae Robu, atunci când a pierdut alegerile, n-a pierdut alegerile, din punctul meu de vedere, pe motiv că n-a făcut niște lucruri în Timișoara. Trebuie să ne reamintim, centrul istoric, zonele pietonale, pasajele, podurile, pasajele de la Michelangelo și alte investiții de anvergură făcut în administrația Robu. Mai degrabă, domnul Robu a pierdut nu pentru că n-a fost un administrator bun, ci pentru că n-a fost un om politic bun. Și e greu să găsești și administratori și oameni politici buni în același timp. Prin urmare, ca să concluzionez, cine sunt consilierii mei este strict problema mea. Nu înțeleg de ce Dominic Fritz are impresia că trebuie să mă consult cu domnia sa atunci când stabilesc propriii consilieri ai mei, așa cum nici domnia sa nu s-a consultat cu mine atunci când și-a luat consilier”, a continuat liderul CJ Timiş.

El spune că s-a abținut să răspundă la modul în care Fritz a reacționat la numirea lui Robu pe post de consilier, dar important este de menționat că între CJT și Primăria Timișoara nu se va face prin intermediul consilierilor.

”Colaborarea dintre mine și Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, colaborarea între președintele CJ Timiș și primarul municipiului Timișoara nu se face prin consilieri și nu se face cu acordul unuia sau altuia pentru consilierii pe care ni-I alegem. A fost o reacție, din punctul meu de vedere, evit să răspund la modul în care îmi vine s-o fac, pentru că mi-am propus să avem o colaborare, indiferent de ceea ce își dorește sau nu administrația municipiului Timișoara”, a mai transmis Simonis.

Liderul CJ Timiș a comentat și modul în care Robu a răspuns unui comentariu, pe Facebook, la postarea prin care își anunța numirea pe post de consilier, atunci când l-a numit pe Fritz ”mizerabil”.

”Să știți că eu nu sunt unitate militară la CJ, nu stau să controlez și spun consilierii mei, înțeleg că în alte părți funcționează așa. Nu le spun nici ce să declare, nici să nu declare. Însă întâmplător vă spun, că l-am întrebat pe Nicolae Robu, iar reacția aceea este un răspuns la un comentariu pe pagina privată. Nu este o postare, nu este o declarație publică, este un răspuns la un comentariu. Dar, repet, eu nu răspund pentru declarațiile consilierilor mei. Cum cred că nici Dominic Fritz nu răspunde pentru declarațiile consilierilor domniei sale. Și au fost unele, slavă Domnului, controversate anii trecuți, și ale consilierilor personali și ale consilerilor locali. Cum nici nu controlez ce declară și ce spun consilierii mei județeni, consilierii personali ș.a.m.d.”, a fost răspunsul lui Alfred Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Ronatean a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 13:29 )

Domnul Simonis, în calitate de fost consilier local, face pe neștiutorul și uită că toate proiectele despre care vorbește au fost lăsate fie în execuție, fie contracte de execuție semnate și cu sursă de finanțare asigurată de către administrația Ciuhandu. Restul e cancan!

Reos a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 14:25 )

Sunt Alfredismele cunoscute de mult timp,lupul în blană de oaie și cine pune botul la manevrele lui a uitat cu cine are de aface un lucru este sigur altele vor urma.

Nelu a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 14:30 )

deci recunoaste si el ca e o problema de fapt.

Dan a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 15:13 )

Imi place franchetea si mai ales pragmatismul lui simonis. Omul deja trage tare sa mai avem o conexiune cu A1 in zona AIT. Tot respectul pt asta. Fritz…. nu stiu ce sa zic… pare un copilas cam pierdut. Trebuie colaborare neaparat pt succesul orasului si judetului. Incep sa cam am emotii legate de fritz..

Emi a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 15:23 )

Conflictele politice din Timișoara, cum ar fi disputa dintre Simonis și Fritz, riscă să ducă la blocaje în administrarea orașului. Ar trebui să se concentreze pe soluții concrete pentru dezvoltarea orașului, nu pe dispute interne.

Tom si Jerry a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 16:57 )

40.000 de idioti, care au trecut cu vederea ca toti colaboratorii lui robu din primarie erau niste spagari ordinari, conectati la sutele de milioane din bugetul primariei.
Tot idiotii aia au trecut cu vederea relatia robului cu clanurile tiganesti. Adevarate drame s-au petrecut in Timisoara din cauza acestui dement senil, care a girat permanent gasca de corupti din spatele clanurilor.
Sa vii de la Bucuresti, unde ai fost Presedinte de Camera si sa te asociezi cu acest clovn e dovada maxima ca tu Simoneta esti o curva proasta.
Nica dat exemplu? Daca spuneai asta în campanie te duceai naibii pe locul 4-5.
O sa ne uimeasca copchilul asta, asa cum a facut-o in secventa asta:

https://youtu.be/DDJ_yZogsfE?si=R6GeFgFWza_DVb6v

Gogu a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 18:14 )

Dane, toată lumea rațională își întărește convingerea privind caracterul lui Simonis, numa’ tu ești pe invers. Vezi că intri în gura lui Jack. Apropos, acu’ o săptămână declara că aparatul CJT e prea stufos și trebuie redus, iar acu’ două zile și-a angajat 2 consilieri și o șefă de cabinet. Și consilieri de consilieri, nu găsești alții mai buni în toată Europa.

Radu a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 20:02 )

sigur e um,Fredy este un ofiter inferior si Robu unul superior,cel mic executa intocmai si la timp ordinele primite,vai de noi…

dire a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 22:39 )

Simonis Freddy Camatarul, isi arata in sfarsit adevarata fata. Un interlop fara scrupule care abia asteapta sa capuseasca tot judetul, la fel ca toate celelalte judete rosii. Si a carui nas invarte cele mai mari afaceri din Romania. Ce familie frumoasa nu?

Asta ati votat timiseni dragi.

Rusine!!!

horia a spus: (noiembrie 9th, 2024 at 22:40 )

@Dan si eu o sa incep sa am emotii de sanatatea ta mentala. Pentru ca vad ca iti este usor sa mananci cacao la galeata ca asa iti impun sefutii de partid.

dorina a spus: (noiembrie 10th, 2024 at 05:42 )

Rusine maxima Simonis. Esti o noua pata neagra pentru judet la fel ca si Nica ai inceput cu stangul

Dan a spus: (noiembrie 10th, 2024 at 08:53 )

Dragi timisoreni,, lasati-o mai la coada listei de prioritati pe critica asta fara sens la adresa lui simonis deoarece omul asta e sansa judetului la recuperarea declajului fata de alte zone din Ro. Datorita administratiei Psd (grindeanu + simonis) vin in TM o gramada de investitii guvernamentale: centura vest, drum de legatura A1 de la sanandrei, niu drum legatura A1 zona aeroport, sistemul medical Timisean, trafic greu zona Sannicolau si msi vreo cateva. Fara investitiile astea Timisoara ramane doar o zona patetica si nostalgica dupa imaginea pozitiva avuta dupa 1989 dar ce sub administratii incompetente de dreapta 35 de ani si-a pierdut tot capitalul de imagine politica pe care si l-a dobandit in ’89. Voi nu vedeti ca primarii din Tm nu fac decat sa se olanga ca Guvernul ii saboteaza si fura ? Sunt patetici si ne condamna pe toti la mediicritate prin asta, in conditiile in care cj are sala pov. noua + stadion nou + isi fac metrou. Primarii nostri…ce sa zic, se chinuie de 6 luni de zile cand se mai toarna o bena de ciment la chesonul de la solventul…. In rest mediocritate pe linie……

Xxx a spus: (noiembrie 10th, 2024 at 11:53 )

Probabil acțiunea preluăm PNL în Timiș e în plină acțiune, Robu fiind idiotul util. ( sau vândut pentru 3000€ pe luna) Nu cred ca , deocamdată, are vreo legătură cu DF. Mai vedem.

@Dan a spus: (noiembrie 10th, 2024 at 11:53 )

Metroul clujean este pierdut amice, Comisia Europeană a comunicat oficial că nu finanțează proiectul, dar finanțează tram-train metroplitan. N-am idee de ce se mai tot subliniază în aceste condiții proiectul de metrou de la Cluj, doar Boc și cu Tișe. În rest da, singura șansă să recuperăm decalajele e Simonis

Jack a spus: (noiembrie 10th, 2024 at 12:59 )

Fritz, în cazul în care nu ai observat, Simonis a coagluat în liniște o echipă din aliaj de titan cu wolfram Ciolacu, Grindeanu, senatorul Dogariu, Tabără, Pirtea, și uite că încă vin în echipa sa nume grele.

Tu tot cu colegii cu mare ,,stofă de lideri” Romocean de Rîpa Bihor, Ana Munteanu ce o arde woke pe reciclarea uleiului uzat.

Asta e diferența dintre Simonis și tine, vezi tu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat

Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ

În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere

Piața imobiliară din Timișoara mai oferă încă o serie de cartiere unde cei cu mai puțini bani pot achiziționa o locuință la un preț mai mic. București, Constanța și Timișoara sunt marile orașe din țară unde cumpărătorii pot găsi cele mai multe zone în care apartamentele se vând, chiar și în 2026, cu prețuri reduse....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marți, Consiliul Județean Timiș a marcat sărbătoarea oficială a județului, momentul în care administrația județului a fost preluată de România. Cu această ocazie, a fost acordat și un titlu de cetățean de onoare al județului, lui Margit Șerban, cea care a fost inima și sufletul centrului Cristian Șerban. Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș și-a sărbătorit ziua oficială. Margit Șerban a devenit cetățean de onoare
Moment… interesant în ședința de plen extraordinar care a precedat ședinței festive a Consiliului Județean Timiș dedicate Zilei Județului Timiș. Consilierul județean Marcel Mihoc, de la AUR, a cerut acordarea titlului de cetățean de onoare al județului lui Sorin Grindeanu, liderul PSD. Desigur, momentul a fost la maxim speculat de reprezentanții unui anumit partid politic....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierul județean AUR, Marcel Mihoc, a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului lui Sorin Grindeanu
Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei va avea un nou corp, iar primăria caută executant pentru lucrări. Proiectul municipalității prevede construirea unui nou corp de clădire cu patru niveluri, care include 20 de săli de clasă și o sală multifuncțională desfășurată pe două niveluri. Noua sală va putea fi utilizată atât pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută executant pentru un nou corp de clădire la școala generală din Lipovei
Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Așa cum ne-am obișnuit, Warriors Timișoara a participat cu un număr impresionant de copii și la etapa Campionatului Național de minirugby de la Cristian/Brașov, (45 sportivi) la categoriile Under 8, U 10 (2 echipe), U12 (o echipă)! „A fost o etapă reușită din toate punctele de vedere: organizare, implicare FRR, infrastructura, peisaje, surprize plăcute pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciuri de ținută și timp de calitate în Cetate! Warriors Timișoara a bifat și etapa de la Râșnov
Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.