Fiecare cu problemele sale. Un consilier al preşedintelui CJ Timiş vrea un recensământ al… “sorosiştilor”

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Nicolae Robu, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, vrea să ştie care sunt… primii 1.000 de “sorosişti” din România. În acest sens, el a dat drumul unuia din “sondajele” cu care s-a remarcat în trecut. Se ştie, miliardarul şi filantropul american este una din ţintele preferate ale conspiraţioniştilor de extremă drepta. În Occident, cei care promovează teoriile conspiraţiei anti-Soroş sunt asimilaţi antisemiţilor.

 Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a descoperit care este sursa problemelor grave prin care trece România: George Soroş. Tocmai de aceea, cel ajuns consilier personal al preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, vrea să ştie care sunt primii “sorosişti” din România. Zis şi făcut, el a dat drumul la un “sondaj” pe pagina sa de Facebook.

“Consider că ar fi interesant să ne fie făcută cunoscută lista celor mai importanți sorosiști din România -primii 1.000, de exemplu!-. Ca simpli cetățeni,avem dreptul să-i știm! Știindu-i,am înțelege multe din lucrurile întâmplate,din cele ce tocmai se întâmplă și din cele ce se vor întâmpla în țara noastră! 𝐀𝐭̦𝐢 𝐯𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐭̦𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐚 𝐥𝐢𝐬𝐭𝐚̆?”, sună întrebarea pusă de Robu (am păstart exact ortografia).

“Aş vrea să cunosc lista celor mai importanţi 1.000 de sorosişti din România”, respective “Nu sunt curios să cunosc lista celor mai importanţi 1.000 de sorosişti din România” sunt cele două variante de răspuns.

Într-un comentariu, el îşi argumentează demersul, insistând pe teoriile conspiraţiei şi declarându-se fan Donald Trump.

„Este un lucru cunoscut că multimiliardarul George Soros a împânzit lumea cu ong-uri și persoane ocupante de poziții cheie în structurile statale și academice. Pas cu pas, s-a constituit, la scară planetară, o rețea extrem de bine pusă la punct, care, într-un mare număr de țări, a reușit efectiv să controleze toate lucrurile importante. România, bineînțeles, este una dintre aceste țări.

P.S.: Sunt partizan fără ezitări al aparteneței României la UE și la NATO și al parteneriatului strategic cu SUA, fan Donald Trump!

Președintele încă în exercițiu al SUA Joe Biden, tocmai a anunțat decorarea lui George Soros cu Medalia Libertății. Asta dacă mai era nevoie de vreo probă că Administrația Biden a fost, de fapt, Administrația Soros! Să-i fie țărâna ușoară acestei Administrații! În egală măsură, succes deplin Administrației Trump!”, a comentat Robu.

Unde o fi lista cerută de Robu?

Demersul lui Robu este cel puţin grotesc, şi nu doar prin faptul că promovează teorii ale conspiraţiei de cea mai joasă speţă. Dar cine deţine sau unde o fi lista cu cei „1.000 de sorosişti” pentru a o face publică? O fi prin tunelurile dacice, prin pivniţele secrete ale Vaticanului, în cimitirul din Praga, făcut cunoscut de Umberto Eco? Iar dacă lista este publicată, urmează o vânătoare de vrăjitoare?

Mai trebuie spus că în Occident persoanele care colportează teorii ale conspiraţiei privindu-l pe George Soroş, sunt asimilate antisemiţilor chiar dacă nu intenţionează să promoveze antisemitismul. De altfel, printre cei care comentează la postarea lui Robu, cel puţin unul atrage atenţia că Soroş este evreu: „vedeți ce etnie este și trageți concluzia!”.

Altfel, în ultima perioadă, teoriile conspiraţiei anti-Soroş sunt promovate la greu de două televiziuni din România, patronate de tot atâţia infractori, unul fugit în Serbia, altul fost puşcăriaş. Ambele televiziuni îl sprijină la greu pe Călin Georgescu. Interesant, mai mulţi fani ai fostului primar, chiar membri PNL, au devenit acum admiratori fanatici ai lui Georgescu.

 

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 13:02 )

Este important să știm despre persoanele care influențează opinia publică în favoarea cui o fac ca să își dea seama și cei cu limitări intelectuale cum stă treaba că altfel nu ar fi fost votat un șarlatan ca Georgescu de atâția hăbăuci. De asemenea ar trebui să prezinte un certificat de sănătate mintală ca și acolo sunt probleme mai ales dacă ne uităm la cei care scriu pe forumuri cum este cazul troll-ului putinist @intre bare împreună cu pseudonimele sale sub a căror identitate se dedă la tot felul de șoșocăreli.

Da’ o carte neagră a Securității, n-ar vrea moș Scrânteală? Cu toți membri și odraslele lor până azi, inclusiv cu informatorii care au ocupat funcții publice înalte și cărora li „s-a pierdut” dosarul?
Poate să scrie o aplicație în acest sens (sau poate că are deja una, pe dischetă, pentru Windows 2025, scrisă în 1985).
Pentru bursierii Fundației Soros, n-are decât să caute pe Internet (dacă știe).
(Cu soroșiștii știm ce facem, pentru că mintea încinsă de senectute robuliană ne sugerează ce, dar ce facem cu evreii, cu țiganii, cu pro-europenii, olimpicii internaționali, LGBT-iștii, ne-suveraniștii, ne-securiștii, useriștii și mai ales nemții primari ? N-ar fi bune niște lagăre de concentrare și pentru ei? Sau chiar de exterminare? Uite un bun subiect de sondaj!)

timișorean a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 14:17 )

Hamlet spunea, ținând în mână tigva bufonului: „Poor Yorrick” ceea ce pe românește s-ar traduce cu „Bietul Lae”.

Reos a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 15:29 )

Timișoara a fost întotdeauna un oraș cu o gîndire deschisă și liberală datorită multor etnii care trăiau împreună în pace și toleranță în zilele noastre lucrurile se schimbă au apărut prin migrația economică oameni care gîndesc altfel în comportament , limbaj,agresivitate , oameni cu alte năravuri aduse de pe meleagurile natale ,să sperăm că nu vor schimba sufletul acestui oraș cei care se consideră patrioți, extremiști, suveraniști,naționaliști ei nu aduc absolut nici un beneficiu nimănui.

Cap Sec a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 17:36 )

Reos aruncă o privire la modul cum a apărut Iohanis în postura de candidat la președenție,vezi cum a apărut N.D ca independent,Clotilde cu celebrele voturi plimbate prin saci și Fritz cu victoria memorabilă, aflată încă sub semnul întrebării pentru orice om cu mintea la locul ei.Băiatule,eu încă pot fi patriot,naționalist,suveranist fără ca cineva să-mi poată îngrădi acest drept,fie el și oiropean,sororosișt sau neomarxist.Voi ăștia,iubitori de democrație mimată,dusă doar într-o singură direcție,deveniți obiect de studiu și un pericol pentru libertatea compatrioților voștri.Vorbesc pentru cei din patria mamă,România,cea întărită de faptele de vitejie ale lui Mihau Viteazu și Ștefan cel Mare,nu patria oiropa care a avut susținerea lui Petrov și a lui Iohanis,care în afara faptelor de vitejie bazate pe servitute nu au făcut nimic memorabil.Robu este depășit clar,dar povestea sorosiștilor cu a lor implicare în mult iubita voastră democrație a fost făcută și prin anumite părți ale presei.Nimic nou,toate perioadele au eroii lor,care după trecerea timpului pot fi catalogați ca dușmani absoluți ai poporului.Cât despre Daniel,el rămâne unealta de serviciu,o victimă a societății care aduce acuze celor cu opțiuni diferite făra a avea dovezi.Mama ei,democrație!La așa conducători, așa susținători!

Rapsig a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 17:36 )

Mare imbecil te-a facut ma-ta, mai Robule! Ti se pare ca bate vant bun dinspre suveranisti, ti-ai tradat partidul si acum trangi limbi la psd, dusmanul de moarte, spuneai tu cand te dadeai mare liberal. Ce vrei ma tu cu Soros? Imbecilule, cine era prorector cand i s-a dat lui Soros ( Societatea deschisa) spatii in cladirea de pe Republicii? Vrei sa-ti spun ceva? Eu am fost printre primele cadre didactice care au beneficiat de o bursa Soros. Nu mi s-a cerut nimic in schimbul acelei burse. Era pur si simplu un ajutor pe baza caruia am putut participa la conferinte in strainatate si am putut sa ma dezvolt . Daca intradevar ar fi dorit sa ma racoleze – sa devin sosrosist, asa cum le spui tu astora care nu-ti plac acum-, fii sigur ca ajungeam ,eu, senator sau rector la Politehnica, si nu tu, caci nu eram mai prost ca tine. Acum vrei sa arunci cu noroi in tot ce nu-ti place. Mizerie de om ce esti!

antiVrajeāla a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 17:46 )

O LEGE a „agentilor straini” precum cea din tarile civilizate🤪 (la alegere! sau putem lua ce e mai bun din diverse tari!) e suficienta, chiar nu sunt necesare „sondaje”🤪 populiste. Vedem cine se opune unei astfel de legi si intelegem imediat ca acela urmareste interesele oricui altcuiva decat ale Romaniei. Poate gasim cativa chiar aici😂🤪, astept cu interes sa vad cine ce comenteaza impotriva unei astfel de legi si cine sustine o astfel de lege! (putem sa ne uitam si cine a comentat in trecut impotriva introducerii unei astfel de legi cand a fost propusa, internetul ne poate ajuta…)

#Follow the money

#idiocracy🤪

Dan A. a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 17:52 )

Iar incepem cu tramvaiele galbene. Domnu’ Robu, publicarea unei asemenea liste seamana cu persecutiile politice din anii ’50. Nu stiu ce relevanta are o asemenea lista si nu prea pricep ce inseamna „sorosist”. Daca inseamna pro-EU, te rog pune-ma pe lista.
Daca tot facem liste, eu zic ca prioritatile ar fi altele, in ordinea in care ne afecteaza viata de zi-cu-zi, in ultimii zeci de ani, in prezent si, din pacate, si in viitor:
– Mai intai, mi-ar place sa aflu lista cu securistii si informatorii lor, mai ales din Timisoara
– Ar fi foarte utila si lista cu pro-rusi si/sau putinisti
Si nu uita, stimabile, sa ne spui despre mataluta, pe care lista esti? Ca nu-ti cunoastem dosarul de la Securitate si nici numele conspirativ. E ciudat ca de cand detii functii publice (1990) te feresti ca dracul de tamaie sa te iei de comunisti si securisti, care tare te ridica in slavi in ziarele lor locale.

TM a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 18:15 )

Omul asta imbatraneste foarte urat.Orgoliul dus la extrem ii schimonoseste caracterul.

Nelu a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 21:12 )

robu are o bola psihica incurabila care se agraveaza tot mai tare odata cu inaintarea in varta. Saracul…

Daniel a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 21:18 )

Troll-ul putinist @intre bare își face norma de postări comentând sub pseudonimele cunoscute Cap Sec, mecmesin, antiVrajeāla și rostogoleaște propaganda antioccidentală a partidelor putiniste aici pe site când el de fapt ar trebui să fie într-un salon coleg cu guru Georgescu și să discute despre informația primită în apă de la robinet că ei cola nu beau pentru ca are microchip-uri care intră în ei ca în laptop-uri. Sigur ca nu ii convine democrația actuala ci dorește sa avem o democrație originala ca în Rusia ca după ce vom vota un dictator, nu mai e cale de întoarcere. Dacă un astfel de demagog vorbește de Mihai Viteazul eu voi aminti de Mihai Eminescu și ceea ce spunea el în Scrisoarea III despre personaje instituționalizate cum sunt cei doi.

Cap și mai sec a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 22:32 )

Dragule ți poți să fi orice vreau să spun tot ce îți dorești și asta numai că trăiești în democrație și libertate , dacă ar fi să trăim în lumea ta ferească Dumnezeu.

Olivu a spus: (ianuarie 6th, 2025 at 23:47 )

Vreau să fiu cap de afiș! În urmă cu 30 de ani am vândut Fundației pentru o Societate Deschisă, finanțată de Soros, echipamente IT, fiind plătit pentru asta. Merit să fiu port-drapelul soroșiștilor din România!

dan botoman a spus: (ianuarie 7th, 2025 at 09:34 )

EU SUNT DAN BOTOMAN DIN TIMISOARA – EU CRED CA ROBU MERITA SA FIE PRESEDINTELE ACESTEI TARI.

VOI PROPUNE ASOCIATIEI DE LOCATARI SA MA PUNA SI PE MINE PRESEDINTE DE BLOC.

L. Baloescu a spus: (ianuarie 7th, 2025 at 11:45 )

Mai bine sorosist decat suveranist!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.