Leapșa din PSD

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Cu un ton foarte grav, cei mai mulți politicieni preumblați pe la putere în slujba Sistemului s-au jurat că au înțeles dorința poporului când acesta a votat cu un personaj bizar în primul tur al alegerilor prezidențiale anulate. Apoi, cu acest mesaj s-au apucat de guvernare și dovada că au înțeles ceva a pălit rapid, pentru ca spre final măsura la care au recurs pentru a contracara suveranismul a fost Tik-Tokul, nu responsabilitatea în actul guvernării, în comportamentul lor de politicieni decidenți. Așa a ajuns Marcel Ciolacu mare influencer: din disperare. Dovadă că încă vrea să candideze în alegerile repetate, iar altă metodă mai bună n-a găsit decât să ajungă la electoratul superficial al „patrioților”.

Dacă tot vorbim de „mesajul transmis de alegători”, acela cu săturatul de politicienii vechi, mincinoși, hoți și nesătuli de atâta îmbuibare, mă tem că și acolo socoata e făcută „la alibi” cumva. Acolo pur și simplu cineva a descoperit o metodă de a „planta” aceste „probe” în capul relaxat al unor alegători greu de accesat din lipsă de interes pentru politică. Iar Tik-Tokul a prins mai ușor ca ambrozia într-un pământ fertil, pe niște teme bine alese de autorii campaniei respectivului candidat bizar al primului tur de prezidențiale anulate.

Acum oamenii au dat buzna la vot pentru că „așa nu se mai poate”, că s-au săturat de Ciolacu, de Ciucă, iar sentimentele acestea încă nu sunt atât de grave, nici dorințele prea neobișnuite, la urma urmelor. Dar, ce, lehamite n-a mai fost în România în atâtea runde de alegeri? Numa acuma s-a spart buboiul? În 2019, cinci ani mai devreme sau luați alte momente electorale la întâmplare n-au fost candidați „independenți” pe buletinul de vot care să spună lucrurile astea? Au fost, dar atunci nu funcționa atâta de bine Tik-Tokul și nici „actorul străin” nu a fost atât de motivat ca acuma, în vreme de război. Unii ar spune că tot lumea aia era, doar că acum s-a descoperit o metodă mult mai ușoară și eficientă care să adune laolaltă suficientă materie primă pentru o sănătoasă idiocrație.

Superb. Să vezi ce-a ieșit din jocul la care s-a băgat Ciolacu pentru a le stinge tik-tokiștilor pofta de schimbare politică în România, de demontare a Sistemului și punere în locul lui a unui mitoman! O scenetă copilăresc regizată, apărută pe Tik-Tok (cum altfel?), ne arată cum Marcel Ciolacu și Alfred Simonis joacă un fel de Leapșa, povestind lucruri care, chipurile, altfel ar fi fost greu de spus între prieteni de partid. La finalul „terapiei” se repetă cu înțelepciune un fel de „crede și nu cerceta”, urmând ca celălalt să spună și el o poveste „greu” de rostit și de auzit în alte condiții.

Ce-a făcut Tik-Tokul din om?!, am putea întreba, dar dincolo de „secretele” mărturisite între cei doi amici PSD rămân câteva nelămuriri. Discuția începe cu un Alfred Simonis puțin timorat, apelând la formula politicioasă de adresare către președintele PSD, „dumneavoastră” Marcel Ciolacu, pentru ca mai apoi să treacă la tradiționalul „măi, Marcele, îți mai amintești?”. Discuția arată cu seninătate cât de ușor se minte în politică și mai ales în PSD. Oamenii ăștia mint la greu, iar apoi dau o „leapșă” cu zâmbetul de buze.

Ba mai se și trădează, se sabotează diferite demersuri politice, își arată tot felul de pisici, cum ne arată și pozna în care Ciolacu îi promisese lui Simonis că nu se va băga în demersul său de a fi ales „vice” într-un anumit moment politic. În fine, restul glumițe aproape nevinovate care ne arată o față atât de umană a acestor corifei de partid. Rămâne însă și o parte gravă. Da, aceea cu pornirea votului pro-AUR din interiorul PSD, pentru a modela votul românilor spre un tur doi Ciolacu-Simion.

Bun, ni se sădește informația că Ciolacu nu și-a dorit această măgărie, dar colegii din teritoriu nu s-au putut abține să-i facă un cadou șefului. S-au mai făcut lucruri din astea, să dai voturi UDMR-ului în Teleorman, e adevărat, dar seninătatea cu care povestește Alfred Simonis așa ceva mi se pare cea mai gravă chestiune. Pentru ceva asemănător, Liviu Dragnea a luat o condamnare cu suspendare care i-a atârnat greu la a doua, cea cu încarcerare. A fost salvarea noastră atunci, iar astăzi în PSD se joacă prea lejer Leapșa cu astfel de subiecte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Zdreanță a spus: (ianuarie 7th, 2025 at 11:00 )

Cel mai bizar este faptul că după 35 de ani de la revoluție să avem la guvernare tot FSN-ul🤮(știa Coposu ce știa).Cel mai bizar este să avem în fruntea statului un președinte care nu mai este dorit în această funcție😱,cel mai bizar este să calci în picioare voința populară dacă nu iese cine trebuie😇.Actuala clasă politică împreună cu președintele ilegitim nu au înțeles mai nimic. Purtați de frica zăngănitului și de posibila tragere la răspundere prin pierderea puterii,cei de la guvernare sunt părtașii acestei mizerii declanșate de Klaus și pusă în aplicare de CCR.Libertatea de exprimare și de alegere a românului a fost anulată pe motive strict politicianiste🤪 ce nu au de a face cu democrația.Vorbim strict de vot,în locul lui C.G putea fi și Harap Alb ,deci mai ușor cu manipularea asta dusă într-o singură direcție😉.Din toată narațiunea dumneavoastră lipsește Klaus,personajul principal.Atât pnl-iști cât și psd-iștii nu au fost străini demersurilor democratice înfăptuite pentru apărarea democrației🤣.Pericolul nu este C.G,pericolul sunt cei care apară falsa democrație după anularea alegerilor😉.

Daniel a spus: (ianuarie 7th, 2025 at 11:02 )

Acum se vede ce au înțeles Ciolacu și Simonis din votul de la prezidențiale și anume să folosească și ei mizeria aceea de platformă comunistă. Ei au reușit să creeze o scenetă dintr-o comedie cu infractori proști, cu șmecherii în cap dar sever limitați intelectual.
Tragedia însă cade în seama populației pentru că în situația actuală cu un stat suplu, reformat administrativ, cu taxe mici și cărțile primite bine jucate am putea deveni o economie de un trilion de dolari la pas. Desigur că astfel de reușite nu pot avea loc când la conducerea țării concurează o sumedenie de personaje parvenite, certate cu cartea, cu bunul simit, cu democrația reală dar toate în slujba sistemului securisto-comunist, a mafiei de la stat, a serviciilor și a tuturor corupților și privilegiaților acestui sistem în esență feudal, alcătuit pe scheletul PSD și care conștient sau nu, fac jocul dictaturilor euroasiatice.

Dan a spus: (ianuarie 7th, 2025 at 19:06 )

Draga Autorule, eu zic asa:
1. Sa joace leapsa astia de la psd cat vor, nu ma deranjeaza/intereseaza . Ce ma intereseaza este ca atrag proiecte majore pt Timis. E singurul lucru care conteaza in o societate profund concurentiala ca cea din care facem parte si unde de 20 de ani Timisul a fost tot timpul nedreptatit de la centru. Dar de cand cu simonis plus grindeanu si ciolacu, am mai recuperat, uutati-va doar la marile proiecte atrase aici de la Guvern (uitati-va doar la articolul alaturat despre deblocarea centurii vest, care a tot fost contestata de o firma din Cj). Deci efectiv nu conteaza ca joaca leapsa atata timp cat prin investitiile atrase ne asigura dezvoltare in Timis, desvoltare prin care orice om are apoi posibilitatea sa isi mutiplice prin munca sa nivelul de trai.

1 bis: cand boc de la pnl a tras numai pt cluj de la nivel de guvern o fi fost mai bine domnule Sasu ? El juca leapsa in anii 2000 razandu-ne in fata prin alocarea de fonduri guvernamentale pt cluj. Pe dumneavoastra nu va deranja ? Pe mine, ca timisorean, ma deranja. Sau cand basescu, sub influenta probabil a lui falca de arad nu a vrut sa deschida la Cenad un amarat de ptf. Aia tot leapsa jucau…. Eu bine, acum se mai invarte roata, pesedistii astia mai trag si pt Timis.

2. Cu guvernul asta proeuropean suntem safe 4 ani. Si daca iasa georgescu, suntem in ue si in nato, nu ne deraiaza nimiv de acolo. Asa ca sa stam linistiti si sa ne gandim cum putem sa ne dezvoltam economic cat mai mult, beneficiind cat de mult putem de culoarul pe care il avem la Guvern.

3. Fritz si usr: niste incompetenti si halosi pe plan local. Noroc cu opozitia din CLT ca altfel useristii astia mareau impozitele maxim. Si vorba lui ciolacu/simonis: prin faptul ca au pus-o pe romocean al doilea viceprimar si au refuzat mana intinsa de psd pe plan local, iti dai seam ca se adevereste vorba aia: „prostul nu e prost destul daca nu e si fudul”. Incompetentii astia din usr pe langa ca pierd procese pe banda rulanta, nu se inhama si ei la un proiect major unde se vad rezultate concrete dupa 4 plus ani la primarie. Piata sinaia si traian sunt deocamdata doar proiecte pe hartie. Apropo, cum mai avanseaza chesonul ? :))

3 bis: imaginea administratiei USr se vede cand te uiti la cazarma U, cladire situata in centrul orasului.

TMEUTM a spus: (ianuarie 7th, 2025 at 20:48 )

Daniel, foarte bun comentariul. Nu am vazut, si nici nu vreau, acel filmulet. E clar ca discutiile sunt similare cu cele ale unor persoane ce lucreaza(sunt angajati,nu patroni) la o firma si iau decizii ca si cand ei ar fi sefii cei mai mari. Evident ca si sefii cei mai mari cad si raman la pamant. Ei sunt doar niste sefi intamplatori,chiar daca au dat mult din coate, iar mai devreme sau mai tarziu vor disparea din politica.
Oricat de smecher ai fi, asta e cam singurul termen potrivit,pentru ca nu pot alatura niciunul din cele de genul: capabil,inteligent,democrat,cinstit,umil,uman samd, te va uita lumea repede,mai ales daca apare o magareala cum au fost la altii.

Gigi a spus: (ianuarie 8th, 2025 at 00:09 )

Undeva in Palilula! Asta se intampla dar cu sange si râsete inainte de cel mai negru cosmar. Ocupatia rusa si cu fosta Securitate la putere. Masa de manevra, poporul de idioti care se cred legionari.

Iar cei doi pigmei din articol au pus umarul cat de bine au putut la dezastrul actual.
Lor le arde de scenete si tara e la un pas de anii 80, dar cu criminalii ruși si legionari facandu-si de cap in toata tara, crime jafuri distrugeri.

Alexandru a spus: (ianuarie 16th, 2025 at 03:57 )

Nu știu cum nimeni nu observă cum PSD-ul mimează panica suveranistă. Dacă Georgescu ar fi președintele României, cei de la PSD nu ar fi deranjați.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și Radu Țoancă

Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu

O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.