În perioada sărbătorilor prilejuite de trecerea dintre ani, peste 130 de pompieri militari timișeni s-au aflat la datorie, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. Salvatorii timișeni au gestionat peste 475 de situații de urgență înregistrate în județul nostru, în această perioadă.
În perioada 1 – 7 ianuarie 2025, echipajele medicale S.M.U.R.D. au fost solicitate să intervină în peste 425 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistați 477 de adulți și 31 de copii.
De asemenea, în primele 7 zile din acest an, echipajele operative au intervenit în urma producerii a 17 accidente rutiere, 14 incendii, 7 deblocări de uși, precum și în alte 10 situații de urgență. Din cele 14 incendii, șapte s-au produs la locuințe, afectând acoperișuri și anexe.
Comentarii prin facebook