Realizarea Traseului Revoluției poate începe. A fost semnat contractul de execuție/FOTO

Contractul de execuție pentru Traseul Memorial al Revoluției din Decembrie 1989 din Timișoara a fost semnat de primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Realizarea se va face cu finanțarea europeană un număr de nouă puncte simbol pentru Revoluție vor fi marcate prin monumente orizontale, integrate în trotuar, realizate din plăci de granit turcoaz, înconjurate de o bandă metalică din bronz. 

Fiecare monument va avea inscripționat un text care evocă un moment specific petrecut în acel loc în timpul Revoluției din Decembrie 1989. Textul a fost stabilit în urma consultărilor publice cu revoluționarii și aprobat de consilierii locali. De asemenea, va fi disponibil și în alfabetul Braille, pentru a facilita accesul persoanelor nevăzătoare.

Investiția Primăriei integrează și o aplicație cu realitate augmentată (AR) care va permite o experiență interactivă atât pentru turiști, cât și pentru timișoreni. Astfel, memoria Revoluției nu va fi doar păstrată, ci și adusă la viață prin tehnologie. Acolo unde spațiul permite, vor fi montate bănci pentru relaxare și reflecție, precum și arbori pentru umbră.

Acest proiect e important și pentru promovarea Revoluției ca brand de oraș. Revoluția din ’89 trebuie să fie mai mult decât o amintire. E parte din identitatea orașului. Recent, un actor de la Hollywood spuneași-a adus copilul la Timișoara ca să-i arate locul unde a căzut un dictator. Asta e ținta noastră: ca oricine ajunge la Timișoara să simtă istoria pe viu și să ducă mai departe povestea orașului nostru care a aprins scânteia libertății”, spune primarul Dominic Fritz.

Locațiile cheie incluse în Traseul Revoluției sunt: Zona Maria – Piața Sfânta Maria / str. Gheorghe Doja / Timotei Cipariu; Podul Traian-Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu; Zona Operei – P-ța Iancu Huniade / Piața Victoriei; Zona Piața Libertății; Zona Piața Sf. Gheorghe; Zona Prefectură – B-dul Revoluției din 1989; Zona Băile Neptun – Splaiul Nistrului; Zona Cimitir Eroilor – Bulevardul Sever Bocu nr. 1; Zona Martirilor –str. Mareșal Constantin Prezan.

„Traseul Revoluției din Decembrie 1989 în Timișoara” face parte din proiectul „Timișoara Capitală Europeană a Culturii: Memorialul Revoluției Decembrie 1989”, finanțat prin Planul Național Redresare și Reziliență 2020-2026, Componenta C11 – Turism și Cultură, Investiția I2.

Valoarea contractului de execuție este de 7.693.080,95 lei (TVA inclus), iar firma care a câștigat contractul prin licitație publică este Theda Mar Design SRL. Termenul de realizare a investiției este de 11 luni de la semnarea ordinului de începere.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.