Bate cuprul cât e cald! Romii vor mai primi un spațiu în centrul Timișoarei

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Primăria Timișoara s-a arătat dispusă să renunțe, în numele comunității timișorene, la mulți bani chirie pentru un spațiu cu altă destinație în buricul târgului, chiar pe Corso, pentru a-l oferi pe bani puțini unei asociații de romi din Cerneteaz, comuna Giarmata. Subiectul a iscat un scandal și dezbatere înainte de votul în Consiliul Local, reproșurile către administrația municipală venind din faptul că oferă un spațiu pentru care ar putea primi 15.000 de euro lunar, oferindu-l pentru nici 500 de euro pe altarul multiculturalismului.

E vorba de Florăria din Piața Victoriei, fost spațiu al Horticulturii și ceva care s-ar preta să producă ceva pentru turismul local. Am mai scris în această rubrică despre cum executivul timșorean a avut „talentul”, de-alungul mandatelor, să șocheze turistul plimbăreț prin zona centrală cu magazine second-hand, vreo trei farmacii, firme de telefonie, bănci, „atracții” nemaipomenite pentru cineva care caută să se simtă bine în centrul Timișoarei. A existat și o florărie, iar în locul ei cultura romă ar trebui să producă ce?

Hai să nu vorbim de bani, deși mulți se vor întreba de ce trebuie să renunțăm la 100.000 de euro pe an la bugetul municipal, când toată lumea plătește aproape dublu impozite de anul ăsta. Iar dacă nu vorbim de bani, să ne întrebăm ce va fi in acel spațiu dacă cineva curios ar deschide ușa. Ar putea fi doar sediul unei asociații, cu birouri, interacțiune prea puțină cu publicul larg? Pentru așa ceva nu trebuie un parter ultracentral cu atâta expunere la turist.

Dacă va exista vreo interacțiune, grupuri de romi vor bate la cazane de cupru, burlane sau alte meșteșuguri aproape pierdute, salvând astfel cultura acestei comunități, atunci să ni se zică înainte de a se încheia contractul cu acest deficit în buget. Dar să nu ne trezim după aia cu vreo activitate pur birocratică acolo, în timp ce noi și alții veniți nu prea avem ce face plimbându-ne prin Piața Victoriei.

Asociația Kenosis din Cerneteaz spune că „toți merităm să ni se dea o șansă”. Poate ar fi prea dur să spunem că cultura romă a primit atât de multe șanse în centrul Timișoarei pe vremea primarului Gheorghe Ciuhandu. Nu mă duc atât de departe ca alții să văd și în această operațiune imobiliară un dedesupt, un mic caz de corupție sau altceva. Dar invit administrația Fritz să vadă problema upgradată la anul 2026, cu probleme, crize economice și alte cele pentru comunitate, măcar acuma nu prin lupa corectitudinii politice.

Fiecare are un loc în societatea asta. Aș vrea să văd puțin pragmatism și viziune în birourile primăriei. Mâine-poimâine va porni proiectul de modernizare a Pieței Victoria. Ce vrem acolo, cui dăm să facă activități și pentru ce? Socotim zona Corso un „kilometru zero” al turismului, alături de piața Unirii, atunci să se întrebe cineva de pe CD Loga 1 ce ar trebui să avem în acel spațiu cu altă destinație. O florărie, o cafenea cochetă, un magazin sau să ne explice romii din Cerneteaz pentru ce vor acel spațiu?

Aș putea deveni curios dacă ni se promite că în acel spațiu trecătorii vor putea vedea cum se bate cuprul pentru un cazan de țuică, cum se meșteșugește un țambal, prelucrarea aurului, poate un comerț de cai dar mă tem că nu va fi nici măcar așa. Ce vor oferi ei turistului, nu ce vor oferi comunității rome din Cerneteaz ca protecție socială sau promovare religioasă? Pentru această din urmă cauză se pot găsi și alte spații în orașul ăsta sau comuna Giarmata.

P.S. Site-ul Partida Romilor vorbește sub titlul „Neamuri Țigănești”: „Cei mai mulţi dintre cei care încă se consideră parte dintr-un neam sunt: vătraşii (13,8%), căldărarii (5,9%), rudarii (4,5%), spoitorii (3,7%), mătăsarii (3,2%), ursarii (2,7%), cărămidarii (1,5%), gaborii (1,4%), florarii (1,2%)”. Șanse mici să fie tot florărie.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (ianuarie 22nd, 2026 at 09:06 )

Încă un exemplu care susține teza că statul bagă adânc mâna în buzunarul cetățeanului, dar când vine vorba de gestionarea proprietăților sale aducătoare de venit, aceasta nu se face ținând cont de considerente financiare. Dacă ne uităm doar la taxele pe care le plătesc timișorenii pentru mașini, avem impozitul stabilit la nivel național la care primăria a adăugat pe 28,12.2025 un spor de 50%, o variantă a modelului “noaptea ca hoții” a lui Dragnea/Grindeanu, transformat de Fritz și acoliții săi în “feerie de sărbători”, plus taxa de parcare la domiciliu care nu îți garantează vreun beneficiu și care ar trebui denumită taxa pe electoratul naiv pusă de un șarlatan care vinde blana ursului din pădure.
Când vine vorba de cheltuieli însă, se fac tot felul de favoruri care sunt mascate sub diverse pretexte, de cele mai multe ori ideologice, cum este cazul regenerărilor urbane în zone unde decidenți locali au interese imobiliare și nu vor să fie deranjați de trafic. Cam așa și în cazul de față, unde o asemenea organizație nu are nevoie de un astfel de sediu, ci eventual ar putea să își găsească unul pe strada Loga, Eminescu sau Parcul Rozelor.
Cu trecerea timpului din al doilea mandat, se poate observa că diferențele între Robu și Fritz scad văzând cu ochii, la fel de repede precum cresc taxele locale, devenind clar ca lumina zilei că acesta să fie ultimul.

llinumanelinu a spus: (ianuarie 22nd, 2026 at 09:39 )

Nu e vorba de romi aici. E vorba ca aceiasi gasca de ongisti, arhitecti cu discurs copy-paste din occident cum aduc ei valoare in comunitati si spatiul public, fosti coroporatisti prieteni cu administratia locala, cum ar veni noii mufati la banii publici si mai vor un cadou micutz pe langa cate au primit. E o investigatie pe alta publicatie originala locala care zice ea ceva acolo chiar daca pare conspirativ scrisa – o retea care tot reapare neobosita cand e vorba de a primi ceva. E cu actori cunoscuti de pe la Centrul de Proiecte, Faber, smecherii cu bienala si arta contemporana. Toti se cunosc, toti is prieteni si isi dau banutii unu altuia pe criterii „transparente”.

Dan a spus: (ianuarie 22nd, 2026 at 09:51 )

Excelentbscris. Si ne muram cu astfel de decizii ca clujul ne-o ia in fata ca si putere economica in ro. Aici trebuia clar un spatiu pt turisti… Dar primaria usr sufera de prea multa biricratizare si prea putin pragmatism.

Popo.viciu a spus: (ianuarie 22nd, 2026 at 13:47 )

Fara penali… upsssss stai ca si USR a ajuns mai rau ca PSD. Cum zicea si @linimanelinu… arhitecti care au pus stapanire pe oras.

liviu a spus: (ianuarie 27th, 2026 at 16:23 )

Draga INO ce zici
Sa dam sa nu dam, tiganilor ce a fost , este al tiganilor.? Nimic altceva ,pentru ca ei, nu vor, numai, cei a lor..CUM POTI SATURA NISTE TIGANI LACOMI, ACEASTA-I INTREBAREA? Si Culita e tigan acoperit ? ca tare lacom este.!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.