Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să știe normativele de navigație pe Bega. Desigur, a răspuns și viceprimarul Lațcău, el vorbește acum, mai calm, despre aprobări de la diferite autorități, care se bat cap în cap.

Sub titlul ”Final de poveste la pasarelă”, Predescu spune că toată epopeea legată de pasarela respectivă a apărut după ce Direcția de Cultură ar fi avertizat, de mai multe ori, că respectiva pasarelă este degradată. Ulterior, în postarea sa de pe Facebook el spune că primăria a prezentat un studiu de fezabilitate cu o anumită înălțime a pasarelei, iar prevederile din documente au fost luate de bune de avizator.

”În 2021 la Comisia Zonală de Monumente Istorice apare un proiect de SF (studiu de fezabilitate). Paranteză – CZMI 12 (n.r. Comisia Zonală pentru Monumente Istorice) este o comisie formată din specialiști pe monumente istorice și cei patru arhitecți șefi de județe care propun avizarea (sau nu) a proiectelor din zonele istorice. În studiul de fezabilitate al pasarelei a apărut un pod mult mai înalt decât am anticipat, conform unui certificat de urbanism emis de Primăria Timișoara care spune că înălțimea minimă a pasarelei trebuie să fie de minim 5 (cinci) metri. Fosta pasarelă avea 3,5 m. Este o diferență importantă, Podul Decebal (Neptun) are 3 metri iar Michelangelo 2,6 metri de la luciul apei. La întrebarea din comisie adresată PMT de ce pasarela proiectată e atât de înaltă s-a răspuns că s-au schimbat normativele (respectiv regulamentul canalului navigabil Bega) și că de acum înainte aceasta e înălțimea standard a podurilor de pe canalul Bega. Am luat de bună informația, am plecat de la premisa de competență. CZMI a aprobat studiul de fezabilitate, următoarea etapă fiind avizarea la proiectul definitiv”, spune Predescu.

Ulterior, la același avizator apare proiectul pasarelei ISHO, doar că aici înălțimea e mai mică, ceea ce ar fi dus la analizarea de către reprezentanții avizatorului a reglementărilor. De aici și primele acuzații dure la adresa primăriei.
”Până la proiectul tehnic al pasarelei (PTH) a apărut în comisie o nouă documentație, o altă pasarelă în apropiere, podul ISHO, care era semnificativ mai jos. Văzând că există un precedent, comisia a cerut Primăriei Timișoara să încerce să coboare și pasarela de la parcul copiilor. Aici e indolența: pentru că plătiseră deja proiectul nu au dorit să îl mai modifice, deși, evident prin precedent, pasarela îndrăgostiților putea fi coborâtă. Simt nevoia să întrerup firul epic ca să se înțeleagă de ce un pod cu doi metri mai înalt e disfuncțional. Ca să urci de pe mal pe pasarela îndrăgostiților (cea existentă) este nevoie de trei trepte, cea propusă are un etaj de scări și rampe pe fiecare parte”, spune șeful Direcției de Cultură.

Conform acestuia, primăria nu a dorit schimbarea proiectului, doar că cei de la Direcție ar fi citit regulamentul de navigație și constatat că înălțimea maximă nu ar fi atât de … înaltă.

”Primăria Timișoara a depus proiectul pasarelei fără a modifica nimic din aspect și înălțime clamând că au încercat să obțină o derogare de la Ministerul Transporturilor, dar că au fost refuzați. De fapt răspunsul a fost să se respecte regulamentul de navigație pe Bega O.M.T.I.C 1817/2020, pe care Primăria Timișoara l-a invocat ca argument în păstrarea înălțimii de 5 metri a pasarelei. De data asta n-am mai plecat de la premiza de competență a PMT și am citit acest regulament de navigație, care prevede că între km 115+600 (podul Mihai Viteazu) și km 118+350 (hidrocentrală) înălțimea de navigație este de 3 (trei) metri, ceea ce este și logic. În consecință pasarela nouă ar trebui să fie cam la fel de înaltă ca cea veche, mai suplă, mai funcțională, mai ieftină. Și de aici este despre cum acoperim cu zgomot eșecul de proiectare și lipsa de bun simț”, continuă Sorin Predescu.

De acolo ar fi plecat și ceea ce el numea ”public shaming”, într-o postare precedentă.

”La solicitarea noastră de aducere a pasarelei la normalitatea funcțională Primăria Municipiului Timișoara a ales să-i acuze pe paginile instituționale pe membrii comisiei zonale de monumente istorice, pe angajații Direcției Județene pentru Cultură, pe mine de imixtiuni politice, blocaje, rea voință, supunându-ne oprobriului public, îndemnând locuitorii orașului să facă presiuni pentru ca actualul proiect să fie avizat. Citez: ”ca să știe cetățenii cu cine au de a face!” Primăria minte când spune că acest proiect nu poate fi modificat și a greșit grav încă de la emiterea certificatului de urbanism. Fie n-au citit regulamentul de navigație pe Bega, fie au mințit cu intenție”, este poziția oficialului.

Lațcău: ”Avize emise de instituții care se bat cap în cap”

Viceprimarul Ruben Lațcău, partenerul de duel pentru Sorin Predescu în această dispută, răspunde pe scurt la cele scrise, într-un comentariu la respectiva postare pe Facebook, oferind și o explicație legată de înălțime. Mult mai calm, acum el spune că e prea multă birocrație și că sunt avize emise de mai multe instituții, care se bat cap în cap.

”Normativul la care face Sorin referire e corect, dar se referă la înălțimea ambarcațiunilor, nu a podurilor. Altfel zis, pe sub un pod cu golul până la tablier de 3 m nu poate circula o ambarcațiune cu înălțime de 3 m de la luciul de apă din motive ușor de înțeles. Dincolo de asta, eu sunt de acord că normativele MT sunt exagerate, cum și de acord ca multă birocrație e exagerată și inutilă, atât cea a primăriei cat și a altor instituții. Dar nu ăsta e subiectul, cum ar fi cel mai bine. Subiectul e unul de legalitate și avize. Și avem avize emise de instituții care se bat cap în cap. Culmea culmilor avem avize emise de aceiași instituție pe același obiectiv care se contrazic singure”, a scris Lațcău.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (ianuarie 30th, 2026 at 18:32 )

Lucrurile sunt cât se poate de clare și este evident că la primărie este problema. Deși standardul dublu este un apanaj al acestei administrații, pentru că unele lucruri se pun sau nu în funcție de interes, uite că asta nu merge cu toate instituțiile. Acum că este vorba de incompetență sau de dorința lui Fritz de a impune o ctitorire megalomană prin care să își pună amprenta personală asupra orașului, nu mai contează prea mult, însă când vine vorba de costuri, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Nu degeaba spune șeful direcției de cultură județene: “ În consecință pasarela nouă ar trebui să fie cam la fel de înaltă ca cea veche, mai suplă, mai funcțională, mai ieftină.”, dar asta nu se pune pentru ca Fritz mărește taxele cu 50% pe 28.12.2025, deci are bani pentru fantasmagoriile sale.

cosva a spus: (ianuarie 30th, 2026 at 20:24 )

Lucrurile sunt evidente ca comentacul „Daniel”, minte exact asa cum o fac majoritatea pesedistilor si aurolacilor. Taxele nu le-a marit Fritz din pix ci sunt un efect al guvernarilor dezastruoase ale PSD si PNL iar din cele care au crescut, majoritatea nu au crescut nici macar cu 50% cu exceptia catorva cazuri punctuale unde s-a modificat baza de calcul. Legat de telenovela cu podul indragostitilor, o iau ca o incordare a muschilor a responsabililor din cele doua institutii si nimic altceva.

Dan A. a spus: (ianuarie 31st, 2026 at 08:37 )

Cine din PMT a rsupervizat elaborarea acestui proiect?
Sa fie celebra Directie PLMSTF?
Din titulatura rezulta doar „Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar”, sa fie oare responsabila si cu „Poduri Urbane Luminate Artistic”?

Daniel a spus: (ianuarie 31st, 2026 at 10:49 )

Se pare ca troll-ul putinist proVrajeāla, prin clonele sale cosva și Dan A., se face că nu înțelege situația măririlor de taxe și anume faptul că pe lângă referința legiferată la nivel național, administrația locală a decis adăugarea unui spor de 50% pe data de 28.12.2025, o feerie de sărbători bugetară, practic o acțiune de noaptea ca hoții. Apoi că proiectul podului ar fi fost supervizat de celebra direcție, este cu totul ridicol pentru că este inimaginabil ca Fritz să lase proiectul lui favorit pe mâinile unei persoane cu care este în conflict și pe care o dorea marginalizată. De fapt astfel de comentări arată clar că troll-ul rusofil are nevoie de ajutor de specialitate la fel ca și guru-ul lui.

Ducu a spus: (februarie 1st, 2026 at 14:33 )

În acest caz comisia de cultură are dreptate. Este anormal și firesc să ai o asemenea structură imensă pe care să urci cu eforturi considerabile pt că nu poți folosi înălțimea navigabilă nou impusă de primăria Timișoara prin certificatul fiscal, deoarece ești condiționat să treci cu ambarcațiuni înalte de celelalte două poduri care au înălțimea cu mult mai mică și care nu vor fi reconstruite altfel deoarece podul Decebal este un pod monument istoric și va rămâne la fel, cu aceeași înălțime.

Dan A. a spus: (februarie 1st, 2026 at 20:02 )

@Ducu: corecta observatie, legea prevede o anumita inaltime de la suprafata apei pentru navigatie. Problema este ca podul Michelangelo e foarte jos (3m?), facut prin 1970, proiectat de celebrul ing. Decebal Anastasescu si arh. Nicolae Danciu. Autoritatile comuniste au „fortat” legea, si au trecut peste recomandarile organelor abilitate (Directia Apelor, etc). A fost ilegal insa practic, un pod cu 2m mai inalt ar fi costat mai mult si ar fi pus probleme circulatiei rutiere si pietonale, probabil ar fi fost la fel de mare ca Podul Muncii din Iosefin, rampele dinspre str. Michelangelo ar fi „ingropat” vilele de acolo. In plus, navigatia in amonte se poate face doar pana la Turbina, putine sanse sa fie vreodata nevoie de a merge cu un vapor inalt pe acea portiune. Greu de crezut ca Michelangelo va fi vreodata daramat sau inaltat, si daca chiar se va intampla, sa mai modifici o biata pasarela pietonala va fi o problema colaterala.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan

Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor

Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.