„Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este implicat, în această perioadă, alături de alte instituții medicale din țară, în derularea a două programe naționale de screening oncologic, dedicate depistării precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin. Programele vizează creșterea accesului la servicii de prevenție, diagnostic timpuriu și informare pentru populația eligibilă, în special pentru persoanele din grupuri vulnerabile.

Primul program – „Depistare Activă, Responsabilitatea, Informație și Acces – DARIA” – este dedicat screeningului pentru cancerul de sân și are ca obiectiv dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de depistare precoce a acestei afecțiuni. În cadrul programului sunt desfășurate activități de informare și mobilizare a femeilor eligibile, precum și testări gratuite prin mamografie, în vederea identificării leziunilor suspecte în stadii incipiente. Programul include, totodată, măsuri de consolidare a capacității instituționale, formarea personalului medical implicat în screening și îmbunătățirea circuitelor de trimitere către diagnostic și tratament.

Cel de-al doilea program – „Controlul cancerului de coL uterin prin Acces echitabil la seRvicii de cAlitate: consolidarea capacității programului național de screening – CLARA” – este axat pe screeningul cancerului de col uterin și are ca obiectiv creșterea participării la testare, dezvoltarea capacității profesionale a personalului medical implicat și consolidarea serviciilor preventive. În cadrul acestuia sunt derulate activități de informare și conștientizare, precum și testări specifice pentru depistarea leziunilor precanceroase și a cancerului în stadii incipiente.

Fondurile pentru ambele proiecte vin în baza unor contracte de finanțare încheiate cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. „DARIA” și „CLARA” sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Sănătate (POS), Prioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive.

1. Programul DARIA
În ceea ce privește Programul DARIA pentru screeningul cancerului de sân, Spitalul Clinic Municipal De Urgență Timișoara, lider de parteneriat, implementează acest proiect în parteneriat cu:

•​Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca – Lider

•​Institutul Regional De Oncologie Iași;

•​Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București;

•​Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București;

•​Spitalul Clinic Județean De Urgență Târgu Mureș;

•​Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”;

•​Spitalul Clinic Județean De Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța;

•​Spitalul Clinic Județean De Urgență Craiova;

•​Fundația „Renașterea Pentru Educație, Sănătate Și Cultură” ;

•​Federația Asociațiilor Bolnavilor De Cancer;

•​Institutul Național de Sănătate Publică;

•​Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești;

Programul de screening pentru cancerul de sân urmărește creșterea participării la testare gratuită a femeilor eligibile la nivel național, cu un accent special pe regiunile mai puțin dezvoltate. În acest scop, este vizată implicarea a peste 119.000 de femei, dintre care majoritatea provin din zone cu acces limitat la servicii medicale. Programul mai include înființarea și dotarea a cinci centre regionale de prevenție, precum și utilizarea unităților mobile, pentru a facilita accesul la screening în comunități greu accesibile sau defavorizate socio-economic.

Totodată, proiectul prevede formarea și instruirea personalului medical și auxiliar implicat în activitățile de screening, de la radiologi și medici de familie până la tehnicieni, mediatori, psihologi și personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică.

O componentă importantă este reprezentată de campaniile de informare și educare în domeniul screeningului cancerului de sân, care vizează informarea, consilierea și mobilizarea unui număr semnificativ de femei, în special din comunități vulnerabile.

La nivel operațional, programul include implementarea unui registru electronic unic interoperabil, dezvoltarea de metodologii și protocoale standardizate, monitorizarea indicatorilor de calitate și asigurarea continuității activităților de screening și după finalizarea proiectului.

2. Programul CLARA
Programul CLARA pentru screeningul cancerului de col uterin este implementat de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara împreună cu:

•​Universitatea de Medicină și Farmacie„Carol Davila” București – Lider;

•​Institutul Național de Sănătate Publică;

•​Spitalul Clinic Județean De Urgență Craiova;

•​Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță Cluj-Napoca;

•​Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;

•​ Institutul Regional de Onoclogie Iași;

•​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța;

•​Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu București;

•​Spitalul Județean de Urgență Pitești;

•​Asociația Centrul de Resurse și Formare în Profesiuni Sociale „Pro Vocație”;

•​Asociația Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (C.O.P.A.C.-RO).

​Programul de screening pentru cancerul de col uterin are ca obiectiv general lărgirea accesului egal, în timp util, echitabil și nediscriminatoriu la servicii de sănătate de calitate, centrate pe pacient, pentru un număr de peste 272.000 de persoane din grupul țintă. În acest scop, sunt dezvoltate și consolidate capacitățile programului de screening prin actualizarea metodologiei de lucru, elaborarea de programe de formare dedicate medicilor ginecologi, precum și personalului medical și nonmedical implicat, și prin modernizarea registrului de screening, pentru o colectare și analiză digitală mai eficientă a datelor.

Totodată, proiectul include formarea a aproximativ 700 de specialiști implicați în identificarea, mobilizarea și sprijinirea persoanelor eligibile pentru participarea la screening, precum și în activitățile de diagnostic și orientare către tratament.

Un rol esențial îl au acțiunile de informare, consiliere, educare și conștientizare, desfășurate inclusiv prin campanii dedicate, care vizează peste 271.000 de persoane din grupuri vulnerabile.

Programul presupune, de asemenea, organizarea și derularea testărilor specifice pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin pentru un număr semnificativ de persoane eligibile, monitorizarea permanentă a calității activităților de screening și dezvoltarea infrastructurii de prevenție, prin înființarea și operaționalizarea unor centre regionale de prevenție și dotarea celor deja existente.

​​​​​​​​

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.