Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din vestul României.
Este cea mai importantă investiție din ultimii ani, pentru oraș, județ sau regiune, spune Simonis. Valoarea proiectului este de 1,7 miliarde de lei, cu o clădire de 65.000 de metri pătrați.
”Asistăm la unul din cele mai importante momente din ultimii 30 de ani pentru Timiș și pentru regiunea noastră și cred că un moment important pentru fiecare dintre noi, cei care suntem astăzi aici, pentru că fiecare din această echipă și mulți alții au contribuit la contribuit mai mult sau mai puțin dar fiecare a contribuit la realizarea acestui obiectiv atât de important. Spuneam că este poate unul din cele mai importante momente din perspectiva financiară, 1,7 miliarde de lei aproximativ 65.000 metri pătrați construiți deci este un colos, dar și din perspectiva patologiilor care se vor trata aici. avem o incidență a cancerului ridicată în partea de vest a României, lipsește un astfel de spital, un astfel de institut, avem 10.000 de noi cazul descoperite în fiecare an, din păcate, și cu atât mai important e ca un astfel de institut oncologic un astfel de spital de dimensiunea aceasta cu 250 de specialiști să fie construit la Timișoara, în Timiș, și în regiunea de vest a României”, a declarat șeful Consiliului Județean Timiș.
El a mulțumit celor care au susținut ideea Institutului Oncologic, dar și constructorului, exact același care s-a ocupat cu succes și de un alt proiect medical timișorean, Spitalul de Mari Arși.
”Constructorul este o asociere formate din două firme românești, două firme cu care avem experiență bună, despre care avem referințe bune. Sunt cei care au construit și Spitalul de Arși de la Timișoara, care e aproape gata și, începând de la acest moment, în trei ani de zile vor trebui să finalizeze acest obiectiv, acest colos, despre care am vorbit mai devreme”, a mai spus Simonis.
Desigur, șeful CJT nu a uitat să aducă un gând ”bun” celor care nu prea au dorit ca acest Institut medical să devină realitate.
”Un gând bun vreau să transmit celor care au încercat să blocheze această investiție, vreau să le spun că deși nu-i înțeleg, nu-i înțeleg pentru că indiferent ce obiective financiare urmărim atunci când vorbești de cancer, de această boală nenorocită de această patologie, vedeți tragedii care se întâmplă în fiecare, familii unde există cineva cu astfel de boală, nu ai argumente, nu poți să analizezi, să calculezi financiar, sau că un astfel de obiectiv îți aduce prejudicii financiare, pentru că, vezi Doamne, industria privată e foarte dezvoltată în zona asta de țară și atunci și alți oameni politici local și naționali au încercat să blocheze, ori n-au vrut să sprijine, ori au făcut totul pentru ca lucrurile să fie încurcate”, conform lui Simonis.
Conform acestuia, pe șantier vor fi permanent 200 – 350 de muncitori zilnic, poate chiar mai mulți pe măsură ce evoluează lucrările.
IROT va fi o unitate medicală de cel mai înalt nivel
Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că prin construirea acestei unități medicale, dar și a altora, Timișul și zona de vest au primit ce li se cuvine.
”În toate demersurile noastre la București, la centru, am arătat că zona de vest a României e o zonă defavorizată din punct de vedere al infrastructurii de sănătate, pentru că asta a fost situația până nu de mult, era o zonă care nu trimitea dar în nici un an nu avea Institut Oncologic, nu avea Spital Municipal, nu avea nimic și, iată că în ultimii ani se vede schimbarea radicală”.
Acest spital este unul important, mai ales din cauza numărului mare de cazuri oncologice, din păcate în creștere de la an la an.
”Acum avem ocazia și bugetul să avem toate dotările tehnologice și, de asemenea, o structură foarte potrivită care să asigure îngrijirea pe toate planurile, de la problemele chirurgicale, radioterapie, chimioterapie, transplant, paliație, terapia durerii. Credem că prin asta, ca și pe celelalte obiective, care se construiesc, centrul de la Spitalul Județean, noua maternitate care funcționează, Doamne Ajută, și Spitalul de Copii nou, care sperăm, în sfârșit, să funcționeze, Timișoara să urce semnificativ să fie printre vârfurile regionale”, a mai spus acesta.
Pacienții care își permiteau, mergeau la tratamente în Austria, de exemplu, iar Săndesc spune că noua unitate medicală va fi la cel mai înalt nivel și nu va mai fi necesară o asemenea migrație medicală, mai spune șeful Județeanului: „Este încă un vis pe care îl vom vedea cu împlinit. Așa cum am visat ca femeile românce să nu mai meargă la Szeged să nască, și părea un vis, iată că acum acest lucru întâmplă, au maternitatea noastră publică au și alte alternative private. Sunt sigur că acest trend se va opri, va fi stoparea tendinței de migrare spre alte țări, probabil că acest spital va fi unul de top, nu numai la nivel local”.












































Comentarii prin facebook