Author Archives: Daniel Neacșu

Întreruperi programate la furnizarea apei la început de săptămână

Întreruperi programate la furnizarea apei la început de săptămână

Luni, 18 septembrie, între orele 9-16 se va executa o conectare de conducte la intersecția străzii Simion Bărnuțiu cu strada Ioan Văsîi. Lucrările fac parte din Proiectul CL 12 – Execuție rețele apă și canalizare Timișoara Nord, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe strada Ioan Văsîi, în zona de blocuri Mihail

Doar nou-promovata Peciu Nou a câştigat, dintre echipele timişene de liga treia

Etapa a 4-a a lăsat de dorit din punct de vedere al rezultatelor obţinute de echipele din judeţul Timiş. Două înfrângeri, două remize şi o singură victorie, este bilanţul grupărilor din cel mai vestic judeţ al ţării. Performera etapei a fost CSC Peciu Nou, nou-promovata învingând Gloria Lunca Teuz Cermei cu 1-0, prin golul marcat

Drone şi avion folosit pentru a prinde migranţii care doreau să treacă ilegal „dincolo”

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga și Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat 41 de cetățeni străini, intrați și aflați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia. Pentru depistarea acestora, polițiștii de frontieră s-au folosit de mijloacele tehnice de supraveghere – termoviziune, aparatură de observare fixă, drone

Pas mare făcut de Timişoara în încercarea de a se califica în turneul Final 8 al Cupei României la baschet

SCM Timișoara a reușit să revină incredibil de la un -15 în disputa cu SCM U Craiova din primul tur al Cupei României, într-un duel disputat pe terenul celor din Bănie. Alb-violeții s-au impus cu 70-67 după un meci cu răsturnări de situaţie, în care până la urmă bănăţenii au fost mai inspiraţi. Prima fază

CSU Politehnica Timișoara, derby universitar în prima etapă a Divizie A la handbal masculin

CSU Politehnica Timișoara se pregătește de debutul în Divizia A la handbal masculin, sezonul 2023-2024. În prima etapă a noii stagiuni, handbaliștii alb-violeți vor primi vizita celor de la CS Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 13, în Sala „Constantin Jude”. Handbaliștii universitari de la Politehnica Timișoara vor debuta la sfârșitul acestei săptămâni în stagiunea

Banat Girls joacă primul meci al sezonului pe teren propriu. La Tomnatic

Prim-divizionara de fotbal feminin Banat Girls dispută sâmbătă împotriva lui Ladies Târgu Mureș primul joc pe teren propriu. Spre deosebire de meciul cu Csikszereda, antrenorul Liviu Ivasuc se poate baza în acest meci și pe Bianca Ienovan și Melisa Șodinca. „Ne aşteaptă un meci dificil împotriva unei echipe incomode, dar am încredere ca vom reuşi

handbal

O nouă deplasare lungă pentru handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara

Etapa a IV-a din Liga Națională de handbal duce echipa viola în celălalt capăt al țării. SCM Politehnica Timișoara va întâlni CSU Suceava, duminică, 17 septembrie, la ora 18,00. Alb-violeții vin după două rezultate de egalitate, la Bacău și cu Clujul, acasă. Au fost meciuri cu răsturnări importante de scor. În plus, echipa are şi

Ziua Națională a Constructorului, sărbătorită la Universitatea Politehnica Timișoara

Constructorii, omagiaţi la UPT. În semn de recunoaștere pentru Facultatea de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara și în general a Școlii de construcții din Timișoara, Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) a decis sărbătorirea Zilei Naționale a Constructorului (14 septembrie) la Biblioteca UPT. ​Aici s-a desfășurat, cu această ocazie, conferința cu tema „Soluțiile unei

Etichete:

Farmecul unei duminici cu 7 fanfare! Festivalul Fanfarelor 2023

În ultima duminică a lunii septembrie, sunteți invitați să retrăiți emoțiile, nostalgia și atmosfera Banatului de altădată, la Festivalul Fanfarelor! Cea de-a 35-a ediție a evenimentului se va desfășura duminică, 24 septembrie 2023, și va aduce pe scena Muzeului Satului Bănățean șapte redutabile formații muzicale. Festivalul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al

Leii din Banat încep sezonul cu turneul de Cupă a României

Sezonul oficial în baschetul masculin românesc începe la finalul acestei săptămâni. Prima competiție programată este Cupa României, care se va disputa precum în sezonul 2022/2023. Prima fază programează șase turnee de câte trei echipe. Prima clasată din fiecare serie și cele mai bune două locuri secunde merg la turneul Final 8. Echipa bănăţeană face parte

elevi

„Legea” burselor de merit a fost publicată. Vezi cine poate primi bani

Bursele de merit se vor acorda în acest an școlar tuturor elevilor cu medii generale anuale peste 9,50 și primilor 30% elevi din fiecare clasă indiferent de media lor generală anuală din anul școlar trecut, prevede metodologia-cadru de acordare a burselor școlare 2023-2024, publicată marți seară, 12 septembrie, în Monitorul Oficial, conform edupedu.ro. Metodologia-cadru prevede

Ce victorie! Anca Todoni bate o jucătoare de Top 100, cu aproape 200 de locuri mai bine clasată

Jucătoarea timişoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului Țiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari și găzduit de Centrul Național de Tenis din București. Ea a învins-o pe a doua favorită, bulgăroaica Viktoria Tomova, cu 4-6, 6-4, 6-1. Adversara avea un set

Etichete:

În plin scandal naţional cu şoferi drogaţi, un tânăr din Timişoara a ţinut să iasă în evidenţă. Negativ

Pe 12 septembrie, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției 4 Timișoara au depistat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sfinții Apostol Petru și Pavel din Timișoara. În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, bărbatul figura cu permisul de conducere reținut. De

Dezinsecție din avion

Acţiuni de dezinsecţie la Biled

Dacă în Timişoara ţânţarii sunt la… putere şi îşi fac simţită neplăcuta prezenţă peste tot, iată că sunt localităţi în judeţul Timiş unde cei responsabili ştiu să facă şi dezinsecţii. O astfel de aşezare este Biled. Aşadar pe 14 şi 15 septembrie, în intervalul orar 6-11, vor avea loc aţiuni de dezinsecţie aeriană, pe teritoriul

Amendă pentru cei de la Plai pentră că au stricat gazonul din Unirii

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au luat, în cursul zilei de ieri, măsura sancționării contravenționale în cazul Centrului Cultural Plai, care a organizat un eveniment în intervalul 6-10 septembrie, în Piața Unirii din Timișoara. În cadrul manifestării au fost amplasate pe spațiul verde mai multe corturi gonflabile, fiind deteriorat gazonul din locația menționată.

Joi se ia apa în Timişoara într-o intersecţie importantă

Joi, 14 septembrie, între orele 8-18, la intersecția străzilor Ioachim Miloia și Gavril Musicescu se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „Contractul de execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Ioachim Miloia și Gavril Musicescu (între Drubeta

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.