Druckeria vă invită, vineri, 25 octombrie, de la ora 14.00, la deschiderea expoziţiei „La revedere, El Monumental!”, aflată în tribuna oficială a stadionului „Dan Păltinişanu”. La eveniment vor participa mai mulţi jucători emblematici și personalități din istoria clubului de fotbal Politehnica Timişoara. Prin proiectul „La revedere, El Monumental!”, organizat de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, tribuna…
CSM Lugoj a defilat și în returul cu Brno din Challange Cup
CSM Lugoj s-a calificat fără probleme în şaisprezecimile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin, după ce a dispus de formaţia cehă Selmy Brno, cu scorul de 3-0 (25-13, 25-19, 25-13), miercuri seara, pe teren propriu, în doua manşă din primul tur. CSM Lugoj, care se impusese cu 3-0 şi în prima manşă, a…
Ziua Armatei la Iulius Town: tiroliană pentru copii, coborâri în rapel, maşini de luptă şi mini poligon de cercetare, iar un elicopter va survola zona
Și în acest an, ești invitat în Iulius Town să sărbătorești în avans Ziua Armatei, alături de militarii Brigăzii 18 ISR „Decebal” din Timișoara. Tehnici esențiale de supraviețuire, mini poligon de cercetare, demonstrații spectaculoase, precum coborârea în rapel, dar și o tiroliană pentru copii sunt o parte dintre activitățile pregătite. Sâmbătă și duminică, 19 –…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 octombrie 2024
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.10.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 17.10.2024, se vor executa activități specifice serviciului de: Semnalizare…
O sărbătoare a întregii regiuni: „Zilele Canalului Navigabil Bega Verde” va avea loc în weekend
Regia „Autonomă Administrația Canalului Navigabil Bega Verde” Timiș (ACNB) organizează în perioada 18-19 octombrie 2024 prima ediție a evenimentului „Zilele Canalului Navigabil Bega Verde”, dedicat promovării ecologizării și conservării biodiversității pe canalul navigabil Bega. Evenimentul va debuta vineri, 18 octombrie, la ora 12:00, în stația de vaporetto Sfânta Maria, cu o activitate educativă dedicată copiilor…
Egal smuls dramatic de vicecampioana CFR, care rămâne însă fără victorie în acest sezon
Liga 1 de futsal a programat ieri, marți, 15 octombrie, confruntarea dintre CFR Timișoara și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, ultimul meci al etapei a 6-a a Ligii 1 Futsal Fortuna. Duelul a început perfect pentru oaspeți, care, după doar opt minute de joc aveau un avantaj de două goluri. Mathis Mátyás și Kanyó Szilárd au…
Tupeu de borfași. I-au cerut bani unui cunoscut, și când au fost refuzați l-au bătut și l-au tâlhărit
Polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut un minor și un bărbat bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Ulterior, față de cei doi, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. În fapt, la…
Bărbat descoperit fără viață plutind pe râul Bega
Miercuri, 16 octombrie, în jurul orei 11:00, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe Canalul Bega în dreptul bulevardului Corneliu Coposu, plutește corpul unei persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani.…
Anunţ privind concesionarea prin licitaţie publică a unui număr de 5 parcele situate în comuna Ghiroda, judeţul Timiş, în vederea edificării de locuinţe
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Primăria comunei Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, localitatea Ghiroda, comuna Ghiroda, cod 307200, jud Timis, telefon 0256/205201;0256/219193, fax 0256/287406, e-mail: achiziţii.publice@primariaghiroda.ro. 2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea…
Prim abandon în Liga 2. O echipă a intrat în falimentat și își încetează activitatea
Clubul ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, care activa în liga a doua de fotbal, a intrat în faliment şi şi-a încetat activitatea, a anunţat gruparea, marţi seara, pe contul său de Instagram. ”Tribunalul Gorj a aprobat astăzi (marţi, n. red.) cererea de intrare în faliment iniţiată de clubul nostru. Astfel, după 7 sezoane consecutive la…
Țara de foc/Land of fire, expoziție internațională marca Kunsthalle Bega
Kunsthalle Bega prezintă expoziția internațională de grup curatoriată de Cosmin Costinaș, premiant Bega Art Prize 2021, împreună cu Mona Vătămanu și Florin Tudor: „Țara de foc” / “Land of Fire”. Expoziția va fi vernisată pe 18 octombrie 2024, la Kunsthalle Bega, Calea Circumvalațiunii nr.10, Timișoara, începând cu orele 17:30. Programul va cuprinde o prezentare curatorială…
Făceau grămezi de bani pe urma traficului de migranți. Cum funcționa grupul infracțional
Astăzi, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Argeș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Cercetările efectuate au stabilit că,…
Vârstnic, salvat din flăcări de pompieri, marți la Timișoara
Marți, 15 octombrie, în jurul orei 13:00, ISU Banat a fost solicitat sa intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament pe strada Constantin Brâncuși din Timișoara. A fost alertat Detașamentul 1 Timisoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor la…
Fetele de la Lugoj, meci european pe teren propriu
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj are programat la mijlocul acestei săptămâni un joc european pe teren propriu. Este vorba despre returul partidei cu Selmy Brno, întâlnire contând pentru primul tur din Challenge Cup. Lugojenecele au început perfect noul sezon, o victorie in extremis pe terenul campioanei, CSO Voluntari, 3-2 și un succes pe teren…
UPT a participat în Germania la un eveniment important marca E³UDRES²
Împreună pentru un viitor mai bun. Universitatea Politehnica Timișoara, membru activ al Alianței Universităților Europene E³UDRES² (Engaged and Entrepreneurial European University for European Smart and Sustainable Regions), contribuie la dezvoltarea ideilor și conceptelor inovatoare pentru universitatea viitorului. Alianța organizează evenimente și formate educaționale bazate pe provocări actuale, aducând împreună cercetători din diferite domenii pentru proiecte…
Conferință extraordinară la Timișoara: Viitorul sănătății – Convergența dintre medicină și tehnologie
17 octombrie este data în care Timișoara va deveni din nou capitala medicii românești odată cu desfășurarea unei conferințe importante. Este vorba despre „Viitorul sănătății: Convergența dintre medicină și tehnologie”, o dezbatere despre modul cum noile tehnologii influențează domeniul medical. Evenimentul reunește experți din domeniul medical și tehnologic pentru a dezbate impactul tehnologiilor precum Inteligența…
SCM USV Timișoara dă nouă jucători la selecționatele naționale
Pauza dintre prima și cea de-a doua etapă din Cupa României este dedicată reprezentativelor naționale. Echipa SCM USV Timişoara dă nouă jucători la trei selecționate implicate în cantonamente sau meciuri internaționale. Șapte jucători au fost convocați la selecționata Lupii României. Este vorba despre Joji Sikote¸ Dragoș Ser, Kemal Altinok, din pachetul de înaintare, Gabriel Rupanu,…
Alex Miculescu și Andra Păcurar, din nou cei mai buni şi un nou trofeu important cucerit
În 12-13 octombrie a avut loc Cupa României la Dans Sportiv 2024, în cadrul ediției a II-a Ghiroda Dance Festival, la Complex Senator. Cupa la categoria Adulți Latino, a rămas acasă din nou prin perechea Alexandru Miculescu și Andra Păcurar, care s-a clasat pe locul 1. Tot în acest weekend, publicul i-a cunoscut pe ringul…
Servietă suspectă pe strada Paul Chinezu. Pirotehniştii au ajuns la faţa locului
La data de 14 octombrie, în jurul orei 11:00, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că strada Paul Chinezu din Timișoara este amplasat un colet suspect, respectiv o servietă metalică. La fața locului s-au deplasat echipajul de pirotehniști din cadrul SAS Timiș pentru efectuarea…
S-a răsturnat cu mașina și apoi nu a vrut să sufle în fiolă. Bonus, nu avea carnet
Polițiștii din cadrul Politiei Orașului Deta, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice. În fapt, la data de 13 octombrie, în jurul orei 15:30,…