Arhiva pentru eticheta: archa

„Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”

„Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”

Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership

Traian Băsescu, la Zilele Studenților Timișoarei. Fostul preşedinte va susţine o conferinţă vineri, la ARChA

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este invitatul special ai ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei. El va susţine o conferinţă, vineri, 22 mai, de la ora 17.00, la ARChA (fosta discotecă Park Place, Blv Mihai Viteazul, nr. 1b ). Timp de trei zile (21-23 mai), Timişoara va fi capitala exuberanţei studenţeşti, trei zile de

Se apropie Zilele Studenților UPT! Zile de neuitat și invitați unul și unul, printre care și Traian Băsescu

Trei zile de muzică, idei și experiențe între generații, asta propune UPT cu ocazia unei sărbători mult așteptate. În zilele de 21, 22 și 23 mai 2026, Campusul UPT devine din nou un spațiu al energiei studențești, al dialogului și al întâlnirilor dintre generații. Studenți, absolvenți, alumni și membri ai comunității timișorene sunt invitați la

Amintirile unui erou: Ioan Holender, după 70 de ani de la… arestarea, care l-a făcut om liber!

În urmă cu 70 de ani a vorbit. Și a fost arestat. Acum a vorbit din nou. Și a fost aplaudat. Același personaj, același spațiu, alt timp. Ioan Holender a revenit la Universitatea Politehnica Timișoara, în spațiul fostei Cantine, acum ARChA, un spațiu cu o puternică încărcătură emoțională, care i-a schimbat destinul. Evenimentul la care

ARChA, fosta Cantină a Politehnicii, recompensată la Bienala Națională de Arhitectură 2025

ARChA, fosta Cantină a Politehnicii timișorene, a câștigat Marele Premiu al secțiunii Arhitectură de Interior în cadrul Galei organizate de Uniunea Arhitecților din România la Teatrul Odeon, în 13 octombrie 2025. Proiectul, coordonat de conf.dr.arh. Diana Giurea, conf.dr.arh. Cristian-Tiberiu Blidariu, conf.dr.arh. Cătălina-Maria Bocan, s-a nascut din inițiativa Facultății de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica

Expoziţie specială la Future Days: studenţii UPT îşi scot munca la vedere

După faptă şi răsplată. După o săptămână plină, cu susțineri ale proiectelor de către studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism de la Universitatea Politehnica Timișoara, joi, 3 iulie 2025, în spațiul ARChA a avut loc vernisajul expoziției Future Days. Expoziția reunește rezultatele tuturor atelierelor de proiectare și programelor școlii precum și proiectele de diplomă ale

Top