Consiliul Județean Timiș a semnat contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru realizarea unui nou pod peste Bega, între Remetea Mare și Bucovăț, la pachet cu amenajarea unui nou drum de legătură și modernizarea intersecției cu drumul național. Vechi de o sută de ani, cel existent nu mai prezintă siguranță în…
Lucrările de înlocuire a rețelelor de apă și canal de pe Calea Aradului au ajuns la 80%. Șantierul, închis până pe 11 septembrie
Societatea Aquatim dorește ca până la începutul școlii să finalizeze lucrările de înlocuire a rețelelor de apă și canal de pe Calea Aradului, până pe data de 11 septembrie. În acest moment stadiul investiției este la 80% Până în acest moment, echipele care lucrează pentru Aquatim au executat pe Calea Aradului, tronsonul Piața Consiliul Europei…
Angajații din Finanțe au intrat din nou în grevă spontană
Protestul pornit săptămâna precedentă în sectorul Finanțelor, la sediile din întreaga țară ale ANAF, s-a reaprins joi. Personalul din mai multe sedii centrale județene din Finanțe din toată țara, inclusiv la Timișoara, au oprit lucrul. Dacă la precedentele proteste acestea au durat scurt timp, lucrul fiind reluat, acum este așteptat ca protestul să dureze mai…
Cele opt agenții de dezvoltare regională din România au realizat mai multe tutoriale despre modul de accesare a fondurilor europene nerambursabile
Cei interesați să acceseze fonduri europene nerambursabile au acum la dispoziție o serie de tutoriale video despre modul în care să solicite acești bani. Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG a lansat un proiect unic la nivel național, dedicat personalului din Unitățile Administrativ Teritoriale de la nivelul celor 41 de județe ale…
Siguranță rutieră sporită la Birda. Au demarat lucrările la un nou sens giratoriu/FOTO
La Birda au început lucrările de realizare a unui nou sens giratoriu, aflat la intersecția dintre DJ 595C și DN 58B, aflat la curba de la intrarea în localitate. Noul sens giratoriu va fi amenajat cu patru ieșiri, spre Birda, Voiteg, Deta și Denta. Respectiva investiție era necesară pentru a asigura siguranța circulației rutiere din…
Compania aeriană românească HiSky demarează în toamnă zborurile între Timișoara și Tel Aviv
Compania aeriană românească HiSky anunță că va lansa operarea de zboruri comerciale regulate de pe Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara spre Aeroportul din Tel Aviv (Israel). HiSky va inaugura la începutul acestei toamne zborurile comerciale regulate. Potrivit reprezentanților biroului de comunicare al aeroportului din Timișoara, HiSky va opera ruta Timișoara – Tel Aviv cu o…
A fost turnat asfalt pe întreg lotul 2 din legătura Timișoara – A1, pe DJ 691
Constructorul care se ocupă de extinderea la patru benzi a drumului județean 691, între Timișoara și A1, a reușit așternerea asfaltului pe cel puțin două benzi pe toată lungimea lotului 2, de la ieșirea din Dumbrăvița până la nodul de urcare pe autostradă. De finalizat mai este doar conexiunea cu centura Timișoarei. ”Avem covor asfaltic…
Primăria a amplasat trei defibrilatoare automate în trei puncte circulate din Timișoara/Foto
Trei defibrilatoare externe automate (DEA) au fost montate de municipalitatea timișoreană în tot atâtea puncte din oraș. Aparatele sunt amplasate în sediul primăriei, de pe Bd. C.D. Loga nr. 1, la Direcția de Evidența Persoanelor, de pe Bd. Mihai Eminescu nr. 15 și la Sala Sporturilor Constantin Jude (Sala Olimpia), Aleea Ripensia nr. 7. Defibrilatoarele…
Chiriile din Timișoara au crescut de la începutul anului cu până la nouă procente
Piața timișoreană a închirierilor de apartamente rămâne în continuare una dintre cele mai accesibile din punct de vedere a chiriilor practicate. Totuși, continuă creșterea, proprietarii din marile orașe ale țării aflați în căutare de chiriași și-au mărit așteptările legate de prețurile pe care le pot obține pentru locuințele lor comparativ cu perioada similară a anului…
Lucrările la noul terminal plecări externe de la Aeroportul Timișoara merg bine. Se vor înființa linii de autobuz spre orașele din Euroregiune/Video
Finalul anului în curs va aduce, probabil, finalizarea lucrărilor la noul terminal de plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara. Ceea ce era dificil de realizat, structura subterană a clădirii, a fost realizată, iar lucrările la partea supraterană sunt avansate. Ministrul Transporturilor a vizitat…
Ministrul Transporturilor susține total impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri
Impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri, pe impozitul scos din țară, taxarea profitului băncilor sau impunerea unui procent de 0,5% din valoarea unei case care e evaluată la peste jumătate de milion sunt taxări pe deplin susținute de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Deficitul bugetar trebuie scăzut, România nu își permite să rămână fără fondurile europene,…
Din 28 august se deschide traficul în zona Calea Bogdăneștilor pe o porțiune și se închide pe alta
În câteva zile, traficul rutier de pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul strada Grigore Alexandrescu – Bulevardul Cetății. va fi deschis. Măsura va deveni efectivă pe data de 28 august. Tot din 28 august, pentru continuarea lucrărilor, se închide circulația pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul strada Grigore Alexandrescu – strada Dunărea. În acest moment, pe Calea…
Liderul PSD Timiș respinge ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare sau cele europarlamentare
Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, nu vede cum alegerile locale și cele parlamentare ar putea fi organizate în paralel, ideea promovată de cei de la PNL. Timișoreanul spune că așa ceva este neconstituțional, în primul rând. Totodată, pentru a se putea realiza așa ceva, mandatele consilierilor locali ar trebui prelungite. Asemenea solicitări de comasare a…
Sorin Grindeanu anunță rezilierea contractului cu Todini pentru execuția noului drum de legătură DN 69 – A1
Contractul pentru realizarea celor zece kilometri de drum care să lege DN 69, bifurcația spre Sânandrei, și noul nod de urcare pe autostrada A1, de lângă Covaci, a fost reziliat, a anunțat, marți, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Italienii de la Todini, companie cu acționariat chinez, nu au reușit să realizeze un progres de…
Rabla Local, în continuare fără solicitanți interesați de casarea vehiculelor mai vechi. Programul e deschis până pe 31 august
Primăria Timișoara se poate declara norocoasă, probabil va rămâne în bugetul propriu cu mare parte din banii pe care îi alocase pentru programul Rabla Local. Cu doar o săptămână înainte de data limită pentru depunerea solicitărilor, doar 1058 de solicitări fuseseră depuse, chiar dacă disponibile erau 4700 de locuri. Până în 31 august 2023, ora…
O companie din Ungaria a realizat la Timișoara o centrală solară pentru alimentarea stațiilor care furnizează curent pentru încărcarea vehiculelor
Compania Astrasun Solar din Ungaria a finalizat construcția unei centrale solare hibride cu o capacitate de aproape 130 kWp în Timișoara, potrivit unui comunicat de presă remis Budapest Business Journal, în urmă cu câteva zile. Centrala solară, dezvoltată de companie, care este listată la Bursa de Valori din Budapesta din decembrie, va furniza, odată pusă…
Viitorul stadion Lego va avea un design unic, special pentru Timișoara. Proiectul, la Comisia de Urbanism a primăriei/VIDEO
Stadionul Lego ce va fi ridicat la Timișoara, în Calea Buziașului, va fi unul cu design unic, anunță viceprimarul Cosmin Tabără. La realizarea proiectului au contribuit și suporterii, cu idei și sugestii, mai anunță acesta. De curând, documentația proiectului a fost depusă spre analiză la Comisia de Urbanism. ”Suntem în grafic cu desfășurarea etapei de…
Institutul Regional de Oncologie Timișoara a primit aprobare pentru indicatorii tehnico-economici
Indicatorii tehnico-economici aferenți viitorului Institut Oncologic Timișoara aprobați de Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice de Interes Național. Valoarea finanțării, din PNRR, este de 1,5 miliarde de lei, Mult doritul Institut Regional de Oncologie Timișoara mai face un pas spre a deveni realitate. Deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, luni seara, că…
Se închide circulația rutieră pe mai multe străzi din zona Căii Bogdăneștilor
Primăria Timișoara anunță că traficul rutier se va întrerupe pe mai multe străzi din oraș. Decizia a fost luată având în vedere necesitatea realizării lucrărilor de reabilitare a Căii Bogdăneștilor. Restricțiile sunt valabile în perioada 21 – 28 august. Traficul rutier se închide pe străzile Taborului, Adam Muller Guttembrunn și Madona în zona intersecției cu…
Primăria Timișoara a vândut curent electric în valoare de un milion de lei
Cele 16 stații de încărcare electrică a vehiculelor, instalate prin intermediul Primăriei Timișoara în oraș, au vândut pentru alimentarea vehiculelor electrice peste 900.000 Kwh, în valoare de 996.058 lei. Aceste stații funcționează din data de 9 septembrie 2022. La ”primărie” prețul unui kilowatt este de 1,10 lei/ kWh cu TVA. Prețul este format din costul…