Author Archives: Marcel Hoster

Fosta Fabrică de Pălării din Timişoara va fi demolată

Fosta Fabrică de Pălării din Timişoara va fi demolată. În zonă se va ridica un nou cartier mixt

Fosta Fabrică de Pălării din Timişoara va fi demolată. În zonă se va ridica un nou cartier mixt

O nouă clădire din patrimoniul arhitectural industrial al Timişoarei va deveni în curând istorie. Reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei au anunţat că a fost decisă demolarea Fabricii de Pălării din zona centrală a oraşului. Zona urmează să se transforme în una mixtă, rezidenţială, office şi cu spaţii comerciale. Zona Gării de Nord din Timişoara se

Primăria Timişoara vrea să extindă Spitalul Municipal, face parcare cu 600 de locuri sub Parcul Botanic, dar şi… staţie de metrou / FOTO

Primăria Timişoara doreşte să schimbe total actuala zonă a Spitalului Municipal Timişoara. Proiectul investiţiei a fost depus, spre dezbatere, pe pagina de internet a municipalităţii, iar cei interesaţi vor descoperi în documentaţia aferentă că acolo ar urma să se facă o parcare subterană de 600 de locuri sub Parcul Botanic, un nou drum de acces,

Timișoara Air Show

Peste 10.000 de spectatori sunt aşteptaţi la ediţia a şasea a Timişoara Air Show

Pe 15 iunie, peste 10.000 de timişoreni sunt aşteptaţi la cea de a şasea ediţie a Timişoara Air Show. Detaliile organizatorice se stabilesc în aceste zile, iar participarea va fi, şi de această dată, la cel mai înalt nivel. La o lună înainte de ediţia din acest an a Timișoara Air Show 2019, organizatorii anunţă

CCIAT

Firmele din Timiş, aşteptate să recruteze personal din Sri Lanka şi Vietnam prin intermediul Skype

Aflaţi în căutare de personal de pe piaţa asiatică, din cauza lipsei de lucrători pe plan local, patronii din Timiş îşi pot selecta viitorii angajaţi prin intermediul internetului. Interviurile se realizează cu ajutorului aplicaţiei de videostreaming Skype, iar cei care visează la un job în România îşi pot demonstra abilităţile direct din ţara de origine.

Călin Dobra

PSD Timiş acuză: Timişoara nu trebuie să mai fie terenul de joacă al lui Nicolae Robu

Ultimele probleme din traficul timişorean, apărute prin afectarea circulaţiei pe străzile Cluj şi mutarea mijloacelor de transport şi a echipajelor de urgenţă pe Aleea FC Ripensia, i-au făcut pe consilierii PSD să tragă un semnal de alarmă. Timișoara trebuie să înceteze să mai fie „terenul de joacă” al primarului liberal, Nicolae Robu, subliniază aceştia. Primarul

Primăria Timișoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu

Primăria Timişoara, arsă la conturi cu 15.000 de lei pentru mizeria din oraş / FOTO

Acţiunea heirupistă a municipalităţii timişorene, care a scos la lucru pe stradă angajaţii societăţilor din subordine, dublată de „grăbirea” intrării pe teren a noii societăţi de salubrizare a străzilor, nu i-a impresionat pe inspectorii de la Garda de Mediu. Pentru mizeria din oraş, primăria a fost amendată cu 15.000 de lei şi cu obligarea acesteia

Openville se va numi Iulius Town

Openville îşi schimbă denumirea, timişorenii fiind ataşaţi de numele Iulius Mall

Deţinătorii proiectului Openville Timişoara au decis să schimbe numele acestuia. În consecinţă, el va deveni Iulius Town. Openville se schimbă, dar numai cu numele, devenind oraşul din centrul Timişoarei. Companiile Iulius şi Atterbury Europe anunță că Openville Timişoara, primul proiect cu destinație mixtă din vestul României, devine Iulius Town. Conform deţinătorilor proiectului, noul nume este

Cinematografe de stat din Timişoara

Fostele cinematografe de stat din Timişoara se pregătesc de o viaţă nouă. Cinema Timiş devine sală de spectacole

Toate cinematografele din Timişoara se vor transforma semnificativ în perioada următoare, operaţiunile demarate de primărie fiind în diferite stadii. Locaţiile au fost preluate după ani de zile de dispute cu fosta regie de stat RADEF, aflându-se într-o stare avansată de degradare. Au demarat operaţiunile de reabilitare a cinematografelor timişorene „clasice”, care au intrat în administrarea

CCIAT

Camera de Comerţ Timiş va pregăti „pionieri” în domeniul eco

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener național al Programului Climate KIC, cel mai mare parteneriat public-privat de inovare din Europa, va găzdui workshopul introductiv al Sub-programului “Pioneers into Practice”.  Acţiunea va avea loc în perioada 13 – 15 mai 2019 „Pioneers into Practice” este un program educațional care are inclusă

Primăria are planuri de făcut benzi suplimentare de circulaţie, pe Aleea Ripensia şi în Calea Buziaşului

Specialiştii din Primăria Timişoara care au eliminat banda specială de circulaţie pentru vehicule de intervenţie şi mijloace de transport în comun de pe strada Cluj, vor să mai realizeze încă o bandă pe Aleea Ripensia, acolo unde a fost dus tot traficul auto. Asemenea soluţii se gândesc şi pentru alte zone, una dintre acestea fiind

Aeroportul din Timișoara

Timişoara va fi legată de destinaţiile de vacanţă ale bănăţenilor, prin intermediul a numeroase zboruri charter

Vara aceasta, Aeroportul Internaţional Timişoara va fi locul de plecare spre destinaţiile favorite ale bănăţenilor. Ei vor putea ajunge direct în staţiunile de pe litoralul grecesc, turcesc sau, în premieră, tunisian, direct din capitala Banatului. Concediul va fi mai aproape în acest an pentru timişoreni şi nu numai, în această vară. Destinaţiile de vacanţă sunt

Protest la Filarmonica Banatul. Foto: arhivă.

Contre între Nicolae Robu şi liderul de sindicat de la Filarmonica Banatul: Contractul colectiv de muncă nu e respectat

Liderul sindicatului din cadrul Filarmonicii Banatul Timişoara şi primarul Nicolae Robu au avut, marţi, pe coridoarele primăriei, o nouă discuţie care poate fi numită oricum, dar nu amicală. Reprezentantul artiştilor a cerut respectarea contractului colectiv de muncă, însă edilul-şef a refuzat dialogul, acuzând din nou protestele celor de la Filarmonică. Cuvinte grele, marţi, după tradiţionala

Podul Dragalina

La „noile” poduri de pe Eroilor şi de pe Dragalina avem armături legate şi betonări realizate

Lucrările de extindere a celor două poduri peste Bega, de pe strada Dragalina şi Eroilor avansează cu succes. „Noile” poduri au deja turnate beton pe unele porţiuni, iar la restul se lucrează la armare. Totul merge bine, se toarnă betoane şi se realizează armături din fier la podurile de le bulevardul Eroilor şi cel de

Primarul Timişoarei garantează: centrul Multiplexity va fi gata până în 2021

Una dintre principalele investiţii ale Primăriei Timişoara legată de buna organizare a proiectului Capitală Culturală Europeană este centrul multifuncţional Multiplexity. Deşi deocamdată proiectul se află numai în faza în care se analizează ofertele depuse pentru oferirea de consultanţă în vederea realizării, edilul-şef, Nicolae Robu, este sigur că investiţia va fi gata până în 2021. Gândit

Traficul din Timișoara

Primarul Robu a decis să facă propria pagină Infotrafic a Municipalităţii Timişoara

Supărat că nu a ştiut de ce întârzie în trafic, marţi dimineaţa, primarul Nicolae Robu a decis să facă ceva în acest sens. Iar acel ceva va fi, se pare, o alternativă la una dintre cele mai populare pagini de pe reţeaua Facebook, legată de Timişoara! Primăria Timişoara va avea propria pagină Infotrafic pe Facebook.

Cinema Studio Timișoara

Cinematograful Studio se transformă total. Va avea două săli de proiecţie, cafenele și spaţii expoziţionale / FOTO

Timişorenii vor putea merge din nou „la film”, la Studio, peste cel puţin doi ani, după ce sala de cinema din zona zero a capitalei Banatului va fi profund renovată. Transformat în cinematograf de artă, acesta va fi administrat în cadrul reţelei Europa Cinemas. Primăria Timișoara, Institutul Francez din România, asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran,

Universitatea de Vest Timișoara

Miniştrii Educaţiei din şase ţări vin la Timişoara pentru discuţii cu specialiştii din China

La Timişoara, vineri şi sâmbătă, se vor afla miniştrii Educaţiei sau adjuncţii acestora din din din şase ţări est-europene. Pe 17 şi 18 mai ei vor lua parte la două conferinţe organizate de China în parteneriat cu ţările est-europene, în vederea găsirii celor mai bune posibilităţi de colaborare în domeniul educaţiei şi cel universitar. Prezenţă

Secții de votare

Atenţie, s-a schimbat locaţia pentru mai multe secţii de votare. Unele străzi sunt rearondate în noile locaţii

Primăria Timişoara a anunţat modificarea arondării unor străzi din oraş la secţiile de votare, înaintea alegerilor europarlamentare, faţă de locaţiile secţiilor tradiţionale, cunoscute de votanţi. De asemenea, a fost schimbată locaţia pentru o serie de secţii. Locaţiile cunoscute ale unor secţii de votare din Timişoara vor fi modificate la scrutinul pentru alegerea parlamentarilor români la

Salon Industrie Ușoară

Se pregăteşte ediţia de vară a Salonului Industriei Uşoare Timişoara

Timişorenii sunt aşteptaţi, la finalul acestei luni, la o nouă ediţie a Salonului Industriei Uşoare. Ediţia de vară va avea loc la Centrul Regional de Afaceri. Centrul Regional de Afaceri găzduiește, în perioada 22-26 mai 2019, ediția de vară a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit tradițional în rândul expozițiilor de profil din vestul țării organizat

Calea Bogdăneștilor, linii de tramvai

Se pregăteşte reabilitarea pentru zona Calea Bogdăneştilor

Primăria Timişoara va avea la dispoziţie 148 de milioane de lei pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură derulat în oraşul de pe Bega. Vorbim despre reabilitarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneştilor, un proiect amplu, care cuprinde şi numeroase lucrări conexe. Consilierii locali au avut pe masă, în cadrul ultimei şedinţe

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.