Patrulările polițiștilor locali în zona Traian, cunoscută pentru numărul mare de infracțiuni provocate în special de reprezentanții unei minorități, au continuat. Și cu folos, susțin polițiștii, numărul contravențiilor scăzând în ultima săptămână.
200 de „cultivatori” de ambrozie, amendați cu aproape 77.000 de euro
De la începutul anului, dar în special în perioada de vară, polițiștii locali au descoperit 200 de proprietari de terenuri care nu și-au cosit ambrozia. În total s-au dat amenzi în valoare de 356.000 de lei.
Zeci de rampe clandestine de gunoi, descoperite prin Timișoara cu ajutorul lui Big Brother
Doar în această lună polițiștii locali au descoperit 23 de rampe clandestine de deșeuri, aplicând tot atâtea sancțiuni. N-au scăpat de amenzi nici nesimțiții care aruncă resturi pe jos. În ajutorul polițiștilor locali au venit camerele de supraveghere amplasate în oraș. Polițiștii locali au continuat în ultima perioadă acțiunile privind respectarea legislației privind protecția mediului…
Hoață de buzunare, prinsă în Piața 700
Una dintre cele mai cunoscute hoațe de buzunare din Timișoara a ajuns pe mâna polițiștilor. Ea a fost văzută de mai mulți trecători în timp ce… buzunărea o bătrână, așa că au fost alertați oamenii legii.
Ca-n fundul grădinii: bătaie cu scândura în Complexul Studențesc
Un gorjean și un cărășean au ajuns pe mâna polițiștilor după ce s-au luat la bătaie, luni seară, în Complexul Studențesc. Este zona din oraș asupra căreia își concentrează atenția agenții în ultima vreme.
Pe unde se mai fumează iarbă la Timișoara: pe străzi și la… stadion
Polițiștii locali spun că, în ultimele zile, s-a înregistrat o „explozie” a cazurilor de oameni prinși cu substanțe ilegale în spații publice. S-a întâmplat asta până și pe stadion!
Se strică vremea. Cod galben de vânt, dar și ninsori la munte
Toamna își face simțită tot mai des prezența. Meteorologii nu au vești prea bune pentru următoarele zile.
Cod galben de ceață în Timiș și Arad
Se circulă în condiții speciale pe unele șosele din vestul țării. Până la ora 10 este în vigoare un cod galben de ceață care afectează parțial județele Arad și Timiș.
Bărbat prins cu pantalonii în vine lângă Parcul Copiilor din Timișoara
Ce-au mai găsit polițiștii locali prin parcurile din Timișoara? De exemplu, un obsedat sexual care își făcea „treaba” în apropierea unor locuri de joacă pentru copii. Bărbatul a primit o amendă de 1.000 de lei, maxim cât prevede legea.
Hotelul făcut scrum în Complex, amendat în trecut de pompieri
Hotelul care a luat foc în noaptea de joi spre vineri a fost amendat în 2016 de pompieri. Urmează să se stabilească acum dacă proprietarii lui au remediat neregulile pentru care au fost sancționați.
Hotel în flăcări, în Complexul Studențesc din Timișoara
Momente de groază în Complexul Studențesc din Timișoara. Aproape de miezul nopții, un hotel aflat foarte aproape de cămine a luat foc.
Sute de amenzi, în 2 săptămâni, pentru bizonii care blochează liniile de tramvai și pistele de biciclete
Șoferii din Timișoara blochează la greu liniile de tramvai, intrările în curți și pistele de biciclete. Aproape că nu există zi în care polițiștii locali să nu amendeze un conducător auto care și-a lăsat mașina unde i s-a năzărit, fără să-i pese. Numai de la începutul lunii octombrie au fost date în jur de 300 de amenzi.
Pieton ucis de o mașină lângă Becicherecu Mic
Neglijența i-a fost fatală. Un bărbat din Timiș și-a găsit sfârșitul în urma unui accident care s-a produs în această dimineață, pe DN6, în apropiere de Timișoara.
Mort de beat, fiul lui Miron Cozma a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat
A ratat virajul și s-a „plantat” cu mașina pe spațiul verde din mijlocul intersecției din Piața Bălcescu. Apoi a rupt-o la fugă. Este isprava unui șofer pe care polițiștii l-au găsit ulterior abia ținându-se pe picioare. Au avut atunci 2 suprize!
14 migranți ilegali, ajutați de 2 călăuze, prinși în Timișoara și în Timiș
O acțiune în forță a polițiștilor de frontieră timișeni efectuată în Timișoara a condus la descoperirea a 14 persoane care nu vorbeau limba română și care nu își puteau justifica prezența în municipiu.
Un motociclist și-a pierdut viața în Timiș după ce a intrat frontal într-un autoturism
Accident mortal în această dimineață, în localitatea Cărpiniș, situată pe drumul dintre Timișoara și localitatea de frontieră Jimbolia. Un motociclist în vârstă de 47 de ani și-a pierdut viața,
Colibe demolate în spatele Casei Tineretului / FOTO
Aproape 60 de tabere ilegale, în care locuiau oameni ai străzii, au fost desființate, în acest an, în Timișoara, de polițiștii locali. Ultima dintre ele a fost descoperită, zilele trecute, în spatele Casei Tineretului.
S-au bătut cu crengi în Complexul Studențesc, din cauza unei fete
Trei tineri s-au luat la bătaie, duminică seară, pe o alee din Complexul Studențesc. Totul, după ce unul dintre ei ar fi avut un comportament indecent față de o fată. Polițiștii locali au oprit disputa și au dat și o amendă.
Un băiat de 13 ani din Timișoara a dispărut de acasă. Dacă îl vedeți, sunați la 112 / UPDATE: Copilul este hoț!
Un puști de 13 ani din Timișoara a dispărut, la finele săptămânii trecute, de acasă. E căutat cu disperare acum de familie, care a cerut ajutorul polițiștilor. UPDATE: Băiatul este… hoț și a fost surprins în acțiune vara trecută, de camerele de supraveghere ale unui magazin.
Patronul de la Îngerii Galbeni, condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol
Judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara au dat sentința în cazul fostului patron al Îngerilor Galbeni, Răzvan Nedelcu. Găsit vinovat de viol și corupere sexuală a minorilor, acesta a primit o condamnare de 12 de ani de închisoare.