De la începutul anului, dar în special în perioada de vară, polițiștii locali au descoperit 200 de proprietari de terenuri care nu și-au cosit ambrozia. În total s-au dat amenzi în valoare de 356.000 de lei.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au aplicat, în ultima lună, 64 de sancțiuni, în valoare de 82.500 lei, proprietarilor de terenuri din Timișoara care nu au luat măsurile de igienizare și cosire a ambroziei. De la începutul anului, în special pe perioada de vară când au existat sesizări referitoare la existența plantelor alergene, polițiștii locali au aplicat un număr de 200 de sancțiuni în valoare de 356.000 lei pentru terenuri neîntreținute. Verificările pe această linie continuă, deoarece indiferent de sezon, proprietarii de terenuri trebuie să-și îngrijească proprietățile.
Potrivit unei hotărâri de consiliu local, persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora. De asemenea, trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă. Sancțiunile pentru nerespectarea acestor prevederi sunt între 1.500 și 2.500 lei.
Comentarii prin facebook