Mari și mici, timișenii sunt așteptați, până duminică, la o inedită expoziție în care vor putea vedea iepuri, porumbei, găini, rațe sau păuni. Aceasta are loc la Sânnicolae Mare, este cu participare internațională și a ajuns la ediția cu numărul opt.
Salutari din Fukushima, la FilmparaDE, de la Carturesti
Centrul Cultural German Timișoara vă așteaptă la o nouă proiecție din seria „FilmparaDE”. În ceainăria de la Cărturești va fi prezentat filmul „Salutări din Fukushima”, al regizoarei Doris Dörrie.
Magia continua la Merlin: urmeaza Festivalul de o zi / PROGRAM
Actori și artiști păpușari din Ungaria și Serbia, dar și de la Arad și Oradea vin, în această săptămână, la Timișoara, pentru un.. festival de o zi. Evenimentul este organizat de Teatrul pentru Copii și Tineri Merlin, care vă invită la patru spectacole speciale.
Lucian Varsandan este din nou directorul Teatrului German de Stat Timisoara
Patru luni și jumătate – atât a stat la București Lucian Vărșăndan, care a revenit la Teatrul German de Stat Timișoara. Ca secretar de stat la Ministerul Culturii, Vărșăndan a reușit, printre altele, să creeze un cadru legal pentru înființarea teatrului național de operetă.
Se cauta programatori voluntari pentru copii curiosi!
Ești programator? Se caută 100 de specialiști care să învețe copii curioși câte ceva despre coduri. MegaDojo Timișoara, cel mai mare eveniment de educație informală, va reuni peste 500 de participanți cu vârste între 7și 17 ani, care au nevoie de ajutor.
Asfalt de un milion de euro la Nitchidorf, pe bani de la guvern
Opt străzi, șapte kilometri de asfalt, nu mai puțin de un milion de euro, bani de la guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru comuna timișeană Nițchidorf, unde s-au încheiat, în sfârșit, lucrările. Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, speră ca PNDL să continue, după încheierea mandatului guvernului tehnocrat.
Bazin de inot ca-n filme la Generala 30 / FOTO
Bazinul de înot de la Școala Generală 30 a fost redeschis, după lucrări de reabilitare care au durat aproape 10 luni. Acesta poate fi închiriat, după terminarea orelor de curs, de oricine dorește să facă mișcare. Investiția a fost de peste 142.000 euro.
Zilele Culturii Austriece la Timişoara, la prima editie / PROGRAM
Un pic de istorie, un pic de rafinament, un pic de eleganță și un strop de modernitate – de asta vor avea parte timișorenii la Zilele Culturii Austriece, eveniment care va avea loc în premieră. Totul, în contextul proiectului „300 de ani de lumină”.
Craciun in HD, in avanpremiera la Timisoara, cu Andre Rieu
Ușor-ușor, lumea se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă, așa că un concert special nu poate fi decât binevenit. Spectacolul „André Rieu – Crăciunul cu André”, transmis prin satelit de la Maastricht, va putea fi văzut la Timișoara la jumătatea lui noiembrie.
Curtea Miracolelor, cu Peregrinii, in… Curtea cu castan
Curtea cu castan a Casei Artelor se transformă., vineri seară, în cea mai interesantă curte din Cetate. Aici va răsuna, din nou, muzică pentru domnițe și cavaleri, iar povești de demult vor prinde viață în acordurile Peregrinilor.
Unde veti putea vedea fetele candidatilor la parlamentare: 50 de panouri pentru lipit afise
În noaptea de joi, 10 noiembrie, spre vineri, 11 noiembrie, începe oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare. Timișorenii vor putea vedea fețele celor care le cer voturile în exact 50 de locuri din oraș, mai mult sau mai puțin centrale și la stradă.
Va place Schu…?, cu Razvan Suma și Horia Mihail
Violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Horia Mihail ajung, pe 11 noiembrie, la Timișoara, într-o oprire dintr-un turneu național aparte, plecat la drum pentru prima dată în urmă cu 10 ani. Va fi un program Schumann și Schubert.
Angajat sau freelancer? La Cariera in Ctrl, tinerii au aflat ce li se potriveste
Peste 400 de membri ai comunității creativ-digitale au avut parte, la Timișoara, de un eveniment care să le deschidă perspective mai largi în ceea ce privește cariera. „Carieră în Ctrl: Angajat vs Freelancer” a adus toate informaţiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul, ca freelancer sau ca angajat.
Incepe Saptamana PSI: toate raspunsurile pe care le cautai despre tine, la Carturesti / PROGRAM
La Timișoara începe o nouă ediție a Săptămânii PSI. Dacă v-ați întrebat vreodată care sunt motivele pentru care alegeți, la un moment dat, un partner, un anumit loc de muncă sau un anume curs în viață, ați putea primi, cu această ocazie, răspunsurile pe care le căutați. Se întâmplă la librăriile Cărturești.
SoNoRo: trei concerte de muzica de camera, despre muze si poezie / PROGRAM
Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo ajunge pentru a treia oară și la Timișoara. Pe 9 și 10 noiembrie sunt programate trei concerte speciale, la Biserica Millenium, la Cărturești Mercy și în Palatul Baroc. Timișorenii care iubesc acest gen de muzică mai trebuie să știe că accesul publicului va fi liber.
In Blascovici sunt asteptati oaspeti! E ruga, sunt si zilele cartierului
Veselie cât cuprinde la sfârșitul acestei săptămâni, în cartierul timișorean Blașcovici. Locuitorii acestuia, dar și oaspeții lor sunt invitați la joc și voie bună. Vor fi concerte, dar și o sărbătoare câmpenească.
Festivalul Filmului Francez, la a zecea editie la Timisoara / PROGRAM
Ediția aniversară a Festivalului Filmului Francez se desfășoară, în acest an, în perioada 2-13 noiembrie, în șapte orașe și propune publicului o experiență cinematografică inedită. La Timișoara, proiecțiile au loc în Aula Magna a UVT, între 3 și 6 noiembrie.
Timisoara va avea magazin Ikea
Retailerul suedez Ikea va deschide încă opt magazine în România până în 2025. Următorul va fi deschis tot în București, iar Timișoara intră și ea în planurile popularei mărci de mobilă și decorațiuni interioare.
46 de zboruri pe saptamana de la Timisoara la Bucuresti, in programul de iarna al AIT
La Aeroportul Internațional Timișoara a intrat în vigoare programul de iarnă al zborurilor, care va fi valabil până pe 25 martie 2017. Sunt aproape de două ori mai multe curse pe săptămână către București, dar și zboruri spre Cluj și Iași.
Sarbii cuceresc Timisoara: Zilele Culturii incep pe 30 octombrie
Timișoara se transformă, timp de o lună, într-o uriașă scenă care îi va avea în centru pe artiștii sârbi. Zilele Culturii Sârbe este un proiect cultural de amploare, ajuns la ediția cu numărul 11.