A fost prima zi de Rock la Mureș, o nouă ediție din resuscitatul festival de la Periam Port. Publicul a început să vină la festival, iar cei care apreciază acest gen de muzică își fac loc în agendă în fiecare an pentru a veni în Timiș. Formația americană Ministry a încălzit atmosfera, vineri seara, la…
Distracție pe cinste la prima seară de Diskoteka. Ploaia a fost ingredientul secret în magia festivalului / FOTO
Ploaia nu i-a oprit pe cei care au venit la Diskoteka, în prima seară de festival, să se distreze. Stadionul „Dan Păltinișanu” a vibrat vineri la energia spectatorilor și a artiștilor. A fost o seară magică. Urmează alte două, iar timpul nu este un impediment, oricare ar fi el. Au fost pe scenă artiști din…
Experiențe muzicale franceze la Gărâna Jazz Festival
Două luni ne mai despart de ediţia cu numărul 23 al Festivalului de Jazz de la Gărâna. Programul din acest an găzduiește un eveniment inedit din cadrul sezonului România-Franța 2019: France Jazz Meeting. Sâmbătă, pe 13 iulie, publicul din Poiana Lupului va putea descoperi jazz francez, în trei formule originale: Renaud Garcia-Fons & Dorantes, Jacky…
Aeroportul Internaţional Timişoara are programate în 2019 venituri de peste cinci milioane de lei
Veniturile Aeroportului Internaţional Timişoara vor creşte în acest an cu şase procente, se arată în proiectul de buget depus spre dezbatere la Ministerul Transporturilor. Estimările realizate se referă la realizarea unui profit net de peste cinci milioane de lei. 2019 va fi unul bun pentru Aeroportul Internaţional Timişoara. Bugetul de venituri şi cheltuieli prognozat pentru…
La Mulți Ani, 2019!
A mai trecut un an, cu bune și rele, pe care l-am petrecut în mare măsură împreună. Vă mulțumim pentru că ați fost alături, fiindcă fără voi, deBanat.ro, nu ar fi existat! Vă dorim un An Nou plin de bucurii și de realizări de tot felul. Să aveți parte de fericire și multă sănătate, iar…