C9. Ghiroda bate în derby Poli cu două goluri în prelungiri. Peciu se impune clar la Șag

Interes mare la meciurile din etapa a 8-a din C9 cu spectatori mulți, așteptări mari și ceva fotbal jucat cu calitate și ambiție.

La Ghiroda, echipa locală a întâlnit Politehnica Timișoara, iar meciul a fost nebun. Trupa viola a condus printr-un gol marca de Istratie din penalty în prima repriyă până în minutul 90. În prelungiri, gazdele au avut timp să înscrie de două ori prin Petrișor Jichici și să întoarcă soarta partidei. Așadar, victorie pentru Ghiroda cu 2-1, însă ambele echipe sunt la ani distanță de fotbalul ce îl prestau în urmă cu un deceniu când se întâlneau în Divizia D.

Într-un alt fost duel de Liga 4, care acum s-a jucat în premieră în eșalonul al treilea, Șagul, formația timișeană care a dezamăgit cel mai mult până acum a fost învinsă și de vecina din Peciu Nou, liderul campionatului. A fost un categoric 0-3 pentru vizitatori.

La Periam, Avântul a pierdut toate punctele în partida cu Viitorul Arad, 1-2, în timp ce Pecica rămâne în spatele Peciului, 1-0 cu Băile Felix.

Sâmbătă se joacă ultima partidă a rundei, Lupeni – Cermei.

În acest moment, Peciu este prima cu 19 puncte, urmează Pecica cu 17 și Ghiroda cu 13.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dutu a spus: (octombrie 18th, 2024 at 18:07 )

Vai de steaua noastra. Ne bat toti satenii dar ai mei au ifose de champions league.
Drukeria a distrus fotbalul timisorean

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7

CSM Lugoj se impune la București, pe terenul Rapidului, și termină sezonul pe locul 7. Seria s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei jocuri, iar bănățencele s-au impus și acasă, câștigând astfel întâlnirea cu 2-0 la general. Partida de la București a fost palpitantă! Giuleștencele au câștigat, în prelungiri, primul set, 26-24, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 26 aprilie, în jurul orei 13:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de panică la un bloc turn de pe Gheorghe Lazăr! Incendiu de apartament și zeci de persoane autoevacuate
Consiliul Județean Timiș ne arată că nu doar la Timișoara se curăță carosabilul. La finalul acestei săptămâni a ajuns la rând drumul care duce spre Aeroportul Internațional Timișoara. S-a dat ”cu mopul” mecanizat pe drumul care duce la principala poartă aeriană din Banat. Administrația județeană a anunțat că s-a intervenit, pe timp de noapte pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a măturat și spălat mecanizat drumul spre Aeroportul Timișoara/VIDEO
Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO
O treime din locuitorii județului Timiș au beneficiat, în medie anul trecut, de o prestație de natură socială, arată datele cuantificate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Sumele plătite au fost de peste un miliard de lei. Astfel, drepturile de natură socială au fost în cuantum de 1.170.557.302 lei, ceea ce înseamnă 97.546.442...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În anul 2025, în Timiș s-au efectuat prestații de natură socială de 1,1 miliarde de lei
Sâmbătă, 25 aprilie,  inima Banatului a bătut cu putere în capitala Europei. O mare delegaţie a judeţului Timiş a fost prezentă la festivalul Arthis Fest – Primăvară Culturală din Bruxelles, un eveniment care celebrează tradiția și frumosul. Din delegaţie a făscut parte şi Ansamblul „Cununa Timișului”  din Ghiroda, care a dus la Bruxelles prospețimea jocurilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda a dus  mândria bănățeană la Bruxelles
Primarul Timişoraei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, le aminteşte “suveraniştilor” intoxicaţi de propaganda Kremlinului că, în timp ce de la Bruxelles România a primt 100 de miliarde de euro pentru a construi spitale, şcoli sau autostrăzi, din Rusia ne-au venit până acum doar… drone. El spune despre cei care nu pot rosti cuvântul „Rusia”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre diferenţa dintre Est şi Vest: De la Bruxelles au venit 100 de miliarde de euro, din Rusia… 44 de drone
CSM Lugoj se impune la București, pe terenul Rapidului, și termină sezonul pe locul 7. Seria s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei jocuri, iar bănățencele s-au impus și acasă, câștigând astfel întâlnirea cu 2-0 la general. Partida de la București a fost palpitantă! Giuleștencele au câștigat, în prelungiri, primul set, 26-24, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7
Schimbările din piața muncii din ultimii ani au adus în prim-plan nevoia de adaptare rapidă și de dezvoltare continuă a competențelor. Tot mai mulți angajați și angajatori caută soluții concrete pentru a ține pasul cu aceste transformări, iar formarea profesională devine un instrument esențial în acest proces. În acest context, Fundația Româno-Germană de Pregătire și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu Arad – investiția în oameni, dezvoltarea competențelor, viitorul comunității
Când își dorești puțin, puțin primești. Poli a jucat slab și la Tășnad și se părea că va câștiga din nou chinuit, ca în celelalte partide din play-off, dar iată că imprevizibilul s-a produs, iar trupa viola a pierdut două puncte mari în județul Satu Mare. Duelul de pe arena Unirea a început echilibrat, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ardelean ne-a dat, Ardelean ne-a luat! Arbitrul din Arad a stabilit scorul final în meciul dintre Tășnad și Politehnica
Concurs care ne amintește că oamenii din trecut au fost cu gândul la un viitor în care tehnologia să aducă plus valoare omenirii. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara a premiat, în 23 aprilie 2026, pe cei mai buni reprezentanți ai tinerei generații de pasionați de tehnologie, în cadrul celei de-a treia ediții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când trecutul se împletește perfect cu viitorul! Idei ale lui Leonardo da Vinci, readuse la viață într-un eveniment special organizat sub egida UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.