Două autoturisme s-au ciocnit frontal în această dimineață, după ce un șofer intrat în depășire a pierdut controlul volanului după ce a intrat în depășire. Incidentul a avut loc pe strada Grigore Alexandrescu din Timișoara, zona Mehala. Șoferul în vârstă de 32 de ani venea dinspre strada Cloșca, atunci când s-a tamponat cu un autoturism…
Prinși cu ușa de ANI, useriștii au descoperit și ei un pesedist care „a furat” puțin
Impresionantă păcăleala în care au căzut doi lideri USR din Timișoara pe tema incompatibilităților constatate de ANI la sesizarea unor cetățeni indignați. Ce avem noi aici? Avem un partid care a propăvăduit curățenia morală în administrație și politică și care astăzi riscă să eșueze în boxa acuzaților, cu sentințe date pentru cazuri de incompatibilitate specifice…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Conservatorismul în România. Cu costiță sau cârnăciori?
Avem de toate în politica românească, iar când ne activăm simțul critic vom fi mulți care să zicem că această clasă politică este o reprezentare a societății. În mare, așa este. Avem oameni decenți în poporul ăsta? Avem, dar avem și parlamentari decenți. Nu-i vedem, pentru că de cele mai multe ori nu decența atrage…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun
Dacă îți dorești să petreci o zi de vară în mijlocul naturii, printre livezi, legume proaspăt culese și preparate gătite cu grijă, producătorul local Dintre Dealuri te invită sâmbătă, 11 iulie, la Brunch-ul verii în grădină, un eveniment care promite să aducă împreună gusturile autentice ale Banatului, oameni pasionați de agricultura locală și experiențe culinare…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă:
- HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
- Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
- Femeile care transformă credința în faptă: misiunea Societății Femeilor Creștin – Ortodoxe din Timișoara