Arhiva pentru eticheta: adoptii

Timisorenii incearca sa scape de caini, nu sa-i adune!

Timisorenii incearca sa scape de caini, nu sa-i adune!

Numărul câinilor adoptați în Timișoara este un mister. El variază între 300 și 500, depinde pe cine întrebi. Procedura de adopție este foarte simplă, dar, conform declarațiilor oficiale, timișorenii nu se prea înghesuie să ia acasă câini fără pedigree. Autorităţile locale aşteaptă publicarea, în Monitorul Oficial, a Legii eutanasierii, pentru a o putea pune ulterior în practică. Până atunci, la Danyflor va avea loc Ziua Porților Deschise.

Targ de adoptii canine

Sâmbătă, între orele 10 și 12,30, în Parcul Carmen Sylva, are loc al cincilea târg de adopţii canine din acest an organizat de Primăria Timişoara, prin Direcţia de Mediu. Alți 20 de câini deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate, dornici de afecţiune, vor aştepta nerăbdători noii stăpâni. Târgurile de adopţii canine organizate

Ziua Internationala a Animalelor

Primăria Timişoara, prin Direcţia de Mediu, societatea Danyflor și Asociaţia Ecovet vă invită să participaţi la acţiunea organizată sub deviza „Şi mie îmi stă bine în lesă – Ia-mă acasă!“. Aceasta este prilejuită de Ziua Internaţională a Animalelor.

Targ de adoptii canine

Timişorenii sunt așteptați sâmbătă, în parcul Bucovina, la un nou târg de adopţii canine organizat în acest an de primărie. Între orele 10 și 12, 20 de căței deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate își vor aştepta nerăbdători noii stăpâni. Este cel de-al treilea târg de adopţii canine din acest an organizat de

Targ de adoptii canine la Padurice

Primăria Timişoara organizează un nou târg de adopţii canine, după ce evenimentul programat pentru data de 30 iulie a fost anulat din cauza vremii nefavorabile. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 august, în Parcul Pădurice, zona situată pe str. Uranus, între orele 10 şi 12.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.