Sâmbătă dimineață, timișorenii iubitori de animale sunt invitați la cel de-al doilea târg de adopții canine din 2012. Evenimentul are loc în parcul Carmen Sylva.
În parcul Carmen Sylva, între orele 10 și 12, se va desfășura la al doilea târg de adopţii canine din acest an, organizat de Direcția de Mediu a PMT. Vor fi acolo 20 de căței deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate.
Târgurile de adopţii canine se desfășoară sub deviza „Şi mie îmi stă bine în lesă!”. Ele vor avea loc, în continuare, de două ori pe lună, în scopul promovării adopţiilor şi a creşterii responsabile a animalelor de companie.
Comentarii prin facebook