Viceprimarul Ruben Lațcău a declarat ieri în cadrul dezbaterii publice privind noul regulament de parcare din Timișoara că locuitorii din „suburbia” Moșnița trebuie să înțeleagă că, „nu pot sta la o casă mai ieftină ca la Timișoara și cu avantajele de a locui în Timișoara” și că este „o problemă uriașă în trafic în fiecare…
Proteasa îi răspunde lui Lațcău, pe tema SMTT: ”Se plânge că nu mai poate gestiona SMTT-ul”
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, se arată surprins că numele său a fost folosit de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, într-o ”ieșire nervoasă”, pe tema schimbării stratutului SMTT. Proteasa spune că problema e că Lațcău se plânge că nu mai poate gestiona SMTT și că în acest moment cursele cu autobuze de la STPT au…
Construcția la noul centru de legume și fructe al CJT, de la Tomnatic, e blocată. Dobra vrea amănunte, Proteasa explică
Unul dintre proiectele de suflet lăsate în urma sa de fostul șef al administrației județene din Timiș, Călin Dobra, este centrul de legume și fructe de la Tomnatic. Deocamdată acest proiect nu a demarat efectiv, deși contractul de proiectare a fost semnat în luna octombrie, iar ”autorul” se întreabă de ce nu s-a făcut nimic.…
Consilierii județeni se vor transpune în lumea digitală, cu un nou regulament
Consilierii județeni vor putea scăpa de obligația de a fi prezenți și fizic la ședințele de plen ale instituției. Pandemia i-a învățat că pot participa la ședințe și în sistem online, la fel de bine, așa că la proxima ședință de plen vor avea de votat un regulament nou, care va permite și prezența electronică…
Consilierii județeni timișeni au primit legitimații oficiale cu stema României, greșit imprimată
Legitimațiile de serviciu ale consilierilor județeni timișeni au probleme…heraldice. Stema României, imprimată pe documentul de identitate, are probleme, fiind neconformă. Din păcate, situația se repetă, la fel s-a întâmplat și cu precedentele legitimații. Designul stemei României folosită la realizarea legitimațiilor cu care consilierii județeni se identifică este greșit, atrage atenția Ioan Sorincău, ales din partea…
Fostul Zambara chiar se transformă în centru cultural. Terasele înierbate de pe Bastion vor deveni, în viitor, pietonale/Foto
Complexul Bastion din Timișoara va avea parte de o strategie nouă de dezvoltare, cu reguli mult mai clare, cu activitate mult mai orientată spre cultură și, în perspectivă, terasele înierbate de pe complex, zone pietonale. Academia Română, asociații, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean și Primăriei Municipiului Timișoara, membri ai aparatului de specialitate al CJ,…
Rețetele tradiționale de mâncare bănățeană ajung în meniurile restaurantelor din Timișoara/FOTO
Mâncarea tradițională bănățeană va fi mai aproape de turiștii care vor vizita Timișoara. Sunt deja 12 restaurante din oraș, care au fost interesate de rețete și din această săptămână vom găsi alături de specialitățile internaționale și cele din pusta vestului României. Colăcei, păturata pe crumpi, zupă de găină, crumpi prăjiți în tipsie, carne de pui…
CJ Timiș vrea să schimbe total activitatea ”inertă” de la Bastionul Therezia din Timișoara
Consiliul Județean Timiș pregătește o adevărată revoluție în activitatea desfășurată la Bastionul Therezia. Pe lângă banii investiți în reparații, instituția vrea să schimbe total programul de aici, de la unul clasic de bugetar, de la ora 8.00 la 16.00, la unul în care ușile sunt deschise pentru turiști și vizitatori, în toate cele șapte zile…
Liberalii din administrația din Timiș au ieșit la terase, în ”libertate”/FOTO
Liberalii din conducerea instituțiilor publice din Timiș și Timișoara au ieșit, chiar din prima zi de ”libertate”, la terasele din centrul orașului. Viceprimarul Timișoarei, dar și președintele și vicepreședintele CJ Timiș, au ieșit la un citro imediat ce carantina orașului a fost eliminată și terasele exterioare ale cafenelelor au fost redeschise. S-a certat cu șefii…
Conducere nouă la Asociația pentru Promovarea Turismului Timiș. Alexandru Proteasa este noul preşedinte
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, a devenit noul șef al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș. Reprezentantul comunei Tomești va fi vicepreședinte. Schimbare la vârful Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT), aflată sub coordonarea Consiliului Județean. Începând de vineri, organizația are un nou for de conducere. Vicepreședintele CJ Alexandru…
Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, infectat cu coronavirus
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, a anunțat că a contactat noul coronavirus. El are doar simptomele clasice, intră în carantină, dar speră să poată să lucreze în continuare. Proteasa spune că era programat marți la vaccinare, dar că momentan nu va mai urma această procedură medicală. ”Astăzi, am fost diagnosticat cu virusul Covid 19,…
CJ Timiș are, în sfârșit, vicepreședinți: Cristian Moș – USR PLUS și Alexandru Proteasa – PNL
Noii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş au fost aleși, astăzi, la Timișoara, într-o ședință extraordinară, după ce PNL și USR PLUS au ajuns, în sfârșit, la o înțelegere privind constituirea majorității la CJ Timiș. Noii vicepreședinți ai CJ Timiș sunt Cristian Moş, din partea USR PLUS, şi Alexandru Proteasa – PNL. Votul a fost secret,…
E oficial, Alexandru Proteasa este propunerea PNL Timiş pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean
Biroul Permanent Judeţean al PNL Timiş a oficializat, în această seară, un lucru care era cunoscut de mai mult timp. Este vorba de nominalizarea consilierului judeţean Alexandru Proteasa pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Timiş. Întrunit în această seară, BPJ al PNL Timiș a votat ca Alexandru Proteasa să fie propunerea filialei pentru funcția de…
Gerald Simonis, candidat independent la Primăria Moşniţa Nouă: De ce se asfaltează străzi în câmp, iar moşniţenii stau în noroaie (P) (Foto)
În timp ce şapte din zece moşniteni stau în noroaie, primarul Bucur propune asfaltări în câmp pentru un grup de interese controlat de Proteasa. Au trecut două săptămâni de când am facut această dezvăluire şocantă, iar atunci v-am promis documente şi dovezi. Am întârziat pentru că am vrut să documentez foarte bine acest subiect, spre…
Mosnita Noua, alternativa tot mai cautata de cei care vor sa se mute la casa
În Moșnița Nouă se ridică tot mai multe locuințe, iar numărul de construcţii finalizate şi intabulate în ultimii ani a crescut permanent. Cumpărătorii de terenuri ori de locuințe se reorientează puternic spre această comună datorită prețurilor accesibile și conexiunilor rutiere facile cu Timișoara, dar și datorită respectării, de către administrația locală, a reglementărilor urbanistice.