CFR Călători anunță că, urmare întreruperii circulaţiei feroviare pe secţia Băile Herculane – Caransebeş, din cauza deraierii unor vagoane de marfă între staţiile Vălişoara – Valea Timişului, o parte din trenurile de călători circulă pe rută ocolitoare până la redeschiderea liniei, iar la unele se realizează transbordarea pasagerilor cu mijloace auto.
Anularea tramvaiului 6 in vacanta de vara ar putea fi… anulata!
Tramvaiul de pe linia 6, anunțat ca suspendat pe perioada vacanței de vară de către RATT, ar putea circula totuși în continuare. Asta, după ce primarul Nicolae Robu a fost sesizat de Facebook de timșorenii nemulțumiți de decizia luată de regia de transport.
Amnistie fiscala de 38.000 de euro la Primaria Timisoara
Contribuabilii care au datorii de până la 40 de lei față de bugetul local vor fi iertați și în acest an de primărie. Un proiect care prevede anularea obligațiilor fiscale atât de mici se va afla marți pe ordinea de vot a plenului CL. Cea mai mică restanță este de… 18 bani!
Nu mai vin Al Bano si Ricchi e Poveri! Concertul a fost anulat
Spectacolul „Una festa italiana”, cu Al Bano și Ricchi e Poveri, care ar fi trebuit să aibă loc pe 12 iunie, a fost anulat. El va fi reprogramat la toamnă, susțin organizatorii, care dau vina pe vreme. Concertul era anunțat pe stadion, dar va avea loc, dacă va avea loc, în sală. Cei care au cumpărat deja bilete își vor primi banii înapoi.
O, ce veste minunata pentru traseisti s-arata!
Indiscutabil, una dintre cele mai mari golănii legislative din ultimii 25 de ani a fost celebra OUG 55 privind unda verde la vagabondaj politic dată pentru aleșii locali. Ei bine, acum, parlamentul le va face cadou traseiștilor ceea ce își doreau cel mai mult, adică revenirea la matcă.
La Timisoara nu mai curge apa sfintita la robinete
Timp de mai mulți ani, la Timișoara, de Bobotează, a fost sfințită apa care „pleca” spre robinetele consumatorilor. În 2013 însă, conducerea Aquatim a decis să renunțe la acest obicei, care n-a fost reluat nici de această dată. Totul, pentru a evita reacțiile negative.
Consilierul local Flavius Boncea si-a anulat votul si l-a postat pe Facebook
În rândul alegătorilor care au făcut poze în cabina de vot se află și consilierul local Flavius Boncea. Acesta și-a anulat votul și a preferat să lase un mesaj pe buletinul de vot, respectiv un citat din Corneliu Coposu.
99%, Victor Ponta nu mai vine joi la Timisoara
Cei care așteptau vizita candidatului PSD la președinția României, Victor Ponta, la Timișoara vor fi foarte dezamăgiți Deși a fost întocmit, neoficial, un program care nu includea totuși întâlniri cu alegătorii, Ponta se pare că a renunțat la acestă deplasare. La Timișoara vor ajunge, în schimb, miniștrii Nicolae Bănicioiu și Daniel Constantin.
Robu i-a „stricat” lui Stoia aniversarea de un an de mandat
La un an de când a fost instalat în funcția de viceprimar, social-democratul Traian Stoia și-a anulat brusc, vineri, conferința de presă și a plecat val-vârtej din instituție. Cu doar 20 de minute înainte de începerea acesteia, primarul Nicolae Robu anunțase că vrea să facă un anunț foarte important și nu ajunge la întâlnirea programată la sediul PNL. A ajuns în cele din urmă, dar nu înainte de a-i strica ploile colegului de alianță.
Stoia: Avem sanse de 100% pentru a recupera Cinema Studio
Cinematograful Studio ar putea ajunge, în cele din urmă, la primărie. Municipalitatea va deschide proces pentru anularea tranzacției făcute de RADEF, după ce s-a constatat că aceasta a inclus și terenul pe care se află clădirea.
Prietenii virtuali ai lui Robu au decis: Primaria NU trebuie sa respecte legea!
Primarul Nicolae Robu a mai stabilit o premieră: a hotărât, pe Facebook, ca legea se respectă doar selectiv. După ce a inițiat un sondaj pe rețeaua de socializare, a ajuns la concluzia că peste 1.000 de prieteni virtuali ai săi sunt mai tari decât viceprimarul Traian Stoia și Poliția Locală. În consecință, Robu va anula deciziile de închidere pe 30 de zile a patru cluburi.
Pro Democratia cere oficial anularea hotararii privind sterilizarea cainilor
Clubul Timișoara al Asociației Pro Democrația trimite, duminică, prin fax, către consiliul local, textul plângerii prealabile prin care solicită revocarea HCL privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu și fără stăpân și a animalelor de companie.
Doar un singur spectacol cu „Spargatorul de nuci”
Balerinii Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg aduc, marți seară, la Timișoara, „Spărgătorul de nuci”. Vestea proastă este că, deși iniţial fuseseră prevăzute două reprezentaţii, nu va putea fi pus în scenă decât un singur spectacol.
- 1
- 2