Arhiva pentru eticheta: armare

Șantierul de pe A1, Margina – Holdea, a ajuns la 68 la sută din total

Șantierul de pe A1, Margina – Holdea, a ajuns la 68 la sută din total

Lucrările efectuate de cei doi constructori care se ocupă de realizarea porțiunii lipsă, dintre Margina și Holdea, din autostrada A1 avansează cu construcția. Astfel, stadiul fizic al lucrărilor pentru sectorul menționat a ajuns la aproape 68%. Conform celor de la DRDP Timișoara, la Tunelul 1, ambele galerii au fost străpunse, acestea având lungimea de 415

Top