Arhiva pentru eticheta: bezna

Bezna la mall! De Ora Pamantului

Bezna la mall! De Ora Pamantului

Iulius Mall stinge, timp de o oră, toate luminile ornamentale şi siglele luminoase amplasate pe faţade. Astfel, va fi beznă în intervalul 20.30 – 21.30. Centrul comercial se alătură astfel campaniei „Ora Pământului”, care se desfăşoară, în acest an, sub sloganul „Dăruieşte naturii din energia ta”.

Pe strazi e bezna, Enel spune ca media de intuneric in 2016 a fost de 17 minute

Aproape în fiecare seară, în cel puțin câte o zonă din Timișoara, bezna pune stăpânire ore în șir pe străzi. Cu toate acestea, Enel Distribuție Banat susține că face investiții importante în rețeaua de distribuție, iar durata medie a întreruperilor e în continuă scădere. În primele două luni ale anului, în Timișoara, aceasta a fost de sub 17 minute! Chiar în seara în care Enel ne-a comunicat aceste date, zonele Soarelui, Girocului și Bălcescu erau în… întuneric.

Mai rau decat cu Enel nu se poate! Primaria ar putea rezilia contractul

Cu bezna instalată frecvent pe străzile Timișoarei, primarul Nicolae Robu a anunțat că se gândește să rezilieze contractul cu Enel. Acesta a fost prelungit deja de două ori în timpul mandatului lui Robu, cu reduceri oferite de furnizor, negociate, până acum, de viceprimarul Traian Stoia. Anul trecut, PMT a plătit, pentru iluminatul stradal, 1.7 milioane de euro.

Bezna de pe strazile Timisoarei, platita cu doua milioane de euro in 2014!

Primăria Timișoara nu se numără printre „recordmenele” ultimilor doi ani în ceea ce privește plata iluminatului public. La fel de adevărat este însă că, în același interval, pe străzile orașului de pe Bega se instalează, din ce în ce mai frecvent, bezna. Plătită din buzunarele contribuabililor.

130 de ani de iluminat stradal electric in Timisoara, tot cu pene de la Enel

Timișoara se pregătește să-și celebreze una dintre multele sale premiere. Pe 12 noiembrie 1884, orașul de pe Bega devenea primul din Europa cu iluminat stradal electric. 130 de ani mai târziu, penele de curent sunt o obișnuință pentru timișoreni, dar primarul Nicolae Robu spune că se lucrează la… retehnologizare.

„Cadou” de la Enel: Bezna, de la mall la Sag!

Enel „celebrează” în stil mare semnarea unui nou contract cu Primăria Timișoara. Pentru a marca acest eveniment, furnizorul de energie electrică le-a făcut timișorenilor o nouă surpriză duminică seară. A lăsat din nou în beznă mai bine de jumătate de oraș, cel puțin pe traseul Mall – str. Circumvalațiunii – Gara de Nord – Calea Șagului.

Enel va continua sa le dea… bezna timisorenilor

Nicio șansă să scăpăm de penele de curent devenite o obișnuință pe străzile Timișoarei. Primăria continuă contractul cu Enel, care ar fi urmat să expire la finele lunii iulie. Viceprimarul Traian Stoia spune că în urma negocierilor s-a obținut o nouă reducere de preț, dar nu și garanția că avariile se vor împuțina.

La Timisoara, Enel da bezna pe strazi si arta pe transformatoare

Străzile din Timișoara sunt în beznă, prin rotație, în fiecare seară, iar Enel dedică „primului oraş iluminat electric din Europa Continentală” un… post de transformare desenat de un foarte talentat artist local. Asta, în timp ce autoritățile locale reclamă serviciile extrem de proaste ale companiei.

stpt

Seara de seara, Enel da bezna timisorenilor

Timișoara a fost primul oraș iluminat electric, iar la aniversarea a 149 de ani de la acel moment, Enel le-ar putea face timișorenilor cadou, cu această ocazie, o nouă… pană de curent! Furnizorul de energie electrică a semnat în vară un contract cu PMT, pe o sumă mai mică decât cel anterior, iar bezna s-a înstăpânit pe străzile orașului de pe Bega.

Enel, furnizorul de bezna al Timisoarei, incearca sa ia mai multi bani de la primarie!

Timișorenii au parte, în fiecare seară, de ore întregi de beznă pe străzi, în diferite cartiere ale orașului. După ce s-a văzut cu sacii în căruță și a încheiat un nou contract cu primăria, Enel continuă să trateze cu nesimțire plătitorii de facturi. Oferă, în schimb, promisiuni că va rezolva rapid penele de curent! Primăria e legată de mâini și de picioare în acest caz și nu poate aștepta decât ca Enel să se țină de cuvânt.

Robu a declarat oficial razboi penelor de curent ale Enel

Primăria Timișoara va încheia un nou contract cu Enel, pentru furnizarea energiei electrice. Desele întreruperi și bezna care domnește, în fiecare seară, pe multe străzi din oraș, uneori chiar și în Piața Victoriei, au dus la introducerea unei noi clauze care obligă Enel să intervină imediat, nu în… 24 de ore!

Top