Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în…
Pandemia e pe sfârşite, reîncepe lupta pentru Timişoara. Cum stau candidaţii
Sfârşitul pandemiei de coronavirus pare să fie tot mai apropiat şi, încet-încet, se face revenirea la viaţa cotidiană, chiar dacă nu va mai fi ca înainte. Iar această viaţă cotidiană înseamnă şi apropierea alegerilor locale, implicit alegerea primarilor. Cât de apropiate vor fi aceste alegeri, va decide însă tot Curtea Constituţională, aşa cum s-a mai…
Dan Barna, la dezbaterea finală din competiţia internă a USR pentru Primăria Timişoara
Cei patru candidaţi USR înscrişi în competiţia internă pentru stabilirea candidatului la Primăria Timişoara se vor întâlni din nou marţi, 16 iulie, cu timişorenii care doresc să-i cunoască şi să le pună întrebări. Este a doua şi ultima dezbatere de acest gen, la ea urmând să participe şi preşedintele USR, Dan Barna.