Sfârşitul pandemiei de coronavirus pare să fie tot mai apropiat şi, încet-încet, se face revenirea la viaţa cotidiană, chiar dacă nu va mai fi ca înainte. Iar această viaţă cotidiană înseamnă şi apropierea alegerilor locale, implicit alegerea primarilor.
Cât de apropiate vor fi aceste alegeri, va decide însă tot Curtea Constituţională, aşa cum s-a mai întâmplat în alte multe cazuri. Mai exact, CCR va hotărî dacă data alegerilor va fi stabilită de guvern, cum a fost până acum, sau de parlament, cum vrea PSD. Aflat într-un proces de erodare continuă, PNL vrea ca alegerile să aibă loc cât mai repede, premierul Ludovic Orban avansând ca termene finalul lunii septembrie sau începutul lui octombrie. În schimb, PSD-ul ar vrea să le amâne cât mai mult, eventual chiar la anul, contând pe aceeaşi erodare a liberalilor. Trebuie totuşi spus aici că există şi în PSD voci care şi-ar dori scrutinul la final de septembrie.
În privinţa alegerilor, aparent paradoxal, perioadele de stare de urgenţă, ulterior de alertă au avantajat primarii în funcţie, cu condiţia să nu fi făcut gafe enorme. Iar atâta timp cât deciziile importante s-au luat la Bucureşti, iar edilii trebuiau doar să le pună în practică pe partea lor de competenţă, era şi greu să faci multe erori. În această perioadă primarii au avut expunere, au avut vizibilitate. Iar dacă ne referim la Timişoara, vorbim de Nicolae Robu. Că mai bine de o jumătate din timpul în care a fost singur „pe piaţă” şi-a pierdut-o certându-se cu „haterii” care nu-i împărtăşesc viziunile e o altă discuţie.
Ceilalţi candidaţi s-au aflat într-o situaţie destul de ingrată în această perioadă. Dacă ar fi ieşit în public cu unele probleme administrative, exista un risc foarte mare să fie acuzaţi că fac politică, în vreme de criză: „Ţara arde, iar ăştia se piaptănă”. Nu mai discut de ieşiri în teritoriu, discuţii cu oamenii, anunţarea unor proiecte, toate aproape imposibile într-o perioadă în care s-a discutat doar de coronavirus.
În schimb, Robu, sub pretextul că este în prima linie a luptei cu „covidul” a putut să-şi facă în continuare campanie electorală, fără nicio problemă, inclusiv să se laude cu tot felul de proiecte. Prin urmare, şi nu doar din cauza pandemiei, Robu intră cu prima şansă în alegeri. Ca primar în funcţie un atu îl are şi fiindcă acestea se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin. Şi da, nu poţi să spui că nu a făcut nimic. A făcut lucruri, în general pentru electoratul conservator, îmbătrânit şi cu pretenţii mici spre foarte mici, într-un cuvânt, mai PSD-ist de felul lui. De altfel, de acolo îşi trage şi Robu seva electorală. Respectiv a mai asfaltat câte un drum, a mai deschis câte un parc, a mai făcut un trotuar, adică lucruri pe care le aştepţi de la un primar de comună. În privinţa marilor proiecte, Robu a rămas într-o relaţie destul de confuză cu realitatea. Adică el se tot laudă cu acestea, dar ele se încăpăţânează de-a fi sublime şi a lipsi cu desăvârşire. Asta ca să nu mai vorbesc de aşa-zisele sale realizări, pentru care şi-ar dori statui în toate cartierele.
Principalul său contracandidat, oricât s-ar supăra ceilalţi competitori, rămâne Dominic Fritz (USR-PLUS). Pentru el a fost însă o perioadă extrem de dificilă. Începuse să bată la pas Timişoara, dar criza medicală l-a oprit. A fost destul de activ pe online, dar asta nu este deloc suficient, mai ales într-o competiţie pentru o primărie, mai ales că edilul în funcţie nu avea nicio restricţie. Pentru Fritz vine o perioadă în care va fi obligat să iasă din casă, să ia iar la pas tot oraşul. Şi nu doar el, ci şi cei din jurul lui. Iar dacă Fritz şi USR vor putea să atragă la vot toţi timişorenii care au fost la urne la europarlamentarele din urmă cu un an, are şanse reale.
Oficial PSD nu are candidat la primărie, dar aproape sigur va merge pe mâna veşnicului competitor, fostul viceprimar PNŢCD (ce ironie!) Adrian Orza. Acesta intră în cursă pentru a treia oară, numai că trendul a fost descendent: locul II şi 23,4% în 2012, 7,23% şi locul III în 2016, când a candidat însă ca „independent”. Foarte probabil Orza va avea în spate şi ALDE, dar şi pe prietenul său Marian Cucşa, plecat de la Tăriceanu în microscopicul partid Forţa Naţională. În perioada de pandemie, Orza a vut câteva ieşiri, destul de dezlânate, asemănătoare însă poziţiei sale de struţo-cămilă pesedisto-ţărăniste.
Plecat din PSD, fostul manager al Spitalului Judeţean Marius Craina va candida pentru Pro România. Faţă de alţi competitori, în această perioadă de criză el a avut o oarecare vizibilitate, datorită „jobului” de director la Maternitatea Bega, unde au fost vindecate mai multe mămici, dar şi copiii lor. Craina este binecunoscut în Timişoara ca „băiat fain”, cu completarea multora „păcat că-i PSD-ist”. Oricum, un câştig pentru Pro România.
Aici ar interveni o discuţie. În ultima perioadă se vorbeşte intens de o alianţă între PSD şi Pro România. Dacă aceasta va fi parafată în Timiş pentru alegerile locale, e mult mai probabil ca Marius Craina să fie candidatul comun, iar nu Adrian Orza.
La cei de mai sus s-ar putea adăuga Cornel Jurcă pentru PMP. Nici această candidatură nu a fost oficializată şi s-ar putea să nu mai fie concretizată. I-am amintit doar pe cei care, sub o formă sau alta, vor conta la alegeri. Chiar dacă unii nu au şanse reale la scaunul de primar, au rolul de a potenţa şansele partidelor care îi susţin să obţină mai multe locuri în Consiliul Local. Foarte probabil, ca la fiecare scrutin, lista de mai sus va fi completată cu tot felul de candidaţi care nu se simt bine acasă şi vor să-şi vadă feţele pe afişele electorale. Unii dintre ei nu sunt în stare să obţină nici măcar voturile familiei, dar acest lucru nu-i opreşte. Despre ei, numai de bine!
Comentarii prin facebook