Tăierile de salcâmi făcute la doi pași de Primăria Timișoara sunt în regulă, pentru că arborii erau bătrâni și bolnavi. Este concluzia la care au ajuns, după un control, cei de la Garda de Mediu și Agenția de Mediu. Municipalitatea trebuie să înlocuiască ce a tăiat.
Santierul de la Loga, gata in cateva zile, dupa doi ani de lucrari si 1,6 milioane de euro
Lucrările de reabilitare de la Colegiul Național „CD Loga”, începute în vara lui 2014, sunt, în sfârșit, gata. Mai sunt de pus la punct doar unele detalii, iar apoi ar trebui făcută recepția. Elevii vor reveni în clase la toamnă, după ce, timp de aproape doi ani, au învățat în spații provizorii.
Calatorie simbolica pe bicicleta pentru „logani”, de ziua lor
Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” sărbătoreşte sâmbătă, 21 mai, Ziua Școlii, omagiindu-și patronul spiritual. Pentru că imobilul care adăposește una dintre cele mai prestigioase școli din Timișoara este în șantier, „loganii” sunt invitați la o plimbare mai… altfel.
Mariea Stefan nu mai e director la Loga! Va conduce, in schimb, Centrul de Excelenta
În urmă cu o săptămână, liceul „Loga” a devenit subiect de scandal, după ce zeci de profesori au semnat un memoriu în care acuzau comportamentul nepotrivit al directorului Mariea Ștefan. Cazul a ajuns și în fața ISJ Timiș, care a decis, luni, demiterea Mariei Ștefan.
Scandal la un liceu de prestigiu din Timisoara! Profesorii se plang de atitudinea agresiva a directoarei
Zeci de profesori de la Colegiul Național „C. D. Loga” se plâng de comportamentul neadecvat al directorului școlii, Mariea Ștefan. Dascălii susțin că aceasta îi jignește și i-a amenințat de mai multe ori. Ștefan neagă acuzațiile și spune că, de fapt, problema este presiunea care vine din partea unui partid politic.
Eleva perfecta: a luat 10 pe linie la Bac, dar o sperie putin… admiterea la facultate!
Timișul deține, în acest an, recordul de cele mai multe note de 10 la examenul de bacalaureat. Au fost nu mai puțin de nouă, iar una dintre ele a fost obținută de Mădălina Doncean, de la Colegiul „CD Loga”. Cum a arătat Bac-ul pentru un elev de 10 curat? Mult mai ușor decât s-ar fi așteptat!
Reabilitare de 1,6 milioane de euro pe bani europeni, la Loga
Colegiul Național „CD Loga” va fi reabilitat pe bani europeni. Lucrările au început acum câteva luni, cu finanțare de la bugetul local, dar acum, printr-o realocare de fonduri pe Programul Operațional Regional, în jur de 1,6 milioane de euro vor fi folosiți pentru a readuce la viață unul dintre cele mai bune licee din Timișoara.
Ocupat cu „serviciul”, un rom de pe Loga va fi amendat pentru termopane
Lucrările fără autorizație sunt o obișnuință pentru romii cu domiciliul în centrul Timișoarei. Ultimul depistat: Covaci Cârpaci, despre care viceprimarul Traian Stoia crede că e prea ocupat cu… serviciul, pentru a veni să arate actele. Acum urmează să fie amendat.
Ambasadorul Saint-Paul: Institutul Francez vrea sa ramana in Vila Kimmel
Ambasadorul Franței în România, François Saint-Paul, a venit la Timișoara pentru a discuta cu oficialii locali despre situația Institutului Francez. Sediul acestuia se află în „vila Kimmel” de pe Bd. CD Loga, care a fost retrocedată urmașilor fostului proprietar.
Visinel, Cires si Dulcea, „gadilati” la case de politisti / FOTO
În al doisprezecelea ceas și după nenumărate scandaluri, polițiștii anchetează achiziția unor imobile din zona centrală, aflate de ani buni în proprietatea unor clanuri de romi. Cel puțin așa susține viceprimarul Traian Stoia, conform căruia sunt atât de multe lucruri în neregulă în oraș, încât nu poate spune câte astfel de anchete ar putea fi derulate în viitor.
Olimpicul de aur de la „Loga” vrea la Oxford
A luat medalia de aur la prima olimpiadă internațională la care a participat și acum vrea să studieze la o universitate de prestigiu. Marius Posa, elev la Colegiul Naţional „C. D. Loga” visează la Oxford, dar se pregăteşte temeinic de bacalaureat.
Colegiul „CD Loga”, campion la Bac 2013 in Timis
Potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, înainte de depunerea contestaţiilor, 54,41% din candidații care au dat bacalaureatul în acest an au luat examenul. Campionul absolut pe județ este Colegiul Național „C.D. Loga”, unde 97% din cei înscriși au trecut.
Scandal: jurnalisti agresati de tigani in centrul Timisoarei
Incident între două clanuri de țigani în plin centrul Timișoarei. Scandalul a izbucnit pe strada G. Andrașiu, în zona CD Loga, unde o familie de rromi a solicitat, la 112, intervenția poliției, susținând că a primit amenințări din partea unor conaționali. La mijloc sunt neînțelegeri mai vechi între cele două grupări. Ţiganii au lovit, sub ochii poliţiştilor, jurnaliştii de la o televiziune locală, provocând pagube de câteva mii de euro. Agresorii s-au ales cu dosare penale.
Logani pentru viata
Sunt elevi sau absolvenţi ai Colegiului Naţional „CD Loga” şi au un ţel comun: luptă pentru viaţă. Pentru viaţa copiilor bolnavi de cancer.
Tripla sarbatoare la Loga
Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara este, din nou, în prag de sărbătoare. În triplă sărbătoare de această dată: ziua şcolii, ziua patronului spiritual al şcolii şi ziua întâlnirii tuturor generaţiilor de absolvenţi.
Premii pentru cei mai buni elevi-oratori din Banat
Elevii de liceu din cluburile de dezbateri ale ARDOR Banat au participat, sâmbătă şi duminică, la Competiţia Regională de Discursuri Publice, care a avut loc la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara. Premiul întâi i-a revenit Cristinei Nicorici, elevă a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” din Reşiţa.
- 1
- 2