Arhiva pentru eticheta: Centura Vest

centura vest

S-a semnat contractul de finanțare pentru plata din fonduri europene a studiului de fezabilitate la Centura Vest Timișoara

S-a semnat contractul de finanțare pentru plata din fonduri europene a studiului de fezabilitate la Centura Vest Timișoara

Compania de Drumuri și Ministerul Transporturilor au semnat contractul prin care se va finanța din fonduri europene elaborarea studiului de fezabilitate pentru ultima porțiune din centura de ocolire a Timișoarei rămasă de construit. Din cele cinci milioane de lei alocate pentru această etapă, 3,6 milioane ar urma să fie acoperite din bani europeni. Compania Națională

centura de vest

A fost semnat certificatul de urbanism pentru construirea Centurii Vest Timișoara

Centura Vest de ocolire a Timișoarei, ultima bucată din inelul care va scoate traficul greu din oraș, are acum și certificat de urbanism. Consiliul Județean Timiș a emis documentul, acesta fiind necesar în vederea următoarelor etape ale proiectului. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a semnat certificatul de urbanism pentru Centura Vest a Timișoarei. Acesta

Termenul pentru preluarea realizării locale a Centurii Vest a expirat. CNAIR va rămâne, aproape sigur, titular de proiect

Recomandările ministrului Transporturilor ca cei de la Consiliul Județean și de la primăriile de pe traseul Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, să se unească și să preia realizarea investiției nu au fost luate în seamă. Cel mai probabil Compania de Drumuri va trebui să rămână titular al investiției și să facă singură ultima bucată

centura vest

Proiectul Centurii de Vest e tot la stadiul de ”concurs” între autoritățile locale. Grindeanu anunță că poate rămâne în portofoliul CNAIR

Proiectul armoniei din infrastructura Timișului, în care Consiliul Județean, Primăria Timișoara și municipalitățile din Sânmihaiu Român, respectiv Săcălaz, își pun forțele împreună pentru a face Centura Vest pare să fie tot mai departe de realizare, deocamdată rămânând la stadiul de … competiție. Propunere a ministrului Transporturilor, asocierea nu pare să fie pe placul președintelui CJT

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu trimite Primăria Timișoara și CJ Timiș la masa negocierilor pe tema Centurii Vest: Să nu se ajungă la concurență

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a lansat, vineri, o idee extrem de interesantă legată de proiectul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei, după ce o cerere de preluarea a acestuia a venit atât de la Consiliul Județean Timiș, dar și de la Primăria Timișoara. El a propus înființarea unei asociații, care să includă atât PMT, CJT

centura vest

Consiliul Județean Timiș poate și e dispus să preia proiectul Centurii Vest

Consiliul Județean Timiș este dispus și poate să preia realizarea centurii vest, bucata care ar închide cercul cu varianta de ocolire a Timișoarei. Ideea nu este nouă, a fost discutată la nivel de administrație județeană, fiind ulterior reluată de noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, la doar câteva zile de la instalare. Finanțarea lucrărilor ar

Sorin Grindeanu

S-au înțeles pentru intersecția Centura Sud – Drumul Boilor. Primăria va reloca utilitățile, CNAIR face intersecția

Mult așteptata întâlnire între ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a avut loc, dar nu în cadru intim. Cei doi au discutat în cadrul unei întâlniri multipartite despre problemele legate de Centura Sud și de întârzierile aferente proiectului. Iar intersecția cu Drumul Boilor este una dintre acestea. Veste bună pentru derularea proiectului

Compania de Drumuri acceptă finanțarea pentru unul dintre drumurile de legătură cu centura de vest, propus de Primăria Timișoara

Cei care locuiesc în Timișoara vor avea acces la centura de ocolire a municipiului pe un nou nod rutier, legat la un drum care va prelua parte din traficul venit din zona de nord a orașului și care se va putea lega și la viitorul pod din zona Solventul. O parte bună din investiția necesară

centura vest

CNAIR a ales varianta pe unde se va construi Centura Vest de ocolire a Timișoarei

Ministerul Transporturilor a anunțat că în cadrul ședinței Comisiei Tehnico-Economice a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost avizată varianta 1 de traseu, din cele patru propuse inițial. pentru Varianta de Ocolire Timișoara Vest. Varianta de traseu avizată în luna noiembrie are o lungime de aproximativ 14 km și traversează unitățile administrativ

CJ Timiș să preia construcția centurii Vest, cu bani de la buget. Grindeanu propune o idee lansată în urmă cu un an la Timișoara

La fix un an de zile distanță, președintele CJ Timiș, Alin Nica, și fostul președinte al instituției, Sorin Grindeanu, ajuns ministru al Transporturilor, au ajuns la aceiași concluzie: centura Vest de ocolire a Timișoarei poate fi făcută de autoritățile județene, cu bani de la bugetul central. Soluția a fost din nou discutată la întâlnirea dintre

centura de vest

Disputa traseului de pe autostrada spre Moravița pare să se mute pe Centura Vest de ocolire a Timișoarei

Reprezentanții autorităților timișene și ale celor timișorene par să nu reușească să se pună la aceeași masă a discuțiilor nici în problema Centurii Vest de ocolire a Timișoarei. Dacă ”masa” municipalității a fost chiar la sediul Primăriei Timișoara, președintele Consiliului Județean Timiș a mers direct la București să vadă care e situația traseului porțiunii lipsă

centura de vest

Se pregătește semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Centurii Vest

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat demararea procedurilor în vederea semnării contractului de realizare a studiului de fezabilitate pentru centura Vest, de ocolire a Timișoarei. Valoarea contractului este de 3,6 milioane de lei, plus TVA. CNAIR a demarat procedurile interne în vederea semnării contractului având ca obiect “Elaborare studiu de fezabilitate

sosea centura

Licitaţia pentru studiul de fezabilitate al Centurii Vest a fost lansată

Deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, a anunţat că a fost lansată licitaţia pentru stabilirea firmei care va întocmi studiul de fezabilitate pentru ultimul tronson din şoseaua de ocolire al Timişoarei, Centura vest. Ofertele se pot depune până la jumătatea lui iulie. A fost lansată licitaţia pentru Centura Vest, a anunţat deputatul Cătălin Drulă. El

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.