Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,…
Contractul de execuție pentru Centura Vest merge înainte. Contestațiile au fost respinse de instanță
Contestațiile depuse la licitația pentru stabilirea firmei care va realiza Centura Vest, ultima bucată din varianta de ocolire a Timișoarei, au fost respinse de Curtea de Apel București. Societatea turcă de construcții care a câștigat licitația poate semna contractul, după zece zile din acest moment, când a fost emisă decizia justiției. Compania Nurol Insaat Ve…
Nimic nou pe Centura Vest. În câteva zile vine decizia de la Curtea de Apel București
Proiectul Centurii Vest, ultima bucată din inelul de ocolire a Timișoarei, e deocamdată tot blocat, din cauza contestațiilor. La finalul acestei luni se așteaptă decizia Curții de Apel, care va permite sau nu continuarea contractului pentru proiectarea și construcția variantei Vest. Două proiecte importante pentru Timiș ar mai putea ”prinde” Sorin Grindeanu în actualul său…
Semnarea contractului pentru Centura Vest a fost oprită. S-au depus două contestații
Contestatarul ”de serviciu” al ultimelor licitații ale CNAIR, din Timiș, ARL Cluj – Strabag, alături de o altă societate din Oradea, au contestat rezultatul licitației pentru construcția Centurii Vest Timișoara și au avut succes. Exact în ziua în care se deschidea Centura Sud s-a anunțat că cele două contestații au fost admise. Compania Națională de…
Rezultatul licitației pentru Centura Vest a fost contestat
Aceeași societate care a contestat și procedura de licitație pentru găsirea unui constructor al Centurii Vest de ocolire a Timișoarei a contestat și rezultatul licitației, alături de o altă societate participantă. Vorbim de societatea ARL din Cluj, cunoscută deja pentru contestarea și, în final, câștigarea licitației, pentru proiectul noului drum de legătură Timișoara – A1. …
Un constructor turc a câștigat contractul de execuție pentru Centura Vest
Luni a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest, în lungime de 13,9 km. Acesta este antreprenorul turc AS Nurol Insaat Ve Ticaret. După semnarea contractului, acesta va avea la dispoziție 1,41 miliarde de lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni perioada de proiectare și 24 de luni execuție), pentru…
Cinci firme și asocieri de firme vor să realizeze Centura Vest Timișoara
Concurență mare pe șantierul de realizare a Centurii Vest Timișoara. Cinci firme și asocieri de firme, din mai multe țări, se luptă pentru contractul de 1,7 miliarde de lei. Miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul de realizare al Centurii Vest Timișoara, ultimul segment rămas nerealizat din inelul complet. ”Încă un pas…
Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce…
Contract pe Centura Vest Timișoara. Ministrul Transporturilor rămâne optimist
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, rămâne optimist în ceea ce privește pornirea proiectului Centurii Vest a Timișoarei, deși licitația pentru aceasta e momentan oprită de o contestație. De asemenea, el apreciază că până la finalul acestui an se va lansa licitația și pentru autostrada Timișoara – Moravița. Prezent la inaugurarea noului terminal plecări externe al Aeroportului…
La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin…
Centura Vest va ocupa 3,5 milioane de metri pătrați, va avea patru noduri rutiere și două parcări. Valoarea investiției, 2,2 miliarde de lei
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică ”Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ,,Varianta de ocolire Timișoara Vest”, județul Timiș”. Conform documentului, finanțarea lucrărilor va avea loc, în cea mai mare parte din fonduri externe nerambursabile, dar și cu bani de la buget, fiind vorba de 2,2 miliarde…
E oficial, Centura Vest de ocolire a Timișoarei va avea două benzi de circulație pe sens
Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a avizat zilele trecute Studiul de Fezabilitate pentru Varianta Ocolitoare Timișoara Vest. Conform documentului, s-a decis ca viitoarea bucată de centură, ultima, să aibă două benzi de circulație pe sens. Aceasta va avea aproximativ 14 kilometri lungime. Urmează să fie construită la profil de…
CNAIR face ultimul pas înainte de licitația pentru stabilirea constructorului la Centura Vest de ocolire a Timișoarei
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, face primii pași concreți pentru proiectul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei. La Agenția pentru Protecția Mediului a fost depus raportului privind impactul asupra mediului, După ce nu a reușit să convingă autoritățile județene și cele din localitățile traversate de proiectul Centurii Vest, CNAIR a pornit pe cont…
În primăvară am putea avea constructor nou la lucru pe Centura Sud. Pe Centura Vest, licitație în vară
Finalul lunii februarie va aduce finalizarea raportului care va stabili stadiul lucrărilor de pe Centura Sud, odată ce contractul cu cei de la Tirrena Scavi a fost reziliat, speră Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. El a anunțat, vineri, la Timișoara, că stabilirea noului constructor pentru acest tronson de centură se va face mai rapid, pe noua…
Centura Vest de ocolire a Timișoarei va intra în licitație, proiectare plus execuție, în primăvara anului viitor
Ultima bucată a centurii de ocolire a Timișoare, Vest, are studiul de fezabilitate destul de înaintat, iar demararea licitației de găsire a unui constructor ar urma să fie lansată în primăvara lui 2023. Va fi cu patru benzi și va uni și autostrada actuală, A1, cu viitoarea autostradă spre Moravița. Iar dacă tot vorbim de…
S-a semnat contractul de finanțare pentru plata din fonduri europene a studiului de fezabilitate la Centura Vest Timișoara
Compania de Drumuri și Ministerul Transporturilor au semnat contractul prin care se va finanța din fonduri europene elaborarea studiului de fezabilitate pentru ultima porțiune din centura de ocolire a Timișoarei rămasă de construit. Din cele cinci milioane de lei alocate pentru această etapă, 3,6 milioane ar urma să fie acoperite din bani europeni. Compania Națională…
A fost semnat certificatul de urbanism pentru construirea Centurii Vest Timișoara
Centura Vest de ocolire a Timișoarei, ultima bucată din inelul care va scoate traficul greu din oraș, are acum și certificat de urbanism. Consiliul Județean Timiș a emis documentul, acesta fiind necesar în vederea următoarelor etape ale proiectului. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a semnat certificatul de urbanism pentru Centura Vest a Timișoarei. Acesta…
Termenul pentru preluarea realizării locale a Centurii Vest a expirat. CNAIR va rămâne, aproape sigur, titular de proiect
Recomandările ministrului Transporturilor ca cei de la Consiliul Județean și de la primăriile de pe traseul Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, să se unească și să preia realizarea investiției nu au fost luate în seamă. Cel mai probabil Compania de Drumuri va trebui să rămână titular al investiției și să facă singură ultima bucată…
Proiectul Centurii de Vest e tot la stadiul de ”concurs” între autoritățile locale. Grindeanu anunță că poate rămâne în portofoliul CNAIR
Proiectul armoniei din infrastructura Timișului, în care Consiliul Județean, Primăria Timișoara și municipalitățile din Sânmihaiu Român, respectiv Săcălaz, își pun forțele împreună pentru a face Centura Vest pare să fie tot mai departe de realizare, deocamdată rămânând la stadiul de … competiție. Propunere a ministrului Transporturilor, asocierea nu pare să fie pe placul președintelui CJT…
Sorin Grindeanu trimite Primăria Timișoara și CJ Timiș la masa negocierilor pe tema Centurii Vest: Să nu se ajungă la concurență
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a lansat, vineri, o idee extrem de interesantă legată de proiectul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei, după ce o cerere de preluarea a acestuia a venit atât de la Consiliul Județean Timiș, dar și de la Primăria Timișoara. El a propus înființarea unei asociații, care să includă atât PMT, CJT…
- 1
- 2