Ministerul Transporturilor a anunțat că în cadrul ședinței Comisiei Tehnico-Economice a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost avizată varianta 1 de traseu, din cele patru propuse inițial. pentru Varianta de Ocolire Timișoara Vest.
Varianta de traseu avizată în luna noiembrie are o lungime de aproximativ 14 km și traversează unitățile administrativ teritoriale Timișoara, Săcălaz și Utvin. Sunt prevăzute patru noduri rutiere: la intersecția cu DN 69 (Timișoara – Arad) și centura de ocolire Timișoara Nord, la conexiunile cu DN 6 (Timișoara – Cenad), cu DN 59A (Timișoara – Jimbolia) și cu Timișoara printr-un drum de legătură.
Proiectul are ca scop construirea unei variante de ocolire a orașului din zona intersecției DN 69 (Timișoara – Arad), cu DJ 591, unde se va lega cu varianta de ocolire Timișoara Sud, acum în construcție, ce va înconjura orașul prin vest, rezultând astfel închiderea inelului de centură a municipiului Timișoara. De asemenea, VO Timișoara Vest va avea nouă lucrări de artă (poduri și pasaje).
În perioada următoare, vor avea loc și alte studii necesare pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate, contractul fiind derulat de societatea Search Corporation SRL.
Comentarii prin facebook