Consiliul Județean Timiș continuă demersurile pentru realizarea unei rețele de piste de biciclete la nivelul județului. Oamenii sunt așteptați să-și spună părerea în cadrul unei dezbateri publice. Primii pași concreți pentru această pistă s-au făcut în urmă cu o săptămână, vicepreședintele CJ Timiș, Cristian Moș, invitând la discuții reprezentanții tuturor UAT din Timiș. Demersul a…
A fost predat către constructor amplasamentul șantierului noii maternități a Consiliului Județean Timiș, de la Casa Austria
Una dintre cele mai importante investiții derulate de Consiliul Județean Timiș, noua maternitate de lângă Spitalul Județean Timișoara, intră în linie dreaptă. CJT a făcut predarea de amplasament și a dat ordinul de începere a organizării de șantier pentru viitoarea maternitate a Spitalului Județean Timișoara. Noua clădire amplasată pe terenul dintre Spitalul Județean și Casa…
Documentația pentru reabilitarea căii ferate Reșița – Timișoara costă peste 17 milioane de lei. A fost lansată licitația
Proiectul reabilitării căii ferate dintre Timișoara și Reșița merge înainte, în ciuda faptului că proiectul nu a fost prevăzut ca obiectiv specific pe PNRR. De o săptămână, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost publicat anunțul de licitație pentru stabilirea firmei care se va ocupa de serviciile aferente contractului. Iar sumele alocate sunt imense,…
Personal pregătit, pentru sectorul HoReCa. A fost semnat un parteneriat cu mai multe școli din Timiș
Școlile din mai multe orașe din Timiș vor organiza cursuri de specialitate pentru pregătirea de tineri în domeniul turistic. De asemenea, vor fi organizate mai multe școli de vară în același sector. Informația vine în contextul în care industria ospitalității din județ și regiune acuză o perpetuă lipsă a forței de muncă și a personalului…
Alin Nica vede perspective noi de colaborare cu Cuba
La sediul Consiliului Județean Timiș s-a aflat viitorul ambasador al României în Cuba. Cu această ocazie, președintele CJ Timiş, Alin Nica, și-a anunţat dorința de colaborare cu țara americană, bazându-se și pe deschiderea pe care aceasta o are în ultima perioadă. Deschiderea de care dă dovadă statul cubanez în ultima perioadă poate genera un cadru…
CJ Timiș oferă peste patru milioane de lei pentru proiecte de cultură quality
Patru milioane și jumătate de lei sunt disponibile în cadrul programului Tim Cultura, artiștii timișenii putând să depună proiecte culturale spre finanțare din bugetul Consiliului Județean Timiș. Decizia în acest sens a fost aprobată în cadrul plenului extraordinar de vineri. Dorința finanțatorului este ca prin proiectele aprobate la finanțare să se atragă și turiști în…
Consiliere de la CJT sau servicii contractate extern la Bibliotecă. Aleșii județeni au votat proiectul
Jurist angajat sau servicii juridice prestate de un avocat, aceasta a fost marea enigmă a consilierilor județeni atunci când au avut de dezbătut modul in care Biblioteca Județeană Timiș va avea acoperită această componentă a activității. Cel care a fost consilier juridic a lăsat postul liber. Deși a fost organizat un concurs, postul nu a…
Au fost stabilite proiectele intrate în finala pentru bugetul participativ al Timișului. Votați-l pe cel favorit!
Ultima etapă de selectare a proiectelor care vor primi bani, în urma deciziei cetățenilor, din bugetul Consiliului Județean Timiș a debutat în acest sfârșit de săptămână. Sunt 16 proiecte pe care timişenii le pot vota, pentru a primi bani în urma alocării din bugetul participativ. Perioada de depunere și validare a proiectelor s-a încheiat, iar…
Peste patru milioane de lei de la județ pentru proiecte culturale. A fost lansat ghidul de finanțare
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri ghidul prin care se acordă finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale în anul 2021. În total, la acest capitol au fost alocate 4,4 milioane de lei. Principiile care stau la baza noului ghid sunt libera concurență, transparența, diversitatea culturală și pluridisciplinaritatea, neretroactivitatea, susținerea, tratamentul egal și contribuția proprie a beneficiarului,…
Ideea bugetului participativ de la CJT s-a bucurat de succes
Perioada de depunere a proiectelor în cadrul bugetului participativ inițiat de Consiliul Județean Timiș s-a încheiat. În total, au fost depuse 69 de proiecte, pe unele dintre cele mai diverse teme. Propunerile cetățenilor cu impact pozitiv pentru comunitate, validate prin votul timișenilor, vor fi finanțate și implementate de CJ. Pentru asta, instituția a pus la…
CJ Timiş construiește un nou internat la Centrul pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj/FOTO
Copiii cu dizabilități din zona Lugojului vor avea parte de condiții de școlarizare mai bune. Miercuri a fost pusă piatra de temelie a unui nou internat școlar în Lugoj, destinat elevilor cu nevoi speciale de la Centrul pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”. Investiția aparține Consiliului Județean Timiș și se ridică la 13,8 milioane lei inclusive…
CJ Timiș vrea să schimbe total activitatea ”inertă” de la Bastionul Therezia din Timișoara
Consiliul Județean Timiș pregătește o adevărată revoluție în activitatea desfășurată la Bastionul Therezia. Pe lângă banii investiți în reparații, instituția vrea să schimbe total programul de aici, de la unul clasic de bugetar, de la ora 8.00 la 16.00, la unul în care ușile sunt deschise pentru turiști și vizitatori, în toate cele șapte zile…
Cultura și istoria evreiască din Timișoara, prezentată publicului prin intermediul a trei expoziții
La Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, au loc în următoarele zile, trei expoziții care vor prezenta contribuția populației evreiești asupra istoriei și culturii orașului de pe Bega, dar și tradiția și sărbătorile acestei minorități. Municipiul Timișoara este partener în cadrul proiectului „Rediscover, expose and exploit the concealed Jewish heritage of the Danube Region” DTP2-084-2.2…
Consiliul Județean Timiș, pus la aprobări birocratice pentru a putea avea un steag al județului
Consilierii județeni timișeni vor avea de aprobat, la următoarea ședință de plen, o serie de … hârtii cu prevederi birocratice, pe care Ministerul Dezvoltării le solicită pentru a aproba steagul și sigiliile județului Timiș. Conform proiectului de hotărâre, pentru ca steagul să devină ”oficial”, cei de la minister cer tot felul de aprobări, de la…
Alin Nica, „băiatul bun” al politicii şi administraţiei locale
„Ce băiat bun e Nica ăsta!”. Am auzit de nenumărate ori această exclamaţie şi mă refer în general la oameni care n-au nicio treabă cu politica sau administraţia. Sigur, sunt destui care îl şi înjură, dar în general, în cele şase luni de la preluarea mandatului i s-a pus eticheta de „băiat fain”. În urmă…
Ce direcție ar trebui să urmeze Timișul în perioada viitoare? Exprimați-vă părerea despre Strategia de dezvoltare economică și socială a județului
Consiliul Județean Timiș dorește să afle de la cetățeni și firme direcția în care cred aceștia că ar trebui să se îndrepte județul. Așadar, CJ Timiș consultă comunitatea locală și mediul de afaceri în demersul său de a îmbunătăți calitatea vieții și atractivitatea județului, elaborând „Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Timiș 2021-2027”,…
CJ Timiș gândește transport public la Ciacova sau Gătaia. În județ ar trebui schimbate 70.000 de corpuri de iluminat public
Consiliul Județean Timiș a încercat să stabilească ce ar însemna pentru județ o adaptare la cerințele actuale legate de consumul de energie electrică. Zeci de mii de corpuri de iluminat schimbate, senzori și telegestiune, 50 de centrale fotovoltaice, panouri solare pentru apă caldă, transport în comun cu vehicule electrice în localitățile cu peste cinci mii…
Consiliul Județean Timiș vrea să reducă cu 60% consumul de energie pentru iluminatul public din județ
CJ Timiș a obținut peste jumătate de milion de lei fonduri nerambursabile europene pentru realizarea unei noi strategii de eficiență energetică a județului. Aceasta este momentan în lucru, prin intermediul unui proiect european, strategia de eficiență energetică a județului, iar acum dorește feedback-ul timișenilor. Proiectul „Implementarea cadrului instituțional de dezvoltare strategică la nivelul județul Timiș”,…
Timișul pregătește elaborarea unei strategii județene pentru realizarea unei rețele de piste de biciclete
Consiliul Județean Timiș are în acest an o linie bugetară specială pentru realizarea un Strategii Județene pentru realizarea de piste de biciclete, a anunțat Cristian Moș, vicepreședintele CJT. O rețea adecvată de asemenea piste va fi extrem de benefică pentru toată economia județului, spune acesta. Conform datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene, în anul 2018,…
CJ Timiș vrea buget participativ și pune la bătaie un million de lei în acest sens
Luni, Consiliul Județean Timiș are programată ședința în cadrul căreia se va vota bugetul județului pentru anul 2021. Noutatea acestui an este introducerea bugetării participative, componentă pentru care se va aloca un milion de lei. ”Se aprobă implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul Consiliului Județean Timiș, începând cu exercițiul bugetar aferent anului 2021”, se…