CJ Timiș a alocat la primării banii din cotele defalcate din impozitul pe venit. Două comune USR, câștigătoarele zilei

Primăriile comunelor din Timiș au primit un dar, mic, dar extrem de util pentru majoritatea. Într-o ședință convocată ”de îndată”, Consiliul Județean Timiș au aprobat alocarea a 1, 74 milioane de lei către unitățile administrative din județ, banii reprezentând cotele defalcate din impozitul pe venit.

Suma de 6% este prevăzută în Legea bugetului de stat. Câștigătoarele zilei sunt două primării USR, Foeni și Cenad, cele două beneficiind de bunăvoința fraților bogați de la … oraș, Timișoara și Dumbrăvița, ambele USR, dar cu bugete semnificative, care au renunțat la sumele cuvenite lor. Pe această schemă de finanțare alocarea se face pe principiul să se dea câte puțin, ca să ajungă la toți, așa că suma alocată pe fiecare unitate teritorială a fost, în cele mai multe cazuri, de 17.000 de lei. Foeni primește 51.000 lei, iar Cenad 20.000 lei.

„La începutul anului s-a dat aproximativ 27 de milioane din cei 6% din impozit. Sumele sunt foarte mici pentru că e o ajustare de buget, pentru că această colectare a fost un pic mai mare decât s-a prognozat inițial. Foeni și Cenad au sume mai mari decât celelalte primării. Fiind o sumă mică pentru primăriile din Timișoara și Dumbrăvița, au spus că renunță în favoarea celor două primării. Discutăm de patru primării USR. ”, a declarat Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.

Pentru unele unități administrative aceste sume mici sunt adevărate cadouri de final de an.

„Din păcate nu putem repartiza această cotă de 6% prevăzută în Legea bugetului de stat la nivelul încasărilor din impozitul pe venit din județ pentru că în ultimii ani această cota se repartizează la nivel național. Acesta este singurul minus din Legea bugetului, în ultimii ani, pentru că încasările la nivelul județului intră procentual atât la noi, la bugetul local al județului, cât și la unitățile administrativ-teritoriale, iar această cota de 6% se repartizează în mod egal la nivel național. Și atunci suma e destul de mică, dar este binevenită. Fie că sunt cheltuieli de funcționare pe care nu le-au putut suporta, fie că rămân în excedent și în anul următor vor fi aferente unor proiecte de dezvoltare și investiții.”, a explicat Marcel Marcu, director executiv în cadrul CJ Timiș.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.