RETIM și ADID Timiș reiau campania de informare „Colectează separat, neapărat! Evită penalizările”

Colectarea incorectă a deșeurilor poate atrage tarif suplimentar sau necolectarea recipientelor.

RETIM Ecologic Service S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, relansează campania de informare „Colectează separat, neapărat! Evită penalizările!”, cunoscută publicului și ca „Eticheta”.

Campania are rol de informare și prevenire. Beneficiarii serviciului de salubrizare sunt informați cu privire la regulile de colectare separată, verificarea recipientelor de către agenții de teren RETIM și ADID Timiș, precum și măsurile aplicabile atunci când deșeurile sunt depuse incorect.

Reluarea comunicării nu introduce reguli noi. Scopul este ca beneficiarii serviciului să știe ce tipuri de deșeuri se depun în fiecare recipient, ce obligații au și în ce situații se poate aplica tariful pentru separare incorectă sau măsura necolectării până la remediere. Recipientele au fost și continuă să fie verificate în cadrul activităților operaționale curente. Verificarea conținutului recipientelor este o obligație a operatorului, conform legislației și regulamentelor aplicabile serviciului public de salubrizare. Colectarea separată este, la rândul ei, o obligație legală a beneficiarilor serviciului.

De ce este reluată comunicarea

Colectarea separată corectă este necesară pentru funcționarea întregului sistem de gestionare a deșeurilor. Deșeurile amestecate sau depuse în recipiente greșite afectează sortarea, tratarea, valorificarea și reciclarea, precum și costurile ulterioare ale serviciului.

RETIM asigură componenta de colectare și transport. Serviciul public de salubrizare include însă și alte etape, precum sortarea, tratarea, valorificarea, reciclarea, depozitarea, taxele și contribuțiile aplicabile. Deși factura este emisă de RETIM, tariful total include mai multe componente ale sistemului, iar sumele aferente celorlalte activități sunt direcționate către operatorii și instituțiile corespunzătoare.

Ce se întâmplă dacă regulile nu sunt respectate

Dacă se constată conținut necorespunzător în recipientele de colectare, pot fi aplicate următoarele măsuri:

  • Tarif suplimentar pentru separare incorectă, atunci când deșeurile sunt depuse în recipientul greșit, de exemplu reciclabile în recipientul pentru rezidual sau deșeuri reziduale în recipientele pentru reciclabile. În această situație, deșeurile sunt colectate, însă pentru luna în care se constată abaterea se poate aplica tariful dublu pentru separare incorectă.
  • Necolectare până la remediere, atunci când recipientele conțin deșeuri care nu pot fi preluate prin sistemul obișnuit de colectare: deșeuri din construcții și demolări, voluminoase, periculoase din menajer, echipamente electrice și electronice, resturi vegetale în cantități mari sau alte deșeuri pentru care există fluxuri separate. În aceste cazuri, recipientele pot rămâne necolectate până la eliminarea deșeurilor neconforme.

Măsurile sunt prevăzute de legislația națională, de regulamentele serviciului de salubrizare și de contractele aplicabile serviciului.

Care sunt regulile de colectare pentru deșeurile menajere

Utilizatorii sunt rugați să respecte regulile de colectare separată:

  • Containere verzi tip clopot: ambalaje din sticlă;
  • Sac sau recipient galben: plastic, metal, hârtie și carton;
  • Recipient negru: deșeuri reziduale și biodegradabile;
  • Alte tipuri de deșeuri: se predau prin campanii speciale, puncte de aport voluntar, servicii dedicate sau operatori autorizați, în funcție de tipul de deșeu.

Pentru beneficiarii arondați la insulele ecologice, regulile includ separarea distinctă a reciclabilelor: plasticul și metalul se depun în compartimentul galben, iar hârtia și cartonul în compartimentul albastru. În județul Timiș, deșeurile reziduale și biodegradabile se depun în recipientele aferente acestei fracții, respectiv în recipientul negru și în cel maro, conform instrucțiunilor afișate.

Declarație oficială

„Reluarea campaniei – Colectează separat, neapărat! Evită penalizările! – readuce în atenția utilizatorilor regulile existente. Colectarea separată este o obligație legală, iar verificarea recipientelor face parte din responsabilitatea operatorului în cadrul serviciului public de salubrizare. Obiectivul nostru este ca timișenii să fie informați corect și să evite situațiile în care se aplică tariful pentru separare incorectă sau măsura necolectării. Le mulțumim tuturor celor care respectă regulile și contribuie la funcționarea corectă a sistemului de gestionare a deșeurilor”, transmit reprezentanții RETIM și ADID Timiș.

Informații suplimentare

Pentru detalii despre campanie și pentru consultarea ghidurilor de colectare, beneficiarii serviciului pot accesa retim.ro/eticheta și adidtimis.ro. Întrebările pot fi adresate operatorului RETIM la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între 07:00 și 19:00.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.