Un nou cetățean care credea că de moloz se scapă în pădure a fost prins de Garda de Mediu și pedepsit așa cum trebuie. Omul a rămas fără duba cu care căra deșeurile, în plus a luat și o amendă de 30.000 de lei. În cursul zilei de miercuri, o alta autoutilitară a fost confiscată…
Depunerea planurilor de eliminare a deșeurilor medicale și de construcții. Se vor acorda amenzi
Primăria Timișoara solicită firmelor și persoanelor fizice de specialitate să prezinte planuri de eliminare a deșeurilor medicale și a celor din construcții. În cazul în care nu se conformează cei vizați vor fi amendați. Potrivit art. 5, lit. A din HCL nr. 190/2020 privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală, producătorii/generatorii de…
Timişoara va avea un nou regulament de gestionare a deşeurilor din construcţii
Primăria Timişoara va adopta un nou regulament referitor la gestionarea deşeurilor din construcţii. Conform proiectului de hotărâre supus votului consilierilor locali, amenda maximă pentru nerespectarea regulilor nu depăşeşte două mii de lei. Astfel, firmele şi persoanele fizice care vor efectua lucrări de demolare sau reparaţii, care generează astfel de deşeuri, vor trebui să ia o…