Arhiva pentru eticheta: directia patrimoniu

Primaria Timisoara

Grupurile PSD și PNL nu vor în comisiile de evaluare și contestații de la Direcția Patrimoniu. Lulciuc și Lațcău, iar în certuri

Grupurile PSD și PNL nu vor în comisiile de evaluare și contestații de la Direcția Patrimoniu. Lulciuc și Lațcău, iar în certuri

Un subiect care părea absolut banal, aflat pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de plen extraordinare a Consiliului Local Timișoara de joi, s-a transformat din nou într-un circ cu adjective de gen penali, condamnare. Subiectul de la care s-a plecat, numirea unor membri, consilieri locali, în comisiile de evaluare și cea de contestații pentru

Fostul subprefect ALDE Daniel Franţescu preia conducerea Direcţiei Patrimoniu din Primăria Timişoara

Începând de mâine, 1 noiembrie, Direcţia de Patrimoniu din Primăria Timişoara are un nou şef interimar în persoana lui Daniel Cristian Franţescu. Acesta a deţinut în trecut funcţia de subprefect de Timiş, având susţinerea ALDE. Daniel Franţescu îl înlocuieşte în funcţia de director al Direcţiei Patrimoniu pe Mihai Boncea. Acesta din urmă câştigase un concurs

Tabără reacționează după ce a fost lăsat și fără Direcția Patrimoniu: ”Șantajului politic nu-i voi ceda niciodată”

La două zile după ce a fost lăsat de primarul Dominic Fritz fără Direcția Patrimoniu, viceprimarul Cosmin Tabără reacționează și îi răspunde că nu răspunde ”șantajului politic”, după ce a refuzat să voteze la comandă proiectul de hotărâre referitor la deșeurile în construcții. Chiar dacă a fost trimis la ascuțit creioane, reprezentantul liberalilor în conducerea

Ciudățenii… patrimoniale. Primăria își va plăti singură chirie pe propriul spațiu, pentru asociația de promovare a orașului, câte 15 euro pe metru pătrat

În urma unei decizii aprobate în ședința de plen de marți, Primăria Timișoara ajunge să își plătească singură, pentru o asociație pe care a înființat-o, o chirie de 15 euro pe metrul pătrat. Asociația pentru Promovarea Timișoarei se va muta într-un spațiu din Piața Libertății, iar hotărârea de consiliu local adoptată stabilește și acest nivel

Robu mai ramane fara un consilier personal: Florin Ravasila a dat deja un concurs, dar va trebui sa-l repete

Încă un consilier personal al primarului Nicolae Robu se pregătește să părăsească echipa. Este chiar ultimul venit, Florin Răvășilă, care și-a dat seama că îi place atât de mult în administrație, că vrea să fie funcționar public. S-a pus în calea fericirii lui, care duce, se pare, spre Direcția de Patrimoniu a PMT, un ziar cu… prea puțină acoperire!

Top