Timp de doi ani, Organizația de Management al Destinației Timișoara – Visit Timișoara, împreună cu agenția internațională de marketing de destinație Toposophy au lucrat împreună pentru a descoperi câți turiști își dorește orașul de pe Bega să atragă și care ar fi profilul acestora. Au fost realizate zeci de interviuri și studii mai târziu, iar…
Cel mai nou muzeu al Timișoarei a atras 3000 de vizitatori în doar două zile de la deschidere
Deschis publicului sâmbătă, Muzeul Interactiv al Copiilor din Timișoara se dovedește un adevărat succes la public. În primele sale două zile de funcționare, MIC a fost deja vizitat de peste 3000 de persoane, atât timișoreni, cât și oaspeți veniți special din alte orașe pentru a-l vizita, chiar și turiști străini, spun cei de la Visit…