Arhiva pentru eticheta: documentare celebre

Importanţa frumuseţii – artă şi credinţă (documentar)

În noiembrie 2009, la BBC a rulat The Modern Beauty Season, o serie de şase filme privind estetica în arta contemporană, serie din care face parte şi acest documentar minunat, Why Beauty Matters. Scriitorul şi filozoful britanic, Roger Scruton, prezintă un eseu provocator asupra importanţei frumuseţii în artă şi în vieţile noastre. Biografia lui Scruton

Mai presus de mine (documentar)

nventatorul unui sport puţin cam fantezist, „DiscHoops”, derivat din „frisbee”, Frank Huguenard – un personaj destul de temperamental, se pare, dacă putem da crezare unor articole sportive de pe net – îşi pune la încercare, cu succes, talentul cinematografic, cu acest documentar necomercial, total accesibil publicului larg, în care pune în dezbatere probleme spirituale fundamentale,

CODUL LUI MOISE (documentar)

Este oare posibil ca acum 3.500 de ani, Moise sa fi aflat secretul prin care se poate atrage tot ce iti doresti? Codul lui Moise a fost folosit initial pentru a crea unele dintre cele mai mari miracole din istorie, dar apoi a fost ascuns si numai celor mai inalti initiati li s-a permis sa-l

Sclavia Moderna

Despre servitutea modernă „Ce epocă îngrozitoare, aceea în care idioâii îi conduc pe orbi.” William Shakespeare „Servilismul modern este voluntar, susținut de acei sclavi care se târăsc la suprafața pământului. Ei cumpără mărfurile care îi înrobesc pe zi ce trece, tot mai mult. Sclavii aleargă după slujbe alienatoare care le sunt date cu multă delicatețe,

Joc final (EndGame) de Alex Jones

EndGame este unul din cele mai celebre filme documentare despre substratul puterilor din SUA. Un documentar care ne vorbeste despre tradare, glorie, umilinta, mafie si mai ales ne vorbeste despre fata nevazuta a celor care ne conduc destinele. „Pentru Noua Ordine Mondiala un guvern mondial este doar începutul. Odată ajuns la putere planul lor este

Top